Bebe Ciauşu – Examenul credinţei: Ce să faci când credinţa ţi-e pusă la încercare

Advertisements
Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , , , , | Leave a comment

Cea mai mare povară a unui lider – Tim Challies


Dacă este dificil să fii lider, atunci este foarte dificil să fii un lider bun. Dacă există provocări cărora trebuie să le facă faţă cei ce conduc, atunci există provocări şi mai mari cărora trebuie să le facă faţă cei ce vor să conducă bine. De aceea îi respectăm atât de mult pe liderii exemplari, pe liderii care conduc cu înţelepciune. Acesta este motivul pentru care rafturile bibliotecilor noastre sunt pline cu cărţi despre ceea ce înseamnă să devii un lider bun, să conduci cu încredere, viziune şi integritate, despre ceea ce înseamnă să conduci asemenea lui Steve Jobs, Abraham Lincoln sau Isus Cristos.
Există câteva domenii în care trebuie să mă poziţionez în postura de lider. Sunt soţ şi tată a trei copii şi sunt chemat de Dumnezeu să-i cârmuiesc. Sunt prezbiter într-o biserică şi sunt chemat să-mi exercit darul de lider şi acolo. Scriu pe blog şi trebuie să-mi exercit rolul de lider şi faţă de cei ce mă sprijină în această lucrare. În toate aceste domenii, trebuie să trasez direcţii şi să supraveghez, să rezolv dispute şi să aduc soluţii la probleme. În toate aceste domenii, trebuie să am grijă de oameni şi să-i cârmuiesc în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Există multe aspecte ale leadership-ului care mă pun în dificultate. Este dificil să port responsabilitatea trasării unei viziuni şi a luării deciziei de a merge într-o direcţie sau în alta; este dificil să rezolv conflicte interpersonale; este dificil să motivez oamenii să devină parte a împlinirii unei viziuni specifice; este dificil să mă văd în postura de a-mi cere iertare pentru deciziile neînţelepte şi este dificil să fiu responsabil pentru bunul mers al unor grupuri de oameni sau organizaţii.
Dar cea mai mare dificultate dintre toate, cred că este conştientizarea faptului că uneori cârmuiesc în mod neînţelept, că sunt un lider slab; conştientizarea faptului că nu cârmuiesc aşa cum aş vrea sau aşa cum aş putea. Povara responsabilităţii este mult mai uşoară în comparaţie cu povara insuficienţei, a incapacităţii sau, pur şi simplu, a falimentului. Dacă toate poverile amintite anterior sunt grele, atunci aceasta din urmă este atât de grea încât uneori simt că mă striveşte.
Observ falimentul în a-mi cârmui familia. Nu o conduc în felul în care ar trebui. Uneori am impresia că ne îndreptăm spre nicăieri ca familie. Ne găsim adesea în postura de a fi plictisiţi, descurajaţi şi dezinteresaţi. Nu pot să nu observ cât de mult timp a trecut de când am stat împreună în părtăşie ca familie sau cât de mult tip a trecut de când nu am mai vorbit cu copiii mei despre starea sufletului lor.
Îmi observ, de asemenea, falimentul în conducerea bisericii. Nu cârmuiesc biserica în felul în care ştiu că ar trebui să o fac sau în felul în care aş putea să o fac dacă aş vrea. Realizez cât de puţin mă rog pentru biserică, cât de rar pun mâna pe telefon să sun pe cineva care are nevoie de încurajare, cât de rar le permit oamenilor să intre în lumea mea şi cât de rar sunt dispus să intru eu în lumea lor. Îmi conştientizez falimentul în fiecare domeniu al cârmuirii la care am fost chemat. Şi aceasta este cea mai mare povară a mea.
Totuşi, această povară poate fi uşurată, cel puţin la un anumit nivel şi cel puţin în anumite circumstanţe. Ea devine mai uşoară când conştientizez cât de mare este harul pe care Dumnezeu mi-l oferă şi când văd că El mă binecuvântează în ciuda slăbiciunilor mele. Devine mai uşoară când văd progres – fie cel personal, fie cel al persoanelor pe care le iubesc şi le cârmuiesc. Devine mai uşoară când observ mulţumirea celor pe care-i cârmuiesc. Dar este uşurată cel mai mult când îmi amintesc că Evanghelia îmi oferă siguranţa că toate falimentele mele, intenţionate sau neintenţionate, sunt iertate prin Isus Cristos. Deşi tânjesc să cârmuiesc într-un mod desăvârşit, sunt conştient că, datorită lui Cristos, bucuria mea, succesul meu şi mântuirea mea nu depind de slujirea mea.
© Tradus şi folosit cu permisiunea autorului

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , | 1 Comment

Paul Washer – De ce este păcatul atât de teribil?

Posted in Video | Tagged , , | Leave a comment

Cine este Anticristul? Răspunsul lui John MacArthur te va surprinde!

Posted in Uncategorized | Leave a comment

R.C. Sproul: Dacă Dumnezeu este încet la mânie şi răbdător, de ce l-a pedepsit atât de sever pe Adam?

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Familia sub asediu


Trebuie să recunoaştem deschis că familia a fost mereu sub asediu încă din zorii istoriei – prin neînţelegeri, abuzuri de tot felul, divorţ, adulter etc. Însă, atacul la care este supusă de data aceasta a devenit mai profund, mai răspândit şi mai evident ca oricând. Adversarii familiei tradiţionale nu se mai mulţumesc doar să declare că nu le place familia instituită de Dumnezeu, ci dovedesc într-un mod cât se poate de emfatic că urmăresc distrugerea ei, pentru a o putea recrea şi redefini după bunul plac. Deşi Biblia afirmă că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul… »” (Geneza 1:27-28), adepţii stângii liberale (implicit sau explicit şi ai mişcării LGBTQ(QIAPPK+) încearcă să ne convingă că familie nu este doar cea alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie, plus copii, ci şi cea compusă din doi bărbaţi, două femei, mai mulţi bărbaţi şi o femeie, mai multe femei şi un bărbat, un om şi un animal, un om şi o păpuşă şi orice altă deviaţie le poate născoci mintea.
Observăm, aşadar, că nu doar funcţionalitatea familiei este atacată, ci însăşi natura ei a devenit obiectul celei mai violente persecuţii. De ce? Care este scopul năruirii familiei tradiţionale? Deşi prea puţini o recunosc deschis, revolta împotriva familiei biblice este, de fapt, o revoltă împotriva moralităţii biblice. Distrugerea familiei înseamnă distrugerea oricăror norme şi valori morale, iar distrugerea normelor morale duce la distrugerea societăţii aşa cum o ştim astăzi. Şi cine ar mai putea opri tăvălugul imoralităţii şi anarhiei odată ce a fost pornit? Sau, după cum spune David în Psalmul 11:3: „Şi când se surpă temeliile, ce ar mai putea să facă cel neprihănit?”.
În contextul imediat al acestui verset biblic, David zice: „Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns [împotriva] celor cu inima curată” (v. 2). Parcă ar fi un articol din ziarul de astăzi! Oameni cu agende ascunse concep planuri subversive pentru a submina stâlpii de susţinere ai societăţii, conştienţi fiind că, dacă stâlpii pe care se sprijină o societate se prăbuşesc, întreaga societate se năruie.
Puterea unei societăţi a constat întotdeauna şi continuă să constea în tăria familiilor ce o alcătuiesc, indiferent de timp, nivel de cultură sau starea economică. Iar tăria familiei vine din ascultarea de Dumnezeu şi de Biblie.
Susţinătorii familiei tradiţionale (biblice) nu sunt nici bigoţi, nici habotnici, nici homofobi, nici inadaptaţi social, nici extremişti intoleranţi şi insensibili, ci sunt oameni preocupaţi să asculte de Dumnezeu – Cel care a creat şi definit familia – şi să lase generaţiilor viitoare o moştenire morală, religioasă şi culturală de care să nu le fie ruşine.

Posted in Articole | Tagged , , , | 1 Comment

John Cage şi teoria hazardului în muzică

John Cage, un compozitor american, filosof şi teoretician al muzicii, care a trăit între anii 1912-1992, considera că lumea este rezultatul hazardului şi nu are un Creator care s-o fi conceput. Acesta a aplicat teoria hazardului şi propriilor compoziţii muzicale, aruncând cu banul pentru a decide ce notă să folosească la un moment dat. În consecinţă, a produs o muzică foarte greu de urmărit, determinând adesea publicul, ba chiar şi muzicienii, să-l huiduiască. De ce nu a funcţionat metoda lui? Să fie din pricină că inima omului tânjeşte după frumuseţe, ordine şi armonie? În mod ciudat, Cage nu a aplicat aceeaşi teorie a hazardului şi când venea vorba de hobby-ul său preferat: îi plăcea să culeagă ciuperci. Până şi el a avut chibzuinţa să admită că dacă ar fi cules ciuperci la întâmplare, mai devreme sau mai târziu „partitura” vieţii sale s-ar fi încheiat abrupt.

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , | Leave a comment