De ce permite Dumnezeu suferinţa în viaţa copiilor Săi?

De unde-mi va veni ajutorul în vremuri de criză? [Psalmul 121]

Nu te teme, turmă mică!

Panica şi pesimismul pun stăpânire pe omenire în această perioadă mai repede decât COVID 19. Şcolile s-au închis, la fel şi bisericile, restaurantele sau marile centre comerciale. Călătoriile vor fi restricţionate, iar oamenilor le este teamă că vor rămâne fără resurse, fără locurile de muncă sau chiar fără… viaţă. Instinctul de conservare a ieşit la suprafaţă. Unul cumpără un camion de gel dezinfectant, iar altul nu apucă nici măcar o sticluţă de 100 de mililitri. Unul nu-şi îngăduie luxul de a ieşi din casă fără mască de protecţie şi mănuşi, iar altul scuipă fără nicio jenă pe stradă sau pe cei de lângă el. Vorba adolescenţilor: CSF? NCSF! Suntem în ţara tuturor posibilităţilor… negative!!!
Omeneşte vorbind, este greu să facem abstracţie de ceea ce se întâmplă în jur şi să clamăm cu aroganţă că nu suntem afectaţi absolut deloc. Păşind pe apele învolburate, tindem să ne luăm privirile de la Domnul Isus şi să ne scufundăm, asemenea lui Petru. În astfel de momente avem nevoie să auzim mustrarea: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31).
În dimineaţa aceasta, cuvintele Mântuitorului din Luca 12:32 – „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” – mi-au readus aminte că viaţa noastră, a tuturor, este în mâinile Sale binecuvântate, aşa că nu trebuie să ne temem de ceea ce se întâmplă în lume în săptămânile acestea. El a promis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:3). „Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme»” (v. 4).
Da, turma este mică, dar Păstorul este mare.
Dragi creştini, acum e timpul vostru să străluciţi şi să le arătaţi semenilor că Dumnezeul vostru este mai mare decât orice problemă a omenirii. Nu pierdeţi ocazia să vorbiţi despre încrederea voastră în Dumnezeu. Da, turma este mică, pericolele sunt multe, provocările sunt uriaşe, dar Păstorul nostru este mare. Dumnezeul nostru ne dă cu plăcere Împărăţia. Mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte:

Turmă mică, nu te teme, Domnul e Păstorul tău!
Urle lupii-n orice vreme şi furtuna-n jur de-ar geme,
Dar de tine, nu te teme, Nu s-atinge nici un rău!
Nu te teme, nu te teme, Nu te-atinge nici un rău!

Căci puterea Lui – e mare! Și iubirea Lui – e foc!
Cine-ar mai putea, sub soare, viața ta să ți-o doboare
Când, în mâna Lui cea tare, tu rămâi, în orice loc?
Mâna-i tare, mana-i tare, te-a păzi în orice loc!

Deci, alungă gând de teamă şi de El să te-alipești!
El ți-e tată, El ți-e mamă; tu ascultă-L când te cheamă,
Și din calea Lui, ia seama, pașii tăi să nu-i clintești!
Să iei seama, să iei seama, pașii tăi să nu-i clintești.

În curând, sfârșești lucrarea, cea de trudă pe pământ.
Roada Duhului – răbdarea, îsi va înceta lucrarea
Și va-ncepe sărbătoarea vesnică, în cerul sfânt.
Sărbătoarea, sărbătoarea, veșnică, în cerul sfânt.
Nicolae Moldoveanu.

Ce ne învaţă Dumnezeu prin pandemia de COVID 19?

Nu este uimitor cât de repede şi de dramatic s-a schimbat mersul obişnuit al întregii lumii în doar câteva săptămâni? Ceea ce era normal a devenit anormal, iar ceea ce ni se părea anormal până mai zilele trecute, tinde încet, dar sigur, să devină normal. Senzaţia cea mai acută pe care o resimt în aceste zile este că întreaga planetă a fost pusă pe „hold” şi că după câteva luni, când toată nebunia aceasta generată de pandemia de coronavirus se va fi terminat, ne vom relua viaţa de acolo de unde am lăsat-o. Dar, din nefericire, nu va fi aşa, pentru că timpul trece şi săptămânile sau lunile pe care le vom petrece departe de membrii familiilor aflaţi în alte părţi ale ţării sau ale lumii, de prieteni, de fraţii de credinţă, nu vor putea fi recuperate.
Ce învăţăm din această stare de fapt prin care trece planeta în această perioadă?
În primul rând, învăţăm că nimic nu este sigur pe pământ. Nici următoarea respiraţie, nici viitorul naţiunilor. Totul poate fi zdruncinat într-o clipă. Ieri priveai liniştit competiţia sportivă preferată, iar astăzi te întrebi dacă îţi vor fi suficiente alimentele pentru următoarele săptămâni. Iacov, fratele Mântuitorului, spunea: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga» şi nu ştiţi ce aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru»” (Iacov 4:13-15).
În al doilea rând, învăţăm că Dumnezeu poate oricând să atragă atenţia întregii lumi în cele mai diverse şi dramatice feluri. De data aceasta a făcut-o printr-un virus microscopic, care a băgat spaima în miliarde de oameni. Altădată a făcut-o printr-un tsunami devastator. Iar data viitoare s-ar putea să o facă printr-un cutremur de proporţii sau în diverse alte feluri.
În al treilea rând, învăţăm că lucrurile eterne sunt infinit mai preţioase decât cele temporare. Oameni care nu s-au rugat niciodată, au început să se roage. Oameni cărora nu le-a păsat niciodată de Dumnezeu, au început să-şi ridice privirile spre cer. Oameni care se considerau stăpâni pe propriile vieţi, îşi dau seama că existenţa lor atârnă de un fir de aţă.
În al patrulea rând, viaţa are valoare doar dacă o trăieşti în lumina veşniciei. Bogatului căruia îi rodise ţarina şi care se gândea că are multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani – singura sa preocupare fiind să se odihnească, să mănânce şi să bea – i s-a atras atenţia că are un suflet veşnic cu care se va înfăţişa înaintea Marelui Judecător. Ar fi bine să te gândeşti şi tu mai serios la lucrul acesta!
În al cincilea rând, învăţăm că trebuie să ne spălăm nu numai mâinile, ci şi inimile – doar Biblia vorbeşte despre amândouă: „Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!” (Iacov 4:8).
În al şaselea rând, învăţăm că Dumnezeu este Stăpânul suveran al universului, că El stă pe tronul veşniciei, că „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?»” (Daniel 4:35).
În al şaptelea rând, învăţăm că doar încrezându-ne în Dumnezeu putem merge mai departe fără a ne lăsa copleşiţi de incertitudinile referitoare la viitor. Personal, mă aştept ca viaţa să revină la normal în viitorul nu foarte îndepărtat. Nu este o profeţie, că nu am darul acesta, ci este o opinie personală. Dar, indiferent dacă va fi aşa sau nu, voi continua să mă încred în Dumnezeu. Vorba profetului Habacuc: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3:17-18).

Ieri a fost rostogolită pe reţelele de socializare o postare referitoare la ce ar trebui să facem după terminarea acestei crize, şi anume să ne facem vacanţele doar în ţara noastră, să mâncăm doar alimente produse în ţara noastră etc. Eu cred că după ieşirea din criză va trebui să fim mai atenţii unii cu alţii, să ne dăm mâinile mai strâns şi să ne îmbrăţişăm mai sincer. Şi dacă ne-a durut faptul că nu am putut să ne întâlnim în casele de rugăciune, să nu mai ratăm nicio ocazie de a ne strânge împreună. Nu de alta, dar s-ar putea ca scenariul să se repete.
Să fiţi sănătoşi şi în trup şi în suflet!

COVID 19 şi “Rinocerii” lui Ionesco

În zilele acestea parcă nu se mai vorbeşte despre nimic altceva decât despre acest COVID 19 ( coronavirus), un virus microscopic care a pus pe jar întreaga planetă.
• Un virus care a băgat spaima în miliarde de oameni şi i-a făcut să golească rafturile magazinelor şi să-şi umple cămările.
• Un virus care tinde să scoată tot ce este mai rău din oameni şi să ne demonstreze încă o dată că inima omului este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea (cf. Ieremia 17:9). Medicii se luptă să salveze viaţa unora care scuipă pe ei (la propriu) şi tâlharii jefuiesc transporturile cu dezinfectanţi.
Situaţia aceasta mi-a adus aminte de Rinocerii lui Eugen Ionesco, o remarcabilă piesă de teatru despre un virus care transformă locuitorii unui mic oraş francez în rinoceri. Rând pe rând, toţi locuitorii sunt contagiaţi de acest virus şi străzile se umplu de rinoceri care distrug tot ce întâlnesc. Rinocerita, boala rezultată în urma infestării, pune stăpânire peste întregul oraş. Berenger, personajul principal, este singurul care nu trece prin această metamorfoză. Într-una dintre scenele finale ale dramei, după ce şi Daisy, soţia lui Berenger, devine rinocer, acesta apare pe scenă cu o puşcă pe care o agită strigând: “Nu vreau să devin Rinocer! Nu vreau să devin rinocer!” De parcă ar fi putut să se apere de microscopicul virus cu puşca.
Nu, pandemia de virus nu ne schimă, ci doar ne arată cine suntem cu adevărat. Nu virusul acesta ne face răi şi lacomi, ci doar dă pe faţă răutatea şi lăcomia din inimile noastre. După cum spuneau puritanii: Nu suntem păcătoşi fiindcă păcătuim, ci păcătuim fiindcă suntem păcătoşi.
• Un virus care a provocat pagube în economia mondială de mii de miliarde de euro şi care, dacă se va mai holba la noi câteva luni, va adânci lumea într-o criză economică de proporţii istorice.
• Un virus care ne face să ne ferim şi să stăm la distanţă unii de alţii, să nu mai vrem să ne întâlnim nici măcar cu rudele sau cu prietenii şi chiar dacă ne întâlnim, să nu ne mai putem îmbrăţişa sau măcar să ne dăm mâinile.
• Un virus care a reuşit să facă ceea ce guvernele cele mai totalitariste nu au putut: să închidă casele de rugăciune. În satul în care m-am născut şi am crescut, când comuniştii au vrută să închidă casa de rugăciune, diaconul, în curtea căruia era adunarea, a ieşit cu toporul la trimişii autorităţilor, care veniseră să pună sigiliu pe casa de rugăciune, şi au fost nevoiţi să plece cum au venit. S-au închis şi sigilat multe case de rugăciune în toată ţara, dar nu şi cea de la noi din sat. Dar la virusul acesta nu te poţi ţine cu toporul. Chiar dacă nu ne impuneau autorităţile să suspendăm slujbele bisericeşti, făceam singuri asta de frică să nu ne contagiem unii pe alţii.
Dar sunt şi aspecte pozitive. Chinezii au putut vedea stelele după mulţi ani în care poluarea excesivă i-a împiedicat să le mai vadă. Apele Veneţiei s-au limpezit pentru prima dată după sute de ani. Părinţii pot sta închişi în casă doar cu copiii lor. Familiile pot petrece timp împreună. Avem timp să citim Biblia sau alte cărţi bune, să ne rugăm şi să facem lucruri pe care uitaserăm să le mai facem.
Întrebările care se ridică în aceste zile sunt multe şi răspunsurile sunt puţine. Vedem tot felul de pseudoprofeţi şi personaje providenţiale care par să ştie totul despre această boală: ba că ar fi un atac demonic asupra lumii, ba că ar fi pedeapsa lui Dumnezeu, ba că este rezultatul neglijenţei umane şi alte cele. Cred că este înţelept să nu fim dogmatici în ceea ce priveşte răspunsurile, ci să recunoaştem cu smerenie că numai Dumnezeu ştie cine este responsabil de apariţia şi de răspândirea acestui virus, cât va dura până va fi stopat, câte victime va face, care vor fi urmările în plan medical, economic sau spiritual. Până atunci, ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de noi şi să oprească această năpastă care s-a abătut peste lume.
Între timp, să avem grijă să nu ne îmbolnăvim de rinocerită!

Suveranitatea lui Dumnezeu în bolile incurabile

Cum tratează Dumnezeu falimentele noastre?