Transformarea (2) – Traind ca jertfe vii


În Romani 12:1-2, apostolul Pavel pune în contrast două feluri de a trăi: cel al creştinului transformat (metamorfoumai) de Dumnezeu şi cel al omului modelat (metachematizomai) de societatea în care trăieşte. Pune în contrast metamorfoza şi mascarada (prefărcătoria). Şi imaginea pe care o folseşte el aici este cea a unui preot care aduce jertfa pe altar. Limbajul este preluat din limbajul sacrificial pe care-l găsim în Levitic, acolo unde se vorbeşte despre ce fel de jertfe dorea Dumnezeu şi cum anume trebuia prezentate. Spre deosebire de acele jertfe însă, noi trebuie să fim jertfe vii. Dar ce înseamnă a trăi ca „jertfe vii”?
A. Să-i dăm trupul nostru lui Dumnezeu. Limbajul folosit aici ne aduce aminte de arderile de tot. Arderile de tot trebuia aduse pe altar în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, fiind jertfele mistuite în întregime pe altar. Nimic nu trebiua oprit din ele, nimic nu trebuia să rămână nears. Totoul trebuia să ardă, să fie consumată întreaga jertfă. Asta înseamnă că, în ceea ce ne priveşte, atunci când ne închinăm lui Dumnezeu, trebuie să-i dăm trupurile noastre în întregime. Apostolul Pavel spune în Romani 6:13: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelete ale neprihănirii”. Trupul unui creştin este Templul Duhului Sfânt (1 Cor 6:19-20). Dumnezeu locuieşte prin Duhul Sfânt în noi, aşa că nu putem face ce vrem cu trupurile noastre, ci ceea ce-I place Lui. Putem să-L glorificăm pe Dumnezeu cu trupurile noastre, punându-ne deoparte pt El, sau putem să folosim trupul nostru pentru păcat şi în felul acesta să Îl necinstim pe Dumnezeu. Pavel se ruga ca Dumnezeu să fie proslăvit în trupul lui (Fil. 1:20).
B. Să-i dăm mintea noastră lui Dumnezeu. Din moment ce suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avem sentimente, intelect şi voinţă. Toate cele trei componente ale naturii noastre suferă din cauza căderii în păcat, dar Dumneze lucrează înnoirea la fiecare în parte. Noi trebuie să dovedim înţelepciune atunci când ne apropiem de Dumnezeu, iar dacă n-o avem s-o cerem de la El, pentru că ne-a promis că ne-o va da tuturor cu mână largă şi fără parere de rau (Iacov 1:4). Când Isus aminteşte cea mai mare poruncă din Lege, spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot cugetul (sau mintea ta) şi cu toată puterea ta!
C. Să-i dăm voinţa noastră lui Dumnezeu. Ca să mă prezint înaintea lui Dumnezeu ca o jertfă vie, trebuie să vreau să fac asta. Voinţa joacă un rol important în tot ceea ce facem, de aceea voinţa noastră trebuie predată lui Dumnezeu ca un instrument al neprihănirii. Îl vedem pe Domnul Isus rugându-se ca Tatăl să îndepărteze paharul suferinţei de la El, dar apoi spune: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Mat. 26:39). Iar noi cântăm adesea: „Voia Ta nu voia mea, să se facă Doamne-n viaţa mea! Să trăiesc cum Tu doreşti, O Domnul meu!”

This entry was posted in Devotional and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.