Dupa amiaza a inceput bine. Dupa o masa imbelsugata marca KFC, a urmat sesiunea in plen sustinuta de prof. Emil Bartos. Toata suflarea astepta expunerea profesorului, la fel de mult ca si pe cea a vorbitorului principal, John Piper. Emil Bartos a marturisit ca a schimbat subiectul pe care il pregatise si a hotarat sa vorbeasca despre Stralucirea descoperirilor divine, un mesaj inspirat din 2 Corinteni 12:1-10.
Cunoasterea lui Dumnezeu este posibila pe trei cai:
A. cumoasterea rationala
B. cunoasterea experientiala
C. Cunoasterea revelationala
Primele doua sunt limitate pentru ca potentialul nostru rational si senzorial este limitat. Oamenii care au cautat sa-L cunoasca pe Dumnezeu axadu-se mai mult sau exclusiv pe una dintre cele doua cai au descoperit ca o cunoastere plenara a lui Creatorului in felul acesta este imposibila. Ele ajuta, dar sunt insuficiente. In schimb, ce a de-a treia metoda, cea revelationala, este superioara, pentru ca Duhul Sfant nu poate gresi in descoperirile Sale, deoarece El nu este subiectiv ca oamenii.
Profesorul a atras atentia asupra pericolului la care se expun din ce in ce mai multi oameni care Il cauta pe Dumnezeu, de altfel oameni sinceri, atunci cand pun ratiunea inaintea revelatiei divine sau cand confunda revelatia cu experientele personale. Folosind exemplul apostolului Pavel, el a subliniat ca descoperirile divine sunt irepetabile si nu trebuie sa devina standarde pentru altii. Mai mult, intotdeauna o descoperire divina conduce la smerenie si umilinta profunda, nu la mandrie, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor celor care spun ca au parte de revelatii deosebite. Adevaratele descoperri nu sunt doar irepetabile, ci si indescriptibile. Pavel marturiseste ca experienta de care el a avut parte este imposibil de descris in cuvinte omenesti.
Dupa aceste explicatii, Emil Bartos s-a concentrat in mod special pe experienta convertirii, despre care a spus ca este diferita de nasterea din nou si este procesul prin care cineva ajunge sa realizeze ca a fost nascut din nou. Acest proces, a spus el, poate dura chiar ani de zile, asa cum a fost cazul puritanului englez John Bunyan. La unii, convertirea poate fi spontana si concomitenta cu nasterea din nou, dar la altii poate dura mai mult, de aceea, experienta unui credincios nu trebuie sa devina norma pentru altii.
In final, el a expus cateva teste ale adevaratei convertiri:
1. Testul caracterului. Experienta nasterii din nou si convertirea schimba intotdeauna caracterul, comportamentul si convingerile cautatorlui de Dumnezeu, desi in aceste zile nu este cautat lucrul acesta, ci mai mult dimensiunea extatica.
2. Testul Cuvantului – ce spune Biblia despre asta? Sunt auzite tot mai des o multime de povesti cu privire la convertiri dramatice in urma unor experiente extrasenzoriale sau chiar extracorporale, dar intrebarea care trebuie pusa intotdeauna este aceasta: Ce spune Biblia despre acest lucru? Este o experienta autentica de la Duhul Sfant sau una falsa autoindusa sau, mai rau, indusa de Satan. Aici, profesorul a atras atentia pericolul obsesiei unora de a avea experiente spirituale. De obicei, din frustrare sau pentru ca asa au fost invatati, multi nu fac altceva decat sa ii imite pe altii si astfel se perpetueaza invataturi gresite.
3. Testul comunitatii – orice experienta trebuie validata de comunitatea credinciosilor.
Category: Uncategorized
Oscar Wilde: Am fost toată viața un maestru al duplicității și am crezut întotdeauna că pot să câștig la jocul acesta.
Isus Cristos: Să te joci cu adevărul? E un joc riscant. Îți amintești ce a spus prietenul tău despre tine: “că păşeşti cu spatele către altar, având privirea aţintită mereu spre ieşire”? Și într-o altă împrejurare, în scrisoarea pe care ți-a scris-o după ce ai fost odată la biserică, în care te avertiza să nu te joci cu lucrurile sfinte? te gândești vreodată la lucrurile acestea?
Ravi Zacharias: Ratiune si senzualitate – Isus Cristos vorbeste cu Oscar Wilde, pg. 21
Ar fi un mare dezastru dacă ne-am simţi întru totul fericiţi şi împliniţi pe pământ, dacă am simţi că nu ne lipseşte absolut nimic. Însă, ori de câte ori ne simţim trişti şi „străini în Babilon”, asemenea evreilor din secolele VI-V î.Cr., şi dorim să plecăm spre „Ierusalim” înseamnă că dorul de casă ne-a copleşit.
Deşi fuseseră sfătuiţi să-şi construiască locuinţe în Babilon, să cultive vii şi grădini, să-şi întemeieze familii acolo şi să se preocupe de binele cetăţii (cf. Ieremia 29:5-7), evreii strămutaţi din Iuda în Babilon nu se puteau adapta nicicum în acea ţară străină. Dumnezeu le promisese că îi va aduce din nou acasă după şaptezeci de ani de robie, aşa că nu se puteau gândi la nimic altceva decât la ziua când aveau să plece din Babilon spre Ierusalim. Unul dintre psalmii dedicaţi dorului lor de casă, exprimă foarte bine sentimentele care-i încercau în acele zile:
Pe malurile râului Babilonului şedeam jos şi plângeam,
când ne aduceam aminte de de Sion.
În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm arfele.
Căci acolo biruitorii noştri ne cereau cântări
şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând:
„Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”
Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
să mi se lipească limba de ceurl gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
Dacă nu voi face din ierusalim culmea bucuriei mele!
(Psalmul 137:1-6)
Unul dintre imnurile foarte apreciate în lumea evanghelică este „Într-o bună dimineaţă”, compus în anul 1877 de Dion de Marbelle, un fost clown de circ. Născut în Franţa în anul 1818, Dion şi-a petrecut tinereţea navigând pe vase de vânătoare de balene. La vârsta de treizeci de ani s-a înrolat în armata Statelor Unite şi a luptat în războiul din Mexic. Mai târziu, în timpul Războiului Civil, a fost muzician în fanfara regimentului al şaselea al infanteriei statului Michigan. După terminarea Războiului Civil, în timpul Reconstrucţiei, Daniel s-a alăturat unei trupe de operă care călătorea de-a lungul Americii susţinând spectacole în care cânta, juca roluri de actor sau ventriloc, compunea versuri comice pentru spectacole şi melodii adecvate.
La vârsta de şaizeci şi nouă de ani, Dion de Marbelle a devenit unul dintre primii clowni angajaţi cu normă întreagă ai circului P.T. Barnum Circus, iar câţiva ani de zile mai târziu a pus bazele propriei trupe de circ. Însă, nu a trecut mult timp şi un incendiu i-a distrus tot echipamentul în care investise munca de o viaţă, lăsându-l falit.
În ciuda multelor sale talente, Dion nu a fost un om înţelept, aşa că a ajuns să-şi petreacă bătrâneţea într-o sărăcie cruntă, adăpostindu-se într-o şcoală părăsită. A început să frecventeze serviciile Bisericii Metodiste din Elgin, Illinois, unde a fost cooptat în cor, iar uneori era invitat să-şi povestească frământata viaţă. Adesea era auzit spunând: „Multă vreme mi-am petrecut viaţa cum am vrut, fiind mereu prea ocupat ca să-mi fac timp pentru Dumnezeu. Am crezut că dacă am bani şi faimă Dumnezeu nu-mi este de nici un folos. Dumnezeu a fost nevoit să-mi ia tot ce am avut ca să-mi atragă atenţia că viaţa de pe pământul acesta nu este tot. Mi-a arătat că dincolo de râu (Apocalipsa 22:1) este casa mea eternă.” În perioada aceea a scris cuvintele minunatului imn, care spune:
Într-o bună dimineaţă, dincolo de nori şi ceaţă,
Pe Isus, pe-al nostru Mire-L vom vedea,
El cu miile de îngeri, cu cununi de flori, cu cântec
Îşi va-ntâmpina cu drag mireasa.
O, ce zi, zi minunată, când Îl vom vedea in faţă!
Aleluia-I vom cânta cu ceru-ntreg.
Lacrimile vor dispare când cu sfinţii-n sărbătoare
Cununaţi vom fi cu Domnul Isus.
Din cartea Voi cânta doar despre Isus – Istorisiri despre compunerea imnurilor sacre, Bebe & Bianca Ciauşu
După ce au păcătuit, Adam şi Eva au murit mai întâi spiritual şi apoi fizic. Moartea spirituală nu este altceva decât despărțirea omului de Dumnezeu, iar pentru protopărinții rasei umane, aceasta s-a manifestat prin alungarea lor din Grădina Edenului. Acest act nu a fost un de cruzime din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă a fost o dovadă a bunătăţii Sale de nedescris. Astfel, citim că:
“Domnul Dumnezeu a zis: “Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar acum să ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci”… Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi care să învârtească o sabie învăpăuiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii” (Gen. 3:22,24). Teologul şi pastorul american Erwin Lutzer spune că dacă Adam şi Eva ar fi mâncat şi din celălalt pom din grădină – Pomul Vieţii – ar fi rămas veşnic în starea de păcat şi nu ar mai fi fost nicio şansă pentru ei să fie răscumpăraţi. Ar fi îngrăzitor să trăim veşnic în starea de păcat, fără posibilitatea de a fi înnoiţi prin Duhul Sfânt. De aceea, Dumnezeu le-a dat primilor oameni „darul” morţii fizice ca mijloc de ieşire din această viaţă şi de intrare în viaţa de dincolo.
Erwin Lutzer, Prima ta clipă după moarte (Oradea: Casa Cărţii, 2006), p. 48.
James Tour este cercetător în domeniul microparticulelor și nanotehnologiei, profesor la Catedra de Chimie și la Centrul pentru Știința și Tehnologie Microparticulelor din cadrul universității Rice. Deține un doctorat în Chimie organică la Universitatea Purdue și lucrări postdoctorale la Universitatea Standford și Universitatea Wisconsin, și este mereu în avangarda cercetărilor în domeniul molecular. A scris peste 450 de articole de cercetare în domeniul tehnicii și deține 50 brevete în SUA. Puteți citi mai multe despre activitatea lui academică aici.
Mai presus de toate acestea, este un om credincios, căruia descoperirile științifice i-au întărit credința și i-au mărit venerația față de Dumnezeu. El mărturisește: “Am un sentiment de veneraţie în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut prin creația Sa. Numai un ageamiu, care nu știe nimic despre știință, ar spune că știința îl îndepărtează pe om de credință. Dacă studiezi cu adevărat știința, ea te va duce mai aproape de Dumnezeu“.
William Blake (1757 –1827) a fost un poet, pictor și tipograf englez. Nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale. Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conținând 100 dintre cei mai importanți britanici ai tuturor timpurilor. (Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/William_Blake).
Iată ce spune în poemul „A Poison Tree” despre hrănirea amărăciunii, ranchiunii şi urii.
Am fost supărat pe prietenul meu:
I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit.
M-am supărat pe duşmanul meu:
Am tăcut, şi mânia a crescut.
Am udat-o cu temeri,
Seri şi dimineţi în lacrimi;
Am însorit-o cu zâmbete
Şi cu şiretlicuri înşelătoare.
A crescut zi şi noapte
Rodind un măr aprins;
Duşmanul l-a privit cum strălucea
Şi a ştiut că e al meu,
S-a furişat în grădină
Sub vraja nopţii,
Iar dimineaţă mi-am văzut, cu bucurie,
Duşmanul întins sub copac. [1]
[1] William Blake, „A Poison Tree” în Songs of Innocence and of Experience (London, 1974).
Înţelegând scopul lui Dumnezeu pentru Biserică de a trăi pentru gloria Sa, noi, cei din Biserica Baptistă „Harul” – Ineu, Arad, ne-am întrebat de câţiva ani de zile încoace cum putem să trăim practic viaţa de creştini penru gloria Dumnezeului nostru Suveran peste întregul univers, Suprem peste întreaga creaţie şi Suficient pentru mântuirea noastră. Din întrebarea CUM s-a născut viziunea acestei biserici locale pe care încercăm să o împlinim în fiecare zi, atât în calitate de credincioşi individuali, cât şi ca biserică locală.
Aşadar, CUM Putem trăi zilnic pentru gloria lui Dumnezeu? Prin…
Câştigarea celor nemântuiţi prin proclamarea Evangheliei – „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” – (Marcu 16:15).
Ucenicizarea celor mântuiţi prin aducerea în biserica locală şi învăţarea învăţăturilor biblice – „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).
Maturizarea celor mântuiţi prin învăţare şi implicarea în slujire – „Pe El îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi îndemnăm pe orice om în toată înţelepciunea ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus” (Coloseni 1:28).
Anul 2012 este dedicat maturizării spirituale, prin urmare o mare parte din acest an vom învăţa ce este maturitatea spirituală şi cum poate un credincios să ajungă matur în Cristos.
Am pornit de la premisa că maturitatea spirituală este o poruncă, este posibilă şi este personală. În concecinţă, trebuie să ne depunem tot efortul de care suntem în stare pentru a deveni maturi, pentru a creşte din punct de vedere spiritual, aşa cum spune apostolul Pavel în Efeseni 4:11-15. „Şi El [Domnul Isus Cristos] a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Cristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos.”
Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului. Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.
2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.
3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.
4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Campbell Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.
5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.
6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.
7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!
8. Răspunsuri la rugăciuni. Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.
Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.
Asa ar trebui sa fie Biserica…
Timpul este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru noi. Fiecare avem parte de aceeaşi porţie: pentru toţi anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are pentru toţi 60 de minute şi, tot la fel, minutul are pentru toţi 60 de secunde. Dar, prin faptul că nu ştim să-l folosim cu chibzuinţă, începem să-l vindem. Îi dăm televizorului câteva ore, îi dăm bârfei câteva minute, îi dăm obiceiurilor proaste alte zeci de minute şi, uite-aşa, rămânem fără el.
Fiind conştient că Satan încearcă să ne deposedeze de cât mai mult din timpul pe care l-am putea folosi spre gloria lui Dumnezeu, în lucrarea Lui, apostolul Pavel ne îndeamnă, odată cu credincioşii din Efes: Fiţi înţelepţi! Cumpăraţi vremea înapoi, căci zilele sunt rele! Verbul folosit aici este exagorazo, care înseamnă „a cumpăra înapoi”. Adică, folosiţi la maxim timpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Profitaţi de fiecare ocazie pentru a vă apropia de Dumnezeu, pentru a duce Vestea Bună a mântuirii lumii pierdute.
Latinii, interesaţi de a profita cât mai mult de timpul acesta , de cronosul acesta, pe care omul îl are la dispozuiţie au inventat expresia: Carpe Diem – Trăieşte clipa! Însă, mulţi au înţeles că trebuie să profiţi la maxim de viaţă într-un mod uşuratic. Nu cred că acest lucru voia să-l spună Pavel în Epistola către Efesni. Cred că ideea lui Pavel este următoarea: Trăieşte clipa… cu Dumnezeu, nu lăsa să-ţi fie furat timpul, profită de ocazia dată, fii înţelept
Ce înseamnă să răscumperi vremea? Înseamnă să lupţi pentru un dar care ţi s-a furat, înseamnă să profiţi la maxim de o ocazie cu care s-ar putea să nu te mai întâlneşti niciodată.
Cineva a dat odată următorul anunţ: Pierdut ieri, undeva între răsărit şi apus două ore de aur, fiecare având câte şaizeci de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că ele sunt pierdute pe veci. Prin contrast, Jonathan Edwards, teologul-evanghelist de care Dumnezeu s-a folosit foarte mult în Marea Trezire din America anilor 1734-35 a scris cu puţin timp înainte de a împlini 20 de ani: Am hotărât să nu pierd nici un moment din timpul meu, ci să-l întrebuinţez în cel mai folositor mod cu putinţă. Acesta este modelul de om înţelept. Fii si tu un om intelept in anul 2012!
„[...] trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zi: «Este mai ferice să dai decât să primeşti»” (Apostolul Pavel – Faptele Apostolilor 20:25)
Paul a primit cadou de ziua lui o masina nou-nouta de la fratele sau. Cand a coborat din biroul sau sa-si ia masina parcata in fata cladirii, a vazut cum un pusti de vreo sapte ani se invartea cu ochii mari in jurul masinii sale.
“Este masina dv. domnule?”, a intrebat el. Paul a inclinat capul afirmativ. “Fratele meu mi-a dat-o cadou de Craciun”. Baiatul ramase nauc. “Vreti sa spuneti ca fratele dv. v-a dat-o asa…gratis?…fara sa platiti nimic? Domnule! As vrea…” Baiatul ezita. “Desigur” se gandi Paul, “stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea sa aiba si el un frate bogat ca mine.” Dar ceea ce spuse apoi pustiul il facu pe Paul sa ramana cu gura cascata: ” As vrea sa pot fi si eu un astfel de frate!”
Paul se uita cu uimire la baietelul din fata lui si manat de un impuls interior, ii zise: “N-ai vrea sa te duc putin cu masina mea?” Cum sa nu! Tare mi-ar placea!” Dupa un raid prin cartier, baiatul se intoarse spre Paul. Ochii ii sclipeau de emotie. “Domnule n-ati vrea sa treceti prin fata casei noastre?” Paul zambi. Stia ce dorea baiatul. Voia sa le arate vecinilor ca soseste acasa cu o masina mare, nou-nouta.
“Vreti sa opriti aici? Langa treptele acelea , va rog!” Urca apoi scarile in fuga. Dupa cateva momente il auzi cum revine. De data aceasta, insa, nu se mai grabea. Ducea in bratele sale un fratior mai mic, handicapat. Il aseza cu atentie pe ultima treapta si arata cu mana spre masina lui Paul. “Vezi Johnny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de ziua lui si nu l-a costat nici un cent. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact la fel ca asta… si ai sa vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt in toate vitrinele din oras.”
Paul s-a dat jos din masina. L-a luat in bratele sale pe micutul olog, l-a asezat langa el pe scaunul din fata. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat langa el si toti trei au inceput o calatorie de neuitat prin orasul impodobit. In seara aceea, Paul a inteles pentru prima data ce a vrut Iisus sa spuna cand a afirmat ca “este mai bine sa dai decat sa primesti…
Un diplomat israelian a făcut întreaga comunitate a diplomaţilor ONU să se amuze serios. Reprezentatul Israelului, care era chemat să-şi susţină discursul, a declarat:
– Înainte să-mi încep discursul, vreau să vă povestesc o istorioară despre Moise. Când a lovit stânca şi apa a început să ţâşnească, Moise s-a gândit: „Ce ocazie minunată să fac o baie!” S-a dezbrăcat, si-a pus cu grijă hainele pe o piatră, apoi a intrat în apă. Când a ieşit di apă, hainele îi dispăruseră, furate de un palestinian.
Reperezentantul Palestinei uluit şi furios a întrerupt discursul reprezentantului Israelului şi a strigat: „Ce tot spuneţi acolo? Palestinienii nu erau acolo pe vremea aceea!”
Israelianul a zâmbit şi apoi a zis: „Acum că am stabilit foarte clar acest lucru, pot să-mi încep intervenţia.”
La început, creştinismul a însemnat o RELAŢIE PERSONALĂ cu Mântuitorul Isus Cristos, prin credinţa în jertfa Sa substitutivă de la Golgota.
Când a ajuns în Atena, a devenit FILOSOFIE
Când a ajuns la Roma, a devenit o INSTITUŢIE
Când a ajuns în Europa, a devenit CULTURĂ
Când a ajuns în America a devenit o AFACERE
Când a ajuns în Rămânia a devenit IDOLATRIE
Apostolul Pavel spunea: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele Apostolilor 20:28-30). Şi mai târziu spunea din nou: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se aliupească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (1 Timotei 4:1-2).
Mai întâi, iată ce spune Tim Keller:
Acceptarea
Religia: „Ascult, de aceea, sunt acceptat.”
Evanghelia: „Sunt acceptat; de aceea, eu ascult.”
Motivaţia
Religia: Motivaţia este bazată pe frică şi nesiguranţă.
Evanghelia: Motivaţia este bazată pe bucurie plină de apreciere.
Ascultarea
Religia: Eu ascult de Dumnezeu pentru a dobândi lucruri de la El.
Evanghelia: Eu ascult de Dumnezeu pentru a-L dobândi pe El – să mă bucur de El şi să mă aseamăn cu El.
Circumstanţele
Religia: Când circumstanţele din viaţa noastră devin neplăcute, mă supăr pe Dumnezeu sau pe mine, pentru că eu cred că orice persoană bună merită o viaţă comfortabilă.
Evanghelia: Când circumstanţele din viaţa noastră devin neplăcute, mă lupt, dar ştiu că pedeapsa mea a căzut asupra lui Isus şi chiar dacă Dumnezeu permite aceste lucruri pentru pregătirea mea, El îşi va manifesta dragostea părintească în timpul acestei pregătiri.
Critica
Religia: Când sunt criticat, sunt furios sau devastat, pentru că este important pentru mine să cred că sunt „o persoană bună”. Ameninţările la adresa imaginii mele trebuie distruse cu orice preţ.
Evanghelia: Când sunt criticat, mă lupt, dar nu este esenţial pentru mine să cred că sunt „o persoană bună”. Identitatea mea nu este clădită pe cazierul meu sau pe performanţele mele, ci pe dragostea lui Dumnezeu pentru mine în Cristos.
Rugăciunea
Religia: Viaţa mea de rugăciune constă în mare parte din cereri şi este mai ferventă numai când sunt în nevoi. Scopul meu principal în rugăciune este să pot controla situaţiile.
Evanghelia: Viaţa mea de rugăciune constă într-o bogată laudă şi adorare. Scopul meu principal în rugăciune este să am părtăşie cu Dumnezeu.
Încrederea
Religia: Imaginea mea de sine pendulează între doi poli. Dacă şi când eu trăiesc la nivelul standardelor mele, mă simt încrezător, dar atunci sunt ispitit să fiu mândru şi insensibil faţă de oamenii care cad. Dacă şi când eu trăiesc la nivelul standardelor mele, mă simt umil, dar nu încrezător – mă simt un ratat!
Evanghelia: Imaginea mea de sine nu se bazează pe realizările mele morale. În Cristos eu sunt simul lustus et peccator – în acelaşi timp păcătos şi pierdut, dar totuşi acceptat în Cristos. Sunt aşa de păcătos încât El a trebuit să moară pentru mine şi sunt aşa de iubit încât El a dorit să moară pentru mine. Aceasta mă conduce într-o adâncă umilinţă şi încredere, în acelaşi timp.
Identitatea
Religia: Identitatea şi valoarea mea sunt bazate în principal pe cât de mult mă străduiesc sau cât de moral sunt – astfel îi dispreţuiesc pe cei pe care îi consider leneşi şi imorali.
Evanghelia: Identitatea şi valoarea mea sunt centrate pe Cel care a murit pentru mine. Sunt mântuit absolut prin har şi nu îi pot dispreţui pe cei care cred şi practică diferit de mine. Numai prin har sunt ceea ce sunt!
Apoi, iată ce spun câţiva autori necunoscuţi:
Religia este lucrare omenească. Evanghelia este lucrare divină.
Religia este ceea ce omul face pentru Dumnezeu. Evanghelia esteceea ce Dumnezeu face pentru om.
Religia este căutarea omului după Dumnezeu. Evanghelia estecăutarea lui Dumnezeu după om.
Religia este aderarea la un sistem. Evanghelia este devotamentul faţă de o Persoană.
Religia caută apartenenţa. Evanghelia caută relaţia.
Religia pune accent pe „a face”. Evanghelia pune accent pe „a fi”.
Religia spune „încearcă!”.Evanghelia spune „încrede-te!”.
Religia spune „fă bine să primeşti bine”. Evanghelia spune „dreptate fără fapte”.
Religia se străduieşte pentru transformarea exterioară. Evanghelia se străduieşte pentrutransformarea interioară.
Religia este ovedere bună. Evanghelia este o veste bună.
Religia spoieşte. Evanghelia albeşte.
Religia se schimbă cu vremurile. Evanghelia schimbă vremurile.
Religia spune „dacă mă străduiesc, poate voi fi cu Dumnezeu”. Evanghelia spune „dacă mă încred în Cristos, voi fi cu Dumnezeu”.
Religia aduce teamă şi nesiguranţă. Evangheliaaduce speranţă şi siguranţă.
Religia spune „Eu cred în mine şi în faptele mele”. Evanghelia spune „Eu cred în Cristos şi în lucrarea Sa”.
Religia nu a funcţionat niciodată . Evanghelia a funcţionat întotdeauna.
Religia spune „fă!”. Evanghelia spune„făcut!”.
„Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule?… Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti! Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!” (Ps. 52:1-4).
Îmi place să câştig întotdeauna şi să nu pierd niciodată. Dărâm case, frâng inimi şi zdrobesc vieţi. Călătoresc pe aripile vântului. Cei mai inocenţi nu sunt suficienţi de puternici să mă intimideze, nici cei mai puri nu sunt destul de curaţi să mă împiedice. Nu am nicio consideraţie pentru adevăr, niciun respect pentru justiţie, nicio milă pentru cei fără ajutor. Victimele mele sunt nenumărate, ca nisipul de pe ţărmul mării, şi de multe ori sunt nevinovate. Nu uit niciodată şi iert foarte rar. Numele meu este Bârfa.
Morgan Blake, jurnalist sportiv
Trăim cu toţii pe un tărâm al morţii. De la prima suflare şi până la ultima suntem tributari acestei nemiloase realităţi. Începem să murim încă de la naştere, asemenea unei lumânări care începe să se consume din momentul în care a fost aprinsă. Nimeni şi nimic nu poate împiedica acest mers „firesc” al lucrurilor. Scriptura este plină de avertizări cu privire la această realitate. Iată doar una dintre ele: „Căci noi suntem de ieri… zilele noastre nu sunt decât o umbră” (Iov 8:9). Dacă aşa stau lucrurile, dacă viaţa aceasta scurtă nu este decât o cursă neîntreruptă spre veşnicie, atunci trebuie să ne pregătim foarte serios pentru momentul când ne vom îndrepta spre finalul alergării noastre. Trebuie să începem să ne rugăm aşa cum se ruga David: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt” (Psalmul 39:4). Poezia Boala scrisă de Marin Sorescu (1936-1996) ilustrează foarte bine efemeritatea vieţii pe pământul acesta:
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.
Am citit astăzi următoarea afirmaţie a lui J.I. Packer şi pentru că mi se pare foarte reală, realistă, relevantă şi revelatoare, am hotărât să o împărtăşesc cu voi: „Poate că Dumnezeu va trebui să ne ia toate puterile şi să ne coboare până la starea în care ne credeam puternici, pentru a putea deveni cu adevărat puternici în dependenţă reală de El”. (J.I. Packer, Nicicând fără speranţă, p. 36)
Cred că nimeni nu a dat vreodată o definiţie mai exactă păcatului decât Susanna Wesley, mama lui John şi Charles Wesley. Iată ce a spus: „Orice îţi slăbeşte judecata, îţi împiedică sensibilitatea conştiinţei, îţi întunecă sentimentul prezenţei lui Dumnezeu sau îţi ia plăcerea pentru lucrurile spirituale; pe scurt, dacă ceva sporeşte autoritatea şi puterea firii asupra Duhului, atunci pentru tine acel lucru devine păcat, oricât de bun ar fi în sine”.
Mai multe imagini care surprind un fenomen rar in Australia au starnit o adevarata valva pe Internet. Fotografiile cu lacurile Gippsland, luminate in plina noapte, i-au determinat pe multi sa se intrebe daca nu cumva sunt martorii unei vizite extraterestre. Dar nici vorba de asa ceva. De fapt este vorba despre fenomenul de bioluminiscenta, ceea ce inseamna ca unele microorganisme precum: bacteriile, nevertebratele, ciupercile, insectele si algele de anumite tipuri pot produce lumina. O consemnare foarte timpurie referitoare la acest fenomen dateaza din anul 1492, cand marinarii lui Cristofor Columb au vazut un foc de lumini la suprafata apei. Acestia au dat o conotatie religioasa fenomenului la momentul respectiv. Marinarii au crezut ca este vorba de focurile Infernului.
Totusi prima explicatie stiintifica a venit in 1600, cand fizicianul Robert Boyle a facut un experiment menit a elucida misterul. Astfel s-a demonstrat ca bioluminiscenta este in stransa legatura cu reactiile chimice care inceteaza in absenta oxigenului. Odata cu elucidarea misterului au disparut si interpretarile cu tenta superstitioasa.
Eu unul, cand am vazut aceste imagini m-am gandit la maretia Creatorului, despre care David spunea: “Cat de multe sunt lucrarile Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune, si pamantul este plin de fapturile Tale. Iata marea cea intinsa si mare, in ea se misca nenumarate vietuitoare mici si mari (Psalmul 104:24-25). Atunci cand citeam primele capitole ale Genezei, ma gandeam de ce Si-a rezervat o zi intreaga pentru a crea “doar” vietuitoarele marine (Geneza 1:20-23). Iata raspunsul. Priviti si minunati-va! E opera LUI!
Sursa fotografiilor: http://www.philhart.com
Nu poţi să ai SECRETE
şi să duci o VIAŢĂ CINSTITĂ.
[Citat din filmul “Little Secrets” (2001)]
Am primit pe mail aceasta “scrisoare deschisa”, un exemplu de autoironie cum de mult n-am mai citit si auzit.
JURNALU’ LUI ION POCAITUL
Scrisoarea lui Gavrila
Am primit mai deunăzi o scrisoare de la prietenul meu Găvrilă Penticostalu, cioban în Poiana Sibiului. Amu că-s la modă scrisorile deschise (ca aceea a Mateiaşului căruia i-a sărit ţandura), m-am gândit s-o deschid şi eu pe a lui Gavrilă şi s-o împărtăşesc cu dumneavoastră. Că amu aşa se face, publici scrisori aşa de la talpa ţării, scrise de oameni din popor, care ştiu să scrie din topor.
Gavrilă are şi el lăptop de ştie tare multe de furtuna asta de vorbe care s-a iscat acuma cu Iosif Ţon. El scrie ca la ei la stână, interpretând evenimentele în graiul şi lumina obiceiurilor lui. Vă dăruiesc şi dumeavoastră spre delectare scrierea lui Gavrilă. Domnul să-l alduiască pe el şi oile sale! Mă tare tem să n-o facă de oaie cu scrierea lui. Dar cine face oare mai mare brânză astăzi cu scisul? Că tot scriem noi, dar oare cine ne-o fi citind?
Dragă Ioane,
Am auzât şi io de vrajba care a ieşit acuma şi se zice că a fost din cauza unui cioban pe nume Ţon. Ăia din staulul baptist nu au putut să ne înghită pe noi, din staulul penticostalist, de mai multă vreme, dar până noi am stat cuminţi în staulul nostru, şi ei în a lor, totul o fost bine. Ne mai întâlneam noi pe păşune, se mai pierdea o oaie de-a lor între ale noastre, da toate erau bune. Numai că un cioban şef de la ei, Ţon, (care avea reţetele de brânză) a spus în gura mare că peste gard (adică la noi), ăia fac brânză bună, şi că el o ştiut dintotdeauna adevărul ăsta, şi acuma se duce şi el acolo. Ceilalţi ciobani s-au mâniat de s-au făcut Negruţ la faţă, că acuma dacă pleacă ciobanu sef, o să plece şi din oi, şi se duce staulu pe apa sâmbetei şi se mai şi află că brânza lor, de fapt e jumate zăr. Problemă mare, aşa că or început să Chiu(ie), să dea cu botele după ciobanu răzvrătit şi să spună ba că în staulu nost e numai brânză mucegăită, ba că oile noastre nu-s oi, că-s ţapi (că din când în când mai sar în sus), ba că behăie de nu ştie nimenea ce fel de behăit e ăla, ba că oile noastre fac mai mulţi miei şi din cauza asta suntem noi mai mulţi (poftim cultură!), ba că ciobanii noştrii nu-s normali, şi chestii de astea… Ca la stână. Ce o să se întâmple, habar n-am, că ăia din staulul baptist or început să se ciorovăiască acuma între ei. Să îţi faci Cruce(ru), nu alta domn’le. Nici Pop(a) Niculaie nu-i mai împacâ pe ăştia. Unu Ionescu de la noi, mai deştept o ţâra, o prevăzut el lucrurile, că o zis că în cap de linie la toată gâlceava asta, ea se va găta în staulu nost, că de fapt ciobanii baptişti totdeauna or zis de ciobanii noştrii că n-au cărţi cu reţete serioase. Da io cred că le e ciudă, că la târg, noi vindeam brânză mai multă ca ei, cu tot Brânzei(ul) lor.
Mai vorovim noi pe Messenger.
Gavrilă Penticostalu din Poiana Sibiului.
Incepand de astazi, Iosif Ton ne promite ca va scrie din doua in doua zile un mic articol prin care va incerca sa-si justifice (re)orientarea teologica. Iata-l pe primul.
1.Evanghelia Domnului Isus
După ce i s-a retras ordinarea de către Uniunea Baptistă din Romania şi a fost interzis la Radio Vocea Evangheliei, Iosif Ţon a fost “eliberat de orice responsabilitate” şi de la Societatea Misionară Română. Iată mai jos comunicatul SMR:
“Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”). “
“În urma declarațiilor și a comunicatelor fratelui Iosif Ton prin care recunoaște și afirmă alăturarea sa la gruparea ”Strajerilor”, alegând astfel să iasă din cadrul practicilor și învățăturilor bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii a decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare și pocăință.”
citeste intrgul comunicat pe http://www.uniuneabaptista.ro/stiri/view/id/104
(Din Introducere)
Niciodată o comunitate nu va putea fi transformată după chipul Domnului Isus Christos până când nu va învăţa să se apropie de Cuvânt, să-l aprecieze şi să-l aplice. De aceea ne propunem ca în studiul de faţă să-i ajutăm pe cititorii noştri să descopere valoarea inestimabilă a Scripturii şi, pe măsură ce o vor face parte integrantă din viaţa lor, să ajungă să semene tot mai mult cu Isus Cristos, Cuvântul întrupat. Vrem ca ei să înţeleagă nu doar în ce constă asemănarea cu Fiul lui Dumnezeu, ci şi cum poate fi realizată în viaţa lor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, credem că studierea Epistolei lui Iacov ne va fi de mare ajutor.
Puteti citi mai mult aici domnia lui Cristos – preview
