Ce este “Terorismul Spiritual” şi cum ne putem apara de el?


11 Septembrie 2001 – poate cea mai dramatică zi din ultimele decenii. Ziua pe care americanii nu o vor uita niciodată, chiar dacă ar vrea, şi pe care mulţi islamişti o vor celebra multă vreme de aici înainte. Au trecut deja 10 ani. Un deceniu de analize, de enigme neelucidate şi foarte multă paranoia, o mulţime de terorii ale conspiraţiei, care mai de care mai fanteziste. Şi totuşi o întrebare persistă în mintea multora dintre noi: Cum a fost posibil aşa ceva? Cum a fost posibil ca o mână de oameni să deturmeze mai multe avioane şi să provoace un dezastru atât de mare?
N-am nici cea mai mică pretenţie că aş deţine răspunsul la această întrebare şi nici n-am de gând să mă lansez în elaborarea vreunei teorii, pentru că răspunsul nu este deloc simplu de dat. Putem identifica totuşi o serie de aspecta care au dus la aşa ceva. Pe de-o parte, avem de-a face cu dorinţa incredibilă a unor fanatici religioşi de a se răzbuna pe cea mai puternică naţiune din lume (la vremea aceea – acum rămâne de discutat dacă mai e sau nu) pentru atacurile militare de pe teritoriul unor ţări musulmane. Pe de altă parte, avem de-a face cu lipsa de vigilenţă a personalului aviatic, care nu se mai confruntase niciodată cu o astfel de situaţie şi pe care poate nici nu şi-o imaginaseră. Măsurile de securitate sunt extrem de severe acum în aeroporturi, dar nu şi atunci. În consecinţă, un grup de oameni cu dorinţă de răzbunare, a reuşit să deturneze un avion, să ia ostatici sute de persoane şi apoi să provoace cea mai mare tragedie de pe teritoriul Americii din ultimul secol. De atunci încoace, termeni precum „deturnare”sau „terorism” au intrat în vocabularul nostru de fiecare zi.
Întâmplarea aceasta mă duce cu gândul la ceea se se poate întâmpla din punct de vedere spiritual în viaţa fiecărui creştin. Foarte mulţi oameni, extrem de pricepuţi în „arta” vorbirilor amăgitoare”, îi pot „răpi” pe credincioşi şi-i pot deturna de la credinţa adevărată în Domnul Isus Cristos. Daţi-mi voie să explic puţin ce vreau să spun.
Pavel spunea bisericii din Colose în urmă cu aproape două milenii: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos” (Coloseni 2:8).
Luaţi seama…
Avertizarea „Luaţi seama” (gr. blepete) înseamnă „a vedea”, „a fi atent”, „a veghea” sau „a păzi ceva” şi este ecoul vocii lui Dumnezeu care răsună prin toată Sfânta Scriptură.
- De exemplu, când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să urce pe Muntele Sinai pentru a doua oară ca să primească Legea, a avertizat Israelul: „Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi” (Exod:34:11).
- În Judecători 13:4, Îngerul Domnului s-a arătat soţiei lui Manoah şi i-a prevestit că va avea un fiu în ciuda faptului că era sterilă şi nu putea avea copii. Printre altele, Îngerul i-a spus: „Acum ia seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat”.
- În cartea Psalmilor, Dumnezeu spune: „Luaţi seama, deci, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape” (Psalmul 50:22).
- Majoritatea proorocilor din Vechhiul Testament deplângeau starea deplorabilă în care ajunsese poporul lui Dumnezeu şi recunoşteau la unison că pedepsele pe care aveau să le suporte erau consecinţa nevegherii şi neluării în serios a avertizărilor divine (Isaia 5:12; Ieremia 2:30, 48:10; Ioel 1:2; Obadia 1:7; Ţefania 3:2; Hagai 1:5).
- În Noul Testament, Domnul Isus spunea ucenicilor Săi: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori (Matei 7:15).
- Când a fost nevoit să confrunte legalismul iudeilor, Domnul a spus iarăşi: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor” (Matei 16:6).
- Apoi, ştiind că de-a lungul istoriei Bisericii vor veni tot felul de cristoşi mincinoşi, energizaţi de Satan însuşi pentru a-i amăgi pe creştinii adevăraţi, a spus din nou: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva” (Matei 24:4).
- Apostolul Pavel le spunea şi el presbiterilor din Efes pe care i-a chemat la Miet pentru a-şi lua rămas bun de la ei: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheaţi…” (Fapte 20:28-31a).- Celor din Corint le spunea cu aceeaşi seriozitate: „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12).
- La fel şi celor din Galatia: „Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii” (Galateni 5:15) şi din nou: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (6:1).
- Aceeaşi avertizare o are şi pentru creştinii din Efes: „Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi (Efeseni 5:15), şi pentru cei din Tesalonic: „Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine, atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 5:15).
- În Epistola către Evrei citim, de asemenea: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12).
- Petru spune şi El: „Păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, ci creşteţi în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos” (2 Petru 3:17-18a).
În toate aceste ipostaze, verbul blepete este la timpul prezent, modul imperativ, ceea ce înseamnă că a fi vigilenţi, pe de-o parte este porunca lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, trebuie să fie un obicei pentru creştini. Trebuie să trăim într-o stare de veghe continuă, altfel vom suporta consecinţele. În Iunie 2002, aproape 100 de persoane au murit într-un accident aviatic, care a avut loc în Germania. Un avion de linie s-a prăbuşit pentru simplul fapt că oamenii însărcinaţi să supravegheze radarul care monitoriza traficul aerian nu au fost destul de atenţi. Consecinţele nevegherii lor au fost dezastruoase.

Să nu vă fure…
Verbul sulagogon folosit de autor Coloseni 2:8 (din gr. sulagogeo) şi tradus de Cornilescu prin „să nu vă fure” este alcătuit din două cuvinte: ago, care înseamnă „a ademeni” sau „a căra ceva după tine” şi sule, care înseamnă „pradă” (luată în urma unui jaf sau a unui război). În scrierile greceşti antice, verbul sulagogeo era folosit pentru a vorbi despre răpirea unei persoane, jefuirea unei case sau violarea unei fete fecioare. Prin urmare, ceea ce vrea Pavel să spună celor din Colose este următorul lucru: „Nu lăsaţi pe nimeni să vă jefuiască comoara voastră de adevăr, să vă răpească şi să vă facă prada lor de război! Vegheaţi cu toată atneţia şi nu lă lăsaţi pe nimeni să vă tragă după sine în robia păcatului şi a învăţăturilor nesănătoase!
Pentru apostolul Pavel era ceva de neconceput ca aceia care fuseseră răscumpăraţi din robia lui Satan şi pentru care Domnul Isus Cristos plătise un preţ atât de mare (cf. 1 Petru 1:18-19) să se lase amăgiţi pentru a se reîntoarce în vechea robie. Îndemnul lui pentru creştinii din Colose era acelaşi ca şi pentru cei din Galatia: „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei (Galateni 5:1).
Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, o persoană pe care am botezat-o în biserica pe care o slujesc, a venit la mine pentru a-mi spune că se mută la o altă denominaţie pentru că acolo a găsit „tot adevărul”. Când mi-a spus unde anume vrea să meargă, am avertizat-o că, de fapt, este pe cale să părăsească adevărul pentru a se întoarce la robia din care fusese scoasă. Acesta este pericolul care ne pândeşte pe fiecare în parte dacă nu suntem destul de vigilenţi şi dacă nu avem destul discernământ spiritual.

…cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos
Cuvântul „filosofie”, întâlnit în Noul Testament doar în Coloseni 2:8 în (hapax legomenon), este compus din două cuvinte greceşti: fileo (de 25 de ori în Noul Testament – lit. „a iubi”) şi sofia (de 51 de ori în Noul Testament – lit. înţelepciune). Prin urmare, sensul etimologic al filosofiei este „dragostea de înţelepciune”. Deşi nu este rea în sine, ba chiar poate fi o bună slujitoare a teologiei, aşa cum spunea episcopul Petrus Damiani (1006-1072) din moment ce reprezintă un instrument de cunoaştere a realităţii, a adevărului şi a valorilor autentice, ea poate deveni un pericol real atunci când este folosită în lipsa revelaţiei biblice. De fapt, acesta este sensul cu care Pavel o aminteşte în Coloseni 2:8, unul care are o conotaţie negativă şi care se referă la doctrinele cvasi-religioase şi la toate speculaţiile care nu au nimic de-a face cu adevărata credinţă biblică. Acest fel de înţelepciune, spune Iacov, „… este pământească, firească, drăcească” (Iacov 3:15b), iar cei care o iubesc sunt, în cel mai bun caz, nişte anatomişti care disecă, nicidecum medici care vindecă, aşa cum ar vrea să pară.
Dintotdeauna, omul a fost interesat să înţeleagă care este sursa, sensul şi scopul a tot ce există. Întrebări nesfâşite precum: De unde am venit? Cum am ajuns aici? Ce scop avem în viaţă? Încotro ne îndreptăm?, au frământat mintea muritorilor încă din zorii istoriei. Şi singura metodă prin care au crezut că pot afla răspunsuri la aceste întrebări profunde a fost speculaţia. Uitându-se doar spre ei înşişi şi spre resursele pe care le au la îndemână, oamenii au ajuns la concluzia că pe baza raţiunii pot afla răspunsuri la orice întrebare, că raţiunea este singurul intrument de cunoaştere a realităţii metafizice. Astfel, s-au lansat în tot felul de speculaţii, iar rezultatele au fost limitate de presupoziţiile lor. Chiar şi cei mai luminaţi filosofi din istorie au discutat despre sensul şi scopul vieţii pe pământ doar la nivel speculativ. De ce? Pentru că, deşi filosofia este importantă şi îşi are rolul ei, când încearcă să determine care este răspunsul la aceste întrebări poate doar să-l presupună. Aceasta este cauza pentru care zecile de mii de filosofi care s-au perindat pe scena istoriei, au avut terorii diferite şi, prin urmare, explicaţii diferite şi contradictorii. De la Platon la Kant şi de la Kant la cei din urmă filosofi postmodernişti, fiecare a dărâmat ce a construit cel de dinaintea lui, dovedind astfel că istoria filosofiei este una a speculaţiilor contradictorii şi că, în consecinţă, „filo-sofia” pământească, fără Dumnezeu, este lipsită de sens şi sortită eşecului, este un drum care nu duce nicăieri.
Şi atunci ce este de făcut? Rămânem fără răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii? Nu! Pentru că a ştiut că niciodată omul nu va putea să înţeleagă aceste taine fără El, Dumnezeu i-a venit în ajutor, revelându-i-le în Sfânta Scriptură. Asta înseamnă că singura alternativă a speculaţiei este revelaţia. Cea mai simplă cale de a descoperi sursa şi scopul unei invenţii este să-L cauţi pe inventator şi apoi, când l-ai găsit, să-l întrebi de ce şi cum a făcut ce a făcut. Acelaşi adevăr este valabil şi cu privire la noi. Dacă vrem să aflăm de unde am venit, cum şi încotro ne îndreptăm, trebuie să-L găsim pe Autorul vieţii noastre şi să-L întrebăm pe El.
Dumnezeu nu ne-a lăsat în bezna necunoaşterii să presupunem sau să ghicim şi tot ce am putea să spunem apoi să fie: „Eu cred că…” sau „Presupunemerea mea este că…”. Din contră, El S-a descoperit pe Sine şi tot planul Său pentru în în Cuvântul Său. Iată ce spune apostolul Pavel:
Totuşi, ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră mai înainte de veci şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii vremii acestuia; căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut (nu poţi descoperi adevărul prin observaţii empirice), urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (nu poţi descoperi adevărul doar cu ajutorul raţiunii), aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său (prin revelaţia divină inspirată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt). Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului în afară de duhul omului, care este în El? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi no n-am primit Duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său (1 Corinteni 2:6-12).
Empirismul ştiinţific sau raţionalismul filosofic nu ne va ajuta niciodată să descoperim adevărul cu privire la Dumnezeu, ci numai El însuşi ni-L poate descoperi. Pavel spune în continuarea pasajului citat anterior: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14). Nu este de mirare că atât de demulţi filozofi, care şi-au petrecut întreaga viaţă căutând sursa, sensul şi scopul vieţii acolo unde nu puteau fi găsite, au ajuns într-o stare de disperare când au realizat acest lucru. Iată câteva exemple:
François-Marie Arouet (1694-1778), cunoscut sub pseudonimul Voltaire, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii scriind şi predând filosofie umanist-ateistă. Însă atunci când era pe patul morţii, i-a cerut, îngrozit, medicului să-i prelungească viaţa măcar cu câteva minute ca să-şi pună viaţa în rânduială, pentru că nu se considera pregătit să moară. Medicul avea să scrie mai târziu într-iun jurnal: „Când a văzut Voltaire că are să moară, era ca şi gonit de furii. Mi-a oferit sume mari de bani , numai să mai poată trăi câteva minute. S-a agăţat cu înverşunare de viaţă pentru că moartea l-a umplut de spaimă. Aş dori ca toţi cei care au fost amăgiţi de cîrţile lui ateiste să fi văzut grozava lui moarte”. prietenii şi tovarăşii de necredinţă stăteau în preajma lui încurajându-l să fie tare, dar deodată l-a apucat furia împtriva lor şi a început să strige: „Plecaţi de aici! Voi m-aţi adus în starea aecasta. Duceţi-vă, duceţi-vă! Ce nenorocită este gloria pe care mi-aţi dat-o! Trebuie să mor părăsit de Dumnezeu şi de oameni”. Asistenta medicală, care îl îngrijea, a mărturisit că pentru toate bogăţiile Europei n-ar mai sta la căpătâiul unui ateu aflat pe patul de moarte.
Robert Green „Bob” Ingersoll (1833-1899), supranumit „marele agnostic” pentru necredinţa sa în Dumnezeu şi pentru lupta sa împtriva creştinismului, a spus înaintea morţii: „Fiecare viaşă. La sfâşitul ei, devine o mare tragedie, adâncă şi întunecoasă, ca şi cum ar fi o ţesătură din urzeală şi bătătură alcătuită din mistere şi moarte”.
Thomas Hobbes (1588-1679), un alt faimos filosof ateu englez, a spus în preajma morţii: „Sunt pe punctul de a face un salt în întuneric! Voi fi fericit să găsesc o groapă prin care să mă târăsc afară din lume”.
David Hume (1711-1776) a fost un filosof scoţian cunoscut pentru imoralitatea şi indecenţa de care dădea dovadă. Moartea lui a fost atât de tragică, încât unul dintre oamenii care l-au îngrijit a spus că a avut nişte chinuri aşa de cumplite că se zgâlţâia patul sub el. a cerut ca lumânarea de la căpătâi să rămână aprinsă toată noaptea şi să nu fie lăsat singur niciun moment. Până a murit, a fost auzit rostind cuvinte de remuşcare pentru că nu a crezut în Dumnezeu.
Bertrand Russel(1872-1979), spunea la sfârşitul celui aproape un secol de viaţă petrecut ca filosof: „Filosofia s-a dovedit un fiasco pentru mine, un eşec”.
Exemple de felul acesta sunt extrem de multe, prea multe pentru a putea fi redate aici, dar ceea ce trebuie să reţinem din cele amintite este că aşa se întâmplă cu toţi filozofii şi oamenii care vor să-L elimine pe Dumnezeu din viaţa lor şi a altora, care încearcă doar prin propriile străduinţe să găsească adevărul.
Astfel de „iubitori de înţelepciune” ajunseseră şi în Colose şi încercau să-i „răpească” şi să-i „deturneze” pe creştini de la credinţa creştină prin predicarea unei folosofii extrem de complicate, care cuprindea: umanism (Coloseni 2:8-15), legalism (v. 16-17), misticism (v.18-19) şi ascetism (v. 20-23). Asta înseamnă „terorism spiritual”. Oameni fără Dumnezeu, energizaţi de Satan însuşi, înceracă (şi uneori reuşesc) să-i „răpească” pe creştini şi să-i „deturneze” de la credinţa lor în Cristos. Cum ne putem apăra? Răspunsul este simplu de dat, dar ceva mai greu de aplicat: rămânând în Cristos. Viaţa celui ce rămâne ancorat în credinţa venită prin revelaţie divină, „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (cf. Coloseni 3:3) şi nimeni şi nimic nu o poate fura de acolo. Aşa că: : „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos”.

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s