Cum trebuie să arate o zi trăită la intensitate şi cu eficienţă maximă pentru gloria lui Dumnezeu?

Am încercat şi am sfătuit şi pe alţii să trăiască fiecare zi în parte pentru gloria lui Dumnezeu. Desigur, trebuie să avem o viziune mai completă a vieţii şi trebuie să ne facem planuri pe termen lung cu privire la viaţa noastră, dar fiecare zi trebuie trăită în aşa fel încât Dumnezeu să fie glorificat prin trăirea, vorbirea şi gândirea noastră. Toată atenţia trebuie concentrată asupra acelei zile, în aşa fel încât atunci când o vom încheia Dumnezeu să fie satisfăcut. Iar mâine… o vom lua de la capăt. O să îl las pe marele puritan englez Richard Baxter (1615-1691) să ne explice tuturor cum putem trăi fiecare zi la intensitate maximă şi cu eficienţă maximă pentru Dumnezeu.

„Cum să îţi petreci ziua cu Dumnezeu?”

O viaţă sfântă tinde să devină mai uşoară atunci când cunoaştem ordinea obişnuită şi modul de îndeplinire al îndatoririlor noastre – când orice lucru se întâmplă la momentul potrivit. De aceea, vă voi da câteva scurte îndrumări pentru petrecerea zilei într-un mod sfânt.
Somnul
Măsoară bine timpul rezervat somnului, ca să nu iroseşti orele preţioase ale dimineţii trândăvind în pat. Orele de somn trebuie să fie potrivite cu sănătatea şi cu munca ta, nu cu plăcerea leneviei.
Primele gânduri
Îndreaptă către Dumnezeu primele tale gânduri conştiente; înalţă-ţi inima către El cu reverenţă şi recunoştinţă pentru odihna de care te-ai bucurat în noaptea ce a trecut, apoi încredinţează-te Lui pentru ziua ce urmează. Obişnuieşte-te să fii atât de consecvent în aceasta încât să ajungi să fii oprit de conştiinţă atunci când gândurile vieţii de zi cu zi vor să aibă întâietatea. Gândeşte-te la îndurarea unei nopţi de odihnă şi la faptul că mulţi şi-au petrecut-o în iad; mulţi au petrecut-o în închisoare; mulţi au petrecut-o în adăposturi reci şi neprimitoare; mulţi şi-au petrecut-o suferind din cauza durerilor chinuitoare şi a bolilor, obosiţi de paturile în care zac şi obosiţi de viaţă. Gândeşte-te la multele suflete care în noaptea ce a trecut au fost chemate din trupurile lor să se înfăţişeze pline de groază în faţa lui Dumnezeu, şi mai gândeşte-te cât de repede trec zilele şi nopţile! Cât de iute va veni ultima ta noapte sau zi! Examinează ce lipseşte sufletului tău ca să fie pregătit pentru o astfel de vreme şi caută acel lucru fără întârziere.
Rugăciunea
Rugăciunea personală (sau împreună cu partenerul tău) să aibă loc înaintea rugăciunii la care participă întreaga familie. Dacă e posibil, pune-o pe primul loc, înaintea oricărei alte lucrări a zilei.
Închinarea familiei
Închinarea împreună cu întreaga familie trebuie îndeplinită cu consecvenţă şi la o oră la care de obicei nu apar întreruperi.
Obiectivul fundamental
Aminteşte-ţi obiectivul tău fundamental, iar atunci când te apuci de munca fiecărei zile, sau înaintea oricărei activităţi din această lume, lasă ca pe inima ta să stea scris “Sfânt Domnului”, în tot ce faci.
Nu fă nici un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar aproba şi despre care nu poţi spune cu convingere că El te-a trimis să-l faci. Nu fă nimic în această lume pentru un oricare alt motiv decât acela să Îi fii plăcut Domnului, să Îi dai slavă şi să te bucuri împreună cu El. “Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 10:31.
Fii sârguincios în profesia ta
Îndeplineşte sarcinile profesiei tale cu grijă şi cu sârguinţă. Astfel:
(a) Vei dovedi că nu eşti leneş sau supus firii tale pământeşti (ca aceia care nu i se pot împotrivi), şi vei încuraja omorârea tuturor poftelor şi dorinţelor firii pământeşti, care sunt hrănite de lene şi trândăvie.
(b) Vei ţine gândurile nefolositoare departe de mintea ta, acele gânduri care mişună în minţile persoanelor ce-şi pierd vremea degeaba.
(c) Nu vei pierde timp preţios, un lucru de care persoanele leneşe sunt vinovate zilnic.
(d) Vei rămâne pe drumul ascultării de Dumnezeu, atunci când leneşii comit întruna păcate de omitere.
(e) Vei avea mai mult timp pentru activităţi sfinte dacă lucrezi cu sârguinţă în profesia ta. Persoanele leneşe nu au timp să se roage sau să citească pentru că şi-l pierd tărăgănând lucrurile în munca lor.
(f) Te poţi aştepta la binecuvântarea lui Dumnezeu şi la împlinirea nevoilor tale, atât cele personale cât şi ale întregii familii.
(g) Poţi contribui de asemenea la sănătatea trupului tău, mărindu-i astfel competenţa în slujba sufletului.
Ispite şi lucruri care corup
Cunoaşte în întregime ispitele şi lucrurile care te pot corupe – şi veghează împotriva lor întreaga zi. Trebuie să te păzeşti în special de cele mai periculoase lucruri care corup şi de acele ispite pe care prietenii sau afacerile ţi le pun inevitabil înainte. Păzeşte-te de păcatele de căpătâi ale necredinţei: ipocrizia, egoismul, mândria, satisfacerea plăcerilor trupului şi dragostea exagerată pentru lucrurile pământeşti. Ai grijă să nu fii atras de modul de gândire al lumii şi de îngrijorările ei nenumărate, sau să râvneşti la o poziţie mai înaltă în societate, sub pretextul sârguinţei în profesia ta. Dacă lucrezi sau faci afaceri cu alţii, păzeşte-te de egoism şi de orice urmă de nedreptate sau lipsă de generozitate. În legăturile cu ceilalţi, păzeşte-te de ispita conversaţiei seci şi nefolositoare. Păzeşte-te şi de persoanele care te vor ispiti să te mânii. Păstrează-ţi decenţa şi vorbirea curată pe care o cer legile neprihănirii. Dacă discuţi cu linguşitori, ai grijă să nu te umfli de mândrie.
Dacă stai de vorbă cu cei ce te dispreţuiesc şi te rănesc, întăreşte-te împotriva mândriei nerăbdătoare şi răzbunătoare. La început, aceste lucruri vor fi foarte dificile, câtă vreme păcatul mai are vreo putere în tine, dar odată ce ai câştigat o înţelegere continuă a pericolului otrăvitor pe care îl prezintă fiecare din aceste păcate, inima ta va fi gata să le evite şi o va face cu uşurinţă.
Meditaţia
Când eşti singur în îndeletnicirile tale, profită de acel timp folosindu-l pentru meditaţii practice şi folositoare. Meditează la bunătatea nesfârşită şi la desăvârşirea lui Dumnezeu; la Hristos şi la răscumpărare; la Cer şi la cât de nevrednic eşti să intri în el, şi cum meriţi nenorocirea veşnică în Iad.
Singurul motiv
Orice faci, singur sau împreună cu alţii, fă totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Altfel, acel lucru nu va fi primit de Dumnezeu.
Răscumpără timpul
Pune mare valoare pe timpul tău, ai mai mare grijă să nu-ţi pierzi timpul decât ai să nu-ţi pierzi banii. Nu lăsa ca distracţiile fără valoare, discuţiile inutile, prietenii nefolositori sau somnul să îţi răpească timpul preţios. Ai mai mare grijă să eviţi persoana, fapta sau modul de viaţă care îţi fură timpul, decât te îngrijeşti să eviţi hoţii şi tâlharii. Asigură-te că nu îţi pierzi niciodată vremea fără folos, ci mai degrabă îţi foloseşti timpul în cel mai profitabil mod cu putinţă şi nu prefera unul mai puţin folositor în locul altuia care-ţi foloseşte mai mult.
Alimentţia
Mănâncă cu moderaţie şi recunoştinţă pentru sănătate, nu pentru plăcerea nefolositoare. Niciodată nu-i fă pe plac trupului prin mâncăruri şi băuturi care dăunează sănătăţii tale. Aminteşte-ţi păcatul Sodomei: “Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit” – Ezechiel 16:49. Apostolul Pavel plângea atunci când îi pomenea pe cei al căror sfârşit “va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.” – Filipeni 3:18,19. Deci nu trăiţi după îndemnurile firii pământeşti, ca să nu muriţi (Romani 8:13).
Păcatele care te-au biruit
Dacă vreo ispită te biruie şi cazi în vreun păcat, pe lângă eşecurile obişnuite, regretă-l şi mărturiseşte-l imediat înaintea lui Dumnezeu; pocăieşte-te fără întârziere, cu orice preţ. Te va costa cu siguranţă mai mult dacă vei continua în păcat şi nu te vei pocăi. Nu-ţi subestima eşecurile obişnuite, ci mărturiseşte-le şi luptă zilnic împotriva lor, având grijă să nu le înrăutăţeşti prin nepocăinţă şi dispreţ.
Relaţiile
Aminteşte-ţi în fiecare zi de îndatoririle speciale pe care le cer diversele relaţii: soţi, soţii, copii, stăpâni, slujitori, pastori, oameni, judecători, supuşi. Aminteşte-ţi că fiecare relaţie are îndatoririle ei speciale şi avantajele ei prin binele pe care îl face. Dumnezeu îţi cere credincioşie în această problemă, la fel ca în oricare alta.
Încheierea zilei
Înainte să adormi din nou, este un lucru înţelept şi necesar să faci bilanţul faptelor şi binecuvântărilor zilei ce a trecut, ca să poţi mulţumi pentru toate binecuvântările speciale şi să te smereşti pentru toate păcatele tale. Acest lucru e necesar ca să îţi poţi reînnoi pocăinţa şi hotărârea de a asculta, şi ca să te cercetezi să vezi dacă sufletul tău e mai bun sau mai rău, dacă păcatul scade şi harul creşte, dacă eşti mai bine pregătit pentru suferinţă, moarte şi veşnicie.
Fie ca aceste îndrumări să se întipărească pe mintea ta şi să devină o practică zilnică a vieţii tale.
Dacă sunt practicate cu sinceritate, ele vor duce la sfinţirea, rodirea şi liniştea vieţii tale şi îţi vor aduce o moarte plină de mângâiere şi pace.

Şi acum, puteţi asculta o cantare care vă poate ajuta să vă decideţi să trăiţi fiecare zi pentru gloria lui Dumnezeu: „Un timp de o zi, Isuse” în interpretarea lui Darius Iordănescu.

Nebun pentru Cristos, dar nu idiot pentru oricine

Lucrând cu tinerii, aud adeseori despre provocările la care sunt supuşi în şcolile seculare şi realizez că nu este chiar uşor să fii creştin autentic într-o societate care te etichetează ca „nebun” dacă vrei să-ţi trăieşti viaţa pe baza principiilor biblice. De fapt, din perspectiva lumii, este lipsit de cea mai elementară logică să vezi un tânăr care are posibilitatea să se descurce mai uşor într-o situaţie dificilă, făcând un mic compromis, şi alege să nu-l facă. Cine nu ar gândi aşa în astfel de situaţii? Gândiţivă cât de ciudat trebuie să fi sunat pentru urechea evreului din secolul întâi, care-L asculta pe Cristos vorbind despre uriaşa discrepanţa dintre între pseudo-valorile lumii şi valorile Împărăţiei Sale şi cât de ciudat sună pentru urechea omului super-sofisticat din postmodernism să audă astăzi învăţături precum:
- Oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt (Mat. 5:39)
- Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa (Mat 5:40)
- Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două (Mat. 5:41)
- Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine (Mat. 5:42)
- Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc (Mat. 5:44)
Pentru generaţia tânără, sfătuită prin orice mijloace posibile „să fie tare”, „să nu se lase călcată în picioare” , să „dea din coate” ca să răzbată în viaţă, învăţătura biblică sună a curată nebunie. Numai un nebun, spune lumea, ar proceda aşa cum zice Biblia, când ar avea posibilitatea să se descurce mult mai uşor în schimbul unor mici compromisuri.
- Cum să-ţi faci timp să slujeşti când toţi cei din jur îţi spun că trebuie „să calci pe capete” dacă vrei să ajungi mare?
- Cum să renunţi la drepturile tale când prietenii îţi spun că „eşti bleg dacă te laşi”?
Confruntat cu întrebări similare celor amintite mai sus, apostolul Pavel încadrează acest tip de gândire într-un adevărat sistem filozofic, pe care-l defineşte ca „nebunie pentru Cristos”. De exemplu, el spune: „… fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor. 26-29). De asemenea, puţin mai târziu, încercând să-şi apere slujba de apostol, Pavel spune: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte, fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Noi suntem nebuni pentru Cristos, voi, înţelepţi în Cristos! Noi, slabi, voi, tari! Voi, puşi în cinste, noi, dispreţuiţi! Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (1 Cor. 4:9-13).
Din perspectivă paulină, „nebunia pentru Cristos”, sau aşa cum spun verişorii noştri ortodocşi „întru Cristos”, presupune un act volitiv de renunţare la „înţelepciunea” lumii şi la pseudo-valorile ei. A lua o notă mai mică la un extemporal sau la un examen important pentru că nu ai copiat, în timp ce colegii tăi au luat o notă mai mare pentru că au copiat, înseamnă nebunie pentru Cristos. A aştepta să ajungi în funcţia dorită la serviciu prin muncă asiduă şi sacrificiu, fără şpagă, relaţii şi alte cele, în timp ce alţii se vor folosi de toate tertipurile posibile să ţi-o ia înainte, este nebunie pentru Cristos. A renunţa la o poziţie bună şi un salariu mare pentru că te-ai săturat de mediul infect din punct de vedere moral în care ai lucrat şi a merge să lucrezi în asistenţă socială, este nebunie pentru Cristos. Şi puteţi să continuaţi voi exemplele, poate unele inspirate din propriile experienţe.
Dar, mare grijă, a fi „nebun pentru Cristos”nu presupune să fii „idiot pentru oricine”. A fi „nebun pentru Cristos” înseamnă să ai principii şi valori sănătoase, a fi „idiot pentru oricine” înseamnă să renunţi la principii şi valori pentru a fi la fel ca ceilalţi, înseamnă să laşi deoparte mărturia frumoasă de creştin autentic pentru a fi acceptat de colegii tăi. Mai întâi te vor lăsa să crezi că vei deveni „unul de-al lor” dacă faci ce fac ei, iar apoi după ce te vei murdări, vor râde de tine. Şi, astfel, dintr-un „nebun pentru Cristos” vei devenit un „idiot pentru oricine”.
Pentru apostolul Pavel, „nebunia pentru Cristos” însemna pasiune pentru El şi pentru Evanghelie, puritate morală, integritate, un caracter sfânt şi, în cele din urmă, o mărturie frumoasă în mijlocul unei societăţi fără repere morale. Urmează-i exemplul şi chiar dacă unii vor spune că eşti nebun, crede-mă, este infinit mai bine să fii „nebun pentru Cristos” decât „idiot pentru oricine”.

Tabara de vara Borşa 2010

Tocmai m-am intors din tabara de vară de la Borşa, unde am fost impreună cu tinerii de la Biserica “Harul” din Ineu, cu tinerii de la Biserica “Dragostea” din Arad şi cu tinerii de la Sintea Mare, Arad. Tema de studiu a fost doctrina despre păcat, iar motto-ul a fost “VREAU SĂ FIU LIBER “

În prima zi am vorbit despre natura păcatului şi ne-am uitat la faptul că oamenii nu sunt păcătoşi pentru că păcătuiesc, ci păcătuiesc pentru că sunt păcătoşi în înseşi natura lor. Cu mulţi ani în urmă, când Billy Graham era în punctul culminant al lucrării sale publice, obişnuia să se refere frecvent la păcat şi spunea mereu în predicile sale: „Problema cu care ne confruntăm în viaţă este PĂCATUL.” Apoi, arătând către inimă, spunea: „Iar acesta vine de aici.”
Păcatul este o tragedie cosmică, pentru că a afectat întregul univers creat de Dumnezeu. Dar cea mai mare dramă este faptul că păcatul ne-a înstrăinat de Dumnezeu şi, prin neascultarea protopărintelui nostru Adam, am devenit vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai mult, păcatul ne-a înstrăinat de semenii noştri, de aceea cuntem incapabili să-i iubim, şi ne-a înstrăinat chiar şi de noi înşine, de aceea uneori nu ne regăsim şi nu ne suportăm.
Analizând starea de păcătoşenie a oamenilor, Augustin de Hippo (354-430 d.Cr.) spunea că atunci când Adam şi Eva au fost creaţi, Dumnezeu i-a creat cu ceea ce el numea posse pecare, care e traducerea în latină a expresiei “posibilitate sau capacitate de a păcătui”. Nu au fost creaţi păcătoşi, ci ei aveau capacitatea şi posibilitatea de a păcătui. Ştim asta pentru că au păcătuit. Păcătuind, ei n-au realizat imposibilul. Evident, au făcut ce stătea în puterea lor să facă. Dar, spunea Augustin, Adam şi Eva au fost creaţi de asemenea cu posse non pecare, cu capacitatea de a nu păcătui. Dumnezeu le-a dat porunca să nu atingă şi să nu mănânce din rodul pomului interzis şi ei aveau capacitatea morală să asculte de Dumnezeu. Astfel, ei aveau atât capacitatea de a păcătui cât şi capacitatea de a nu păcătui. Ce s-a întâmplat însă prin cădere, conform lui Augustin, este că rasa umană şi-a pierdut posse non pecare şi în locul ei a dobândit, exprimată printr-o dublă negaţie, non posse non pecare, adică, în traducere, incapacitatea de a nu păcătui. Augustin ne spune aici că puterea păcatului este atât de adânc înrădăcinată în inimile şi sufletele oamenilor muritori încât ne e imposibil să nu păcătuim. Suntem atât de păcătoşi din fire încât nu ne putem aştepta să găsim vreodată o persoană care îşi trăieşte întreaga viaţă fără să păcătuiască. Pavel clarifică acest lucru în Efeseni 2:1-3, unde spune că noin eram morţi în greşelile şi păcatele noastre.
Singura persoană care a trăit pe pământ şi nu a păcătuit a fost Domnul Isus Cristos, de aceea a putut să fie jertfa substitutivă în locul nostru. Când a murit pe cruce, Cristos a luat păcatele noastre asupra Lui şi ne-a dat în schimb neprihănirea Sa (2 Corinteni 5:21; Gal. 3:13). Aşa că, punându-ne încrederea în El, vom ajunge în cer şi vom primi ceea ce Augustin numea non posse pecare, sau incapacitatea de a mai păcătui vreodată.
În a doua parte a studiului am vorbit despre Iosif şi despre felul în care a biruit păcatul. De data aceasta, am încercat să observăm câteva principii pe baza cărora Iosif şi-a trăit viaţa, şi anume:
1. Iosif a stabilit foarte clar în mintea lui că păcatul e păcat înainte să ajungă în faţa ispitei. Niciodată nu vom putea rezista în faţa ispitei dacă nu am stabilit clar în minte că păcatul duce la moarte. Deşi suntem obişnuiţi să găsim tot felul de eufemisme pentru păcat, realitatea este că păcatul rămâne păcat şi duce la moarte indiferent de terminologia pe care o vom folosi.
2. Iosif ştia că păcatul îi răneşte pe semenii lui. Potifar îi încredinţase toată averea, cu excepţia soţiei sale, aşa că Iosif era conştient că are o obligaşie morală faţă de el. Şi chiar dacă nu ar fi avut-o, el ştia că Potifar va fi foarte rănit dacă Iosif avea să-l dezamăgească.
3. Iosif a ştiu că păcatul îl afectează cel mai mult pe Dumnezeu. El a spus: “Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
În cea de-a treia parte a studiului ne-am uitat la Romani 7:14-25, un pasaj despre care mulţi comentatori spun că vorbeşte despre însuşi autorul epistolei către romani: Pavel. În acest pasaj biblic, Pavel descria propria luptă cu păcatul, o luptă atât de intensă încât ajunge să spună: “O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup de moarte?”. Pavel recunoaşte că vrea să facă binele, dar se trezeşte făcând răul. Vrea să trăiască în sfinţemnie, dar vede că păcatul îl urmăreşte la fiecare pas. Şi, dacă suntem relişti, asta ni se întâmplă tuturor: Zi de zi vedem în noi următoarele lucruri:
- Vrem să nu mai vrobim urât cu cei din jurul nostru, dar o facem
- Vrem să nu-i mai dispreţuim pe alţii, dar o facem
- Vrem să nu ne mai mâniem, dar o facem
- Vrem să nu întreţinem dorinţele şi gândurile păcătoase, dar o facem
- Vrem să nu poftim ce nu-i al nostru, dar o facem
- Vrem să împărtăşim Evanghelia cu alţii, dar n-o facem.
Suntem hăituiţi de firea veche, de obiceiurile păcătoase din trecut. Ne pare rău că le facem, ne cerem iertare şi apoi… le facem din nou. Vorbind despre această luptă continuă cu păcatul, Martin Luther a definit creştinul ca fiin simul iustus et peccator, adică justificat şi păcătos în acelaşi timp. A păcătui este urmarea faptului că trăim pe un pământ păcătos, că avem o natură păcătoasă (de care nu vom scăpa decât în veşnicie) şi a faptului că nu veghem deajuns. A păcătui însă, nu este totuna cu a trăi în păcat sau cu a fi dependent de păcat. Dependenţa reprezintă dorinţa foarte puternică de a repeta un păcat fără să te gândeşti serios la consecinţe. Persoanele dependente sunt persoane care în preajma păcatului de care au devenit dependente, îşi pierd autocontrolul. Nu se pot controla, devin dominate de dorinţa prea puternică de a săvârşi păcatul.
Câteva păcate de care oamenii pot ajunge dependenţi sunt următoarele (puteţi cimpleta voi lista): sex, alcool, jocuri de noroc, droguri, internet, computer, pornografie, televizor, mâncare, haine, muncă etc.
Dacă eşti sincer cu tine însuţi şi vrei să afli dacă eşti dependent sau nu, întreabă-te în mod sincer ce s-ar întâmpla dacă cineva ţi-ar interzice să mai faci vreodată acel lucru. Dacă ţi-ar interzice să te mai uiţi la internet, să te mai uiţi la televizor, dacă ţi-ar interzice să mai cumperi haine măcar pentru o vreme, dacă ţi-ar da mâncarea cu porţia (atât cât ai nevoie – nu atât cât îţi place).
Vedeţi, deşi păcatul începe ca ceva amuzant, funny, întotdeauna ajunge să producă durere – ţie şi celor care te iubesc. Ba mai mult, dacă ai ajuns dependent, îţi va fi extrem de greu să rupi acest lanţ al slăbiciunilor. Am împărtăşit cu tinerii din tabără trei principii ale păcatului pe care le-am auzit mai demult de la un predicator american:
Păcatul te duce întotdeauna mai departe decât eşti dispus să mergi
Păcatul te ţine întotdeauna mai mult decât vrei să stai
Păcatul te costă întotdeauna mai mult decât eşti dispus să plăteşti
În ultima parte a studiului am încercat să oferim câteva soluţii pentru a lupta eficient împotriva păcatului. Iată câteva dintre acestea:
1. Ia hotărâri sfinte! În Cartea care-i poartă numele, în capitolul 1, v. 8 citim despre Daniel că a luat hotărârea să nu se spurce. De astfel de hotărâri au nevoie oamenii astrăzi şi în mod special tinerii. În Psalmul 119:106 citim că autorul a luat o hotărâre sfântă: „Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte.” Iar Iov spunea: „Am făcut un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fete fecioare” (Iov 31:1). Jim Burns spunea că una dintre cele mai mari probleme ale creştinilor de astăzi nu este aceea că iau hotărâri greşite (nu, pe astea le poţi îndrepta; ai dat cu capul de pragul de sus şi apoi te uiţi în jos şi îl vezi şi pe cel de jos) – cea mai mare problemă este că nu iau hotărâri deloc.
2. Nu mai sta niciodată în preajma locurilor sau lucrurilor păcătoase 1 Petru 2:11: „Feriţi-vă de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” 2 Timotei 2:22: „Fugi de poftele tinereţii!”
3. Elimină toate anturajele nocive din viaţa ta ! Aici este o mare problemă cu tinerii, pentru că vor să fie acceptaţi de ceilalţi, sau să nu fie blegii cartierului. Dar nici nu trebuie să vă intereseze aceste lucruri. Vedeţi, omul care vrea să se diprindă cu gândirea cerească, sacrifică ceea ce este şi are acum, pentru ceea ce va fi şi va avea când va fi în cer. Sacrificiul zilei de astăzi este binecuvântarea zilei de mâine. Când eram în seminar, un profesor american care a venit să ne predea un curs modular ne-a spus aşa: Viaţa este ca un bănuţ, nu-l chletui la prima dugheană ce-ţi iese în cale. Vreau să vă spun următorul lucru: Orice lanţ este atât de rezistent pe cât este cea mai slabă za din el!
4. Dezvoltă o relaţie de părtăşie intimă cu Dumnezeu!
5. Iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu! Este un verset minunat, versetul 31 al Psalmului 37, pe care ar fi bine să-l notaţi. Ascultaţi ce spune: “Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii”. Când inima cuiva este controlată de Ccuvânt, paşii nu i se clatină.
6. Mergi la întâlniri de părtăşie cu alţi credincioşi.
7. Nu pierde timpul degeaba! Există şi un proverb turcesc care spune aşa: “De obicei diavolul îl ispiteşte pe om, dar cu siguranţă un om care nu face nimic îl ispiteşte pe diavol.” Ia bătrânii de prin bisericile evanghelice spuneau: Dacă un om n-are nimic de făcut pentru Dumnezeu, diavolul îi va da de lucru.
8. Recunoaşte deschis că ai o problemă cu păcatul şi cere ajutorul lui Dumnezeu! Există îngrozitor de multă prefăcătorie, făţărnicie şi ipocrizie în noi. Trebuie să începem să fim sinceri măcar cu noi înşine.
9. Cere ca Duhul Sfânt să te umple de persoana, puterea, prezenţa Sa (Efeseni 5:18). El şi numai El convinge de păcat (Ioan 16:8).
10. Fugi din faţa ispitei! Sunt situaţii în care ni se porunceşte să ne împotrivim celui rău (1 Petru 5) şi sunt situaţii în care ni se porunceşte să fugim din faţa păcatului. În Noul Testament există trei păcate din faţa cărora ni se porunceşte să fugim, pentru că nu avem nicio şansă să le biruim.
a). Fugiţi de idolatrie. 1 Corinteni 10:14: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fugiţi de închinarea la idoli”. Uneori diavolul pierde intenţionat o luptă ca să poată câştiga războiul. El vrea să fim încrezători în capacităţile noastre de a ne juca cu momelile lui, crezând că nu vom fi afectaţi.În urma unei împotriviri curajoase, el va pleca lăsându-ne să credem fie că nu se va mai întoarce, fie că atunci când se va întoarce lucrurile vor sta la fel. Dar va veni cu forţe proaspete, cu planuri mai bine ticluite şi va ataca în punctele noastre cele mai vulnerabile. Unele dintre acestea sunt copiii, maşina, casa, slujba, hobby-urile, etc. De fapt, un idol poate fi orice se interpune înte om şi Dumnezeu şi tinde să-I fure locul pe care-L deţine în viaţa noastră.
Când vom vedea că inima nostră se lipeşte prea tare de acestea şi că Dumnezeu începe să piardă teren în favoarea lor, nu mai trebuie să stăm pe gânduri pentru a ne face planuri, nici să organizăm dezbateri pe această temă, ci pur şi simplu trebuie să fugim de aşa ceva.
b). Fugiţi de curvie. De două ori ni se spune în Noul Testament să fugim cât putem de repede atunci când ne confruntăm cu imoralitatea sexuală: „Fugiţi de curvie!” (1 Corinteni 6:18); „Fugi de poftele tinereţii…” (2 Timotei 2:22). Nu ştim dacă şi în primul secol d.Cr. imoralitatea sexuală era un flagel atât de răspândit ca în vremea noastră, când statisticile spun că peste 75% din bărbaţii căsătoriţi au avut relaţii intime cu alte femei, când peste 60% din femeile căsătorite şi-au înşelat măcar odată soţul şi când 8 fete din 10 îşi pierd virginitatea înainte de a împlini 18 ani, dar avertizarea lui este cât se poate de serioasă. Imoralitatea nu este o ispită cu care să te joci sau să faci pe viteazul în faţa ei, ci una din faţa căreia trebuie să fugi.
Desigur, exemplul cel mai la îndemână pentru a ilustra acest adevăr biblic cu valoare de principiu, rămâne cel al lui Iosif din Geneza 39. Aflat într-un moment de tranziţie de la statutul de sclav la cel care i-ar fi putut aduce, în virtutea unei poziţii sociale mai bune, respectul, şi ademenit de o doamnă stilată şi rafinată din înalta societate egipteană, Iosif a fugit fără să se mai uite în urmă din faţa unei ispite fatale. Ştia că nu are nici o şansă să rămână curat în preajma acelei femei. Probabil că cele mai bune lucruri pe care le poate deţine un tânăr aflat în situaţii similare sunt: o inimă curată, o minte limpede şi o pereche de picioare rapide.
Nu subestimaţi niciodată puterea acestui păcat!
c). Fugiţi de lăcomie. Ascultaţi: „Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea” (1 Timotei 6:10-11).

Dorinţa mea este ca Dumnezeu să ridice o generaţie de tineri care să gândească în acest fel despre păcat; care să se gândească la păcat ca la un lucru îngrozitor, un lucru oribil care te poate prinde în capcană; care să fugă de el, dacă e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-şi lase hainele şi să fugă din acel loc. O astfel de generaţie poate sta în picioare pentru neprihănire. O astfel de generaţie, poate avea un impact pentru Dumnezeu, aşa cum a avut Iosif în Egiptul păgân.

Cum pot cunoaşte voia lui Dumnezeu?

Orice tânăr s-a confruntat cel puţin o dată cu întrebarea: Cum pot cunoaşte voia lui Dumnezeu? În faţa unor situaţii delicate, precum: prietenia, căsătoria, admiterea la şcoală, acceptarea unei slujbe, intrarea în slujire etc., tinerii sunt conşienţi că o singură decizie le poate ruina viaţa sau le poate aduce împlinirea pe care o doresc atât de mult. Ştiu că un singur pas făcut în direcţia greşită îi poate duce pe calea către dezastru, după cum un pas făcut în direcţia corectă îi poate duce pe calea dorită de Dumnezeu pentru ei. Dar cum pot cunoaşte care este calea bună şi care este cea rea? Cum pot fi convinşi că decizia pe care vor s-o ia este cea dorită de Dumnezeu? Pentru a fi convinşi că nu greşesc, tinerii creştini spun: Mă voi ruga ca Dumnezeu să-mi descopere voia Lui. Este lucrul cel mai bun pe care-l pot face, dar cum vor identifica voia lui Dumnezeu dacă nu ştiu felul în care călăuzeşte Dumnezeu?

Ce spune Biblia despre acest subiect?
În Deuteronom 29:29, Dumnezeu spune că: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia”. Acest verset ne vorbeşte despre două concepte foarte importante, şi anume: voia ascunsă a lui Dumnezeu şi voia revelată a lui Dumnezeu. În atotştiinţa Sa, Dumnezeu cunoscut limitele noastre şi a ales să nu ne descopere toate lucrurile dintr-o dată, ci progresiv, atât cât putem pricepe. Începând cu teologii medievali [Toma d’ Aquino, Pierre Abelard sau Anselm de Canterbury] şi continuând cu cei din perioada Reformei [Luther, Calvin], s-a vorbit despre această problemă, pe de-o parte, în termenii unui Dumnezeu nerevelat sau ascuns (lat. Deus Absconditus), iar, pe de altă parte, în termenii unui Dumnezeu care poate fi cunoscut (lat. Deus Revelatus).
Atunci când aceşti teologi vorbeau despre faptul că „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, obişnuiau să numească voia ascunsă a lui Dumnezeu „voia decretivă”, iar pe cea revelată „voia normativă”. Voia decretivă este voia absolută a lui Dumnezeu prin care, în mod suveran, Îşi duce la îndeplinire toate planurile. De exemplu, Biblia vorbeşte despre planul pe care Dumnezeu l-a făcut în Sine Însuşi înainte de întemeierea lumii. Orice alte lucruri care se petrec în lume sunt detalii ale acstui plan absolut. În voia Sa suverană, Dumnezeu a decretat ceva şi nimic şi nimeni nu-L împiedica să-l ducă la bun sfârşit. Voia normativă se referă la poruncile lui Dumnezeu, pe care oamenii le încalcă în fiecare zi. Această voie o aflăm pe paginile Scripturii şi se referă la ce anume vrea Dumnezeu ca oamenii să facă în situaţii precise.
Acum, când tinereii întreabă: Cum pot cunoaşte voia lui Dumnezeu?, le putem oferi câteva răspunsuri clare în ceea ce priveşte voia normativă, dar nu le putem spune nimic în ceea ce priveşte voia decretivă, pentru că este ascunsă şi noi nu putem şti nimic despre ea.
1. Roagă-te! Aşa cum un părinte responsabil este preocupat ca fiul sau fiica lui să-l consulte când are nevoie de sfaturi, la fel Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-L consultăm când ne confruntăm cu luarea unor decizii care ne vor influenţa dramatic viitorul. Priviţi puţin la exemplul profetului Habacuc. Când a aflat că babilonienii îi vor ataca ţara şi o vor distruge, nu a alergat nici la rege să-i spună să-şi mobilizeze armata, nici la preoţi să le ceară să facă cine ştie ce slujbe menite să-i alunge pe babilonieni, ci a alergat în prezenţa Domnului pentru a se ruga. În timp ce colegii şi prietenii tăi preferă să meargă la vrăjitori şi ghicitori, în pelerinaje la cine ştie ce mănăstiri, sau să doarmă cu poza iubitului sub cap în noapte de sânziene sau să pună vâsc sub cap în nopatea de anul nou, cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-I spui Tatălui tău ceresc în rugăciune problema care te frământă. Trebuie să recunoşti în faţa Lui că ai nevoie de înţelepciune şi El a promis că ţi-o va da. Iacov spune că: „Dacă-i lipseşte cuiva înţelepciunea, s-o ceară de la Domnul, care îi va da cu mână largă şi fără părere de rău” (1:5). În urma rugăciunii, vei primi înţelepciunea de a lua decizia corectă. Dumnezeu spune: „Eu te voi învăţa şi-şi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Ps. 32:8).
2. Citeşte Sfânta Scriptură! Nu ne putem aştepta ca Dumnezeu să ne călăuzească într-un mod fizic aşa cum o făcea cu poporul Israel în pustie, printr-un stâlp de foc noaptea şi printr-un nor ziua, sau printr-o stea strălucitoare ca pe înţelepţii din Orient, pentru că nu o va face. Nu putem avea pretenţia ca Dumnezeu să ne vorbească în mod audibil, aşa cum a făcut-o în cazul lui Samuel (1 Sam. 3:11-14), dar ne poate vorbi prin Cuvântul Său revelat. Putem citi Scriptura şi acolo vom vedea care este voia normativă a lui Dumnezeu. Iată ce spune ea: „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră”. S-ar putea ca tinerii să spună: Bine, dar ce are sfinţirea de-a face cu alegerea unui partener? Această voie normativă are multe implicaţii practice. Când te gândeşti la alegerea nunui partener, întreabă-te: Mă va ajuta să fiu mai sfânt(ă) sau mă va depărta de Dumnezeu? Dacă partenerul de care-ţi place cum arată, nu este credincios, fii sigur că nu te va ajuta să fii mai fânt(ă). N-are rost să-i ceri Domnului să aflii voia Lui într-o problemă în privinţa căreia s-a pronunţat categoric: „Să nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi!” Calvin spunea: „Acolo unde Dumnezeu Şi-a închis gura, eu nu mă voi forţa să I-o deschid” N-o face nici tu!
De asemenea, în alegerea unei şcoli sau unei slujbe, citirea atentă a Scripturii îţi va revela faptul că Dumnezeu a pus în tine nişte abilităţi naturale, nişte talente şi daruri cu care-l poţi sluji pe El şi pe cei din jurul tău. Întreabă-te sincer dacă absolvirea acelei şcoli sau angajarea în slujba pe care o doreşti te va satisface mai mult pe tine sau pe Dumnezeu. Ai ales-o ştiind că îţi va oferi un viitor financiar mai sigur, sau pentru că ai dorit ca prin meseria ta să-L glorifici pe Dumnezeu? Deşi ştiai că slujba pe care ai acceptat-o te va pune în situaţii compromiţătoare, ai ales-o gândindu-te la veniturile mai mari sau ai respins-o fiindcă vrei cu tot dinadinsul să trăieşti sfânt, ca Tatăl tău?
3. Ascultă şoapta Duhului Sfânt! Duhul Sfânt locuieşte în viaţa copiilor lui Dumnezeu şi poate oferi cea mai potrivită călăuzire. Când ne înfăţişăm cu frământările noastre înaintea Tatălui, răspunsul Lui se poate concretiza în „pacea care întrece orice pricepere” şi care vine de la El. Duhul Sfânt este cel care aduce pacea în viaţa noastră (Gal.), aşa că trebuie să vedem ce ne spune El, chiar fără cuvinte.
4. Cere sfatul oamenilor maturi spiritual! Nu te ruşina să ceri sfatul părinţilor, al păstorului sau al unui prieten matur în credinţă. Dumnezeu Şi-a folosit adesea oamenii ca să ducă altora mesajul Lui.
5. Uită-te la uşile închise sau deschise din faţa ta! Dacă Dumnezeu vrea să te călăuzească pe un drum, fii sigur că îţi va deschide uşa într-acolo. De asemenea, dacă ştie că drumul pe care ai apucat nu este cel corect, îţi va închide uşa.
6. Întreabă-te sincer: Ce-ar face Isus în locul meu? Apostolul Petru spune că: „[Isus] Cristos a suferit pentru noi şi ne-a lăsat o pildă, ca să călcăm pe urmele Lui” (1 Petru 2:21). Cristos a trăit o viaţă de conformitate perfectă cu voia Tatălui şi ne-a învăţat să trăim şi noi la fel. Prin urmare, în orice situaţie ar trebui să ne întrebăm în modul cel mai sincer cu putinţă: Cum ar proceda Isus în această situaţie? Ce ar face El în locul meu? Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Corint: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos” (1 Cor 11:1).