Istoria imnului “Doamne precum vrei!”

„Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea…” (Ieremia 18:6).

Adelalide A. Pollard şi-a dorit mereu să devină misionară şi să meargă în Africa pentru a împărtăşi Vestea Bună a Evangheliei celor care nu-L cunoşteau pe Isus Cristos ca Mântuitor. Descurajată, însă, că nu reuşea să adune fondurile necesare călătoriei şi şederii acolo, a început să se roage cu mai multă pasiune decât înainte ca Dumnezeu să-i ofere ajutor. Într-o seară, la o întâlnire de rugăciune, a fost foarte impresionată de rugăciunea unei bătrâne, care nu se ruga deloc pentru a primi binecuvântări şi lucruri materiale, ci se ruga într-una ca Dumnezeu să o ajute să înţeleagă voia Sa în orice situaţie. În cuvintele ei, Adelaide putea auzi: „Doamne, nu contează ceea ce aduci în viaţa noastră sau ceea ce iei din viaţa noastră, contează doar să-Ţi împlineşti voia în noi.” După ce s-a întors acasă, Adelaide a deschis Biblia şi a citit pasajul din Ieremia 18, care Îl prezintă pe Dumnezeu ca unul care Îşi modelează oamenii de care vrea să Se folosească, asemenea unui olar iscusit care nu se dă bătut până nu face din bucata de lut pe care o lucrează, vasul pe care Şi-l doreşte.
După meditarea la cuvintele Scripturii şi după ce s-a rugat lui Dumnezeu ca să o modeleze aşa cum ştie El mai bine, Adelaide s-a aşezat la masa de scris şi cuvintele imnului „Doamne, precum vrei” au început să curgă. Câteva minute mai târziu avea toate cele trei strofe ale acestui imn, care a ajutat mulţi creştini de atunci încoace să se lase în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu pentru a face din ei ceea ce vrea El.
În cele din urmă, Adelaide a ajuns în Africa, însă numai pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece a grozăviile Primului Război Mondial îşi făcuseră apariţia şi acolo. A fost nevoită să plece în Scoţia şi de acolo înapoi în America. Şi-a petrecut restul vieţii scriind poezii, vorbind la întâlniri ale credincioşilor din diferite părţi ale Americii şi slujind acolo unde era nevoie de ea.
Pe la jumătatea lunii decembrie a anului 1934, Adelaide, care avea 72 de ani, şi-a cumpărat un bilet de tren din gara Penn din New York pentru a merge în Pennsylvania ca să vorbească unui grup de oameni. Aşteptând trenul însă, a răcit foarte tare şi la scurt timp după aceea a murit.
Melodia imnului „Doamne, precum vrei” a fost compusă de George Coles Stebbins, unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică gospel ai secolului XX. El a apărut prima dată în colecţia de imnuri a lui Stebbins din 1907 şi apoi în alte două cărţi de imnuri ale lui Ira Sankey. În 1876, George Stebbins a fost invitat de D.L. Moody să i se alăture în campaniile sale de evanghelizare şi pentru următorii douăzeci şi cinci de ani, împreună cu Ira Snkey, a condus închinarea prin muzică în timpul evanghelizărilor lui Moody.

1. Doamne, precum vrei sa faci mereu
Tu esti Olarul, lutul sunt eu.
Sa-Ti plac doar Tie, o, Doamne sfânt,
Când stau smerit la al Tau Cuvânt.

2. Doamne, precum vrei sa faci mereu,
Tu cerceteaza sufletul meu.
Mai alb ca neaua spala-ma-acum,
Când Inaintea Ta ma supun.

3. Doamne, precum vrei sa faci mereu,
Tu ma ajuta pe drumul greu.
Toata puterea e-n mâna Ta,
Prin Tine pace eu voi avea.

Istoria imnului “Bine e in Isus” (Cand am pacea Domnului)

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? [...] sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 8:35,38-39).
Modul în care a fost scris bine cunoscutul imn creştin „Când am pacea Domnului” ilustrează foarte bine spusele apostolului Pavel. Horatio Gates Spafford (1828-1888) şi soţia sa, Anna Tuben Larssen (1842-1923), au avut o viaţă foarte zbuciumată şi plină de durere. După ce, în anul 1870 le-a decedat singurul fiu în urma unei febre puternice, în anul următor un incendiu a distrus oraşul Chicago, provocând moartea a 300 de persoane şi lăsând alte 100.000 fără locuinţă, printre care se aflau şi ei. Horatio, un avocat de succes şi prieten apropiat al marelui evanghelist D.L. Moody, nu s-a gândit prea mult la pierderile sale, ci şi-a pus tot timpul şi energia la dispoziţia supravieţuitorilor care rămăseseră fără case. Doi ani mai târziu, după eforturi intensive, el şi familia lui au hotărât să plece într-o binemeritată vacanţă în Anglia, ştiind că în perioada aceea Moody trebuia să predice acolo şi voiau neapărat să-l vadă. Fiind reţinut cu probleme foarte importante, şi-a trimis soţia şi cele patru fiice (Tanetta, Maggie Annie şi Bessie) înainte, urmând să se întâlnească în Anglia.
Pe data de 21 Noiembrie 1873, în timp ce traversa Atlanticul, vasul Ville du Havre, pe care erau îmbarcate soţia şi fiicele lui Spafford, s-a ciocnit de un altul şi, în mai puţin de 12 minute, 226 de persoane dintre cele 307 aflate la bord, au murit, printre care şi toate cele patru fiice ale sale. Cumva soţia sa a supravieţuit, agăţându-se de nişte resturi ale vaporului. Când a ajuns în Anglia, a trimis o telegramă soţului ei în care scria: „Singura salvată”. Imediat, Spafford s-a îmbarcat pe un vas spre Anglia şi, în timp ce trecea prin locul unde se scufundase vasul pe care se aflaseră cele patru fiice ale sale, a fost cuprins de o durere adâncă, dar, paradoxal, în acelaşi timp, avea o pace sufletească greu de explicat. Potrivit descrierii fiicei sale, Bertha, născută câţiva ani de zile mai târziu în urma tragediei, Horatio Spafford a compus imnul „Când am pacea Domnului” chiar acolo în mijlocul Atlanticului, în locul unde muriseră fiicele sale.
Îl cunoşti tu pe Acest Dumnezeu minunat, care îţi poate dărui pace în mijlocul furtunilor? El este singurul care are răspuns la toate problemele vieţii tale. El este sursa bucuriei de care ai nevoie când treci prin încercări. Tot ce ai de făcut este să te încrezi în El.