Adevăratul botez Nou Testamental şi botezul copiilor mici

Baza Biblică a Botezului NT
Înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul Isus a poruncit ucenicilor: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”(Mat. 28:19-20a). Aceasta a devenit misiunea declarată a apostolilor şi a Bisericii Primare. În ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt a adus în fiinţă Biserica lui Cristos, în urma predicării lui Petru s-au întors la Dumnezeu 3.000 de persoane, care au fost botezate şi adăugate Bisericii. Ordinea întâmplării lucrurilor a fost următoarea (foarte importantă):
– Cuvântul lui Dumnezeu a fost proclamat (Fapte 2:14-36)
– Oamenii au fost convinşi de păcatele lor (fapte 2:37)
– S-au pocăit (Fapte 2:38-40)
– L-au primit pe Cristos ca Domn şi Salvator (Fapte 2:41)
– Au fost botezaţi şi adăugaţi Trupului lui Cristos (Fapte 2:41)
Semnificaţia Botezului NT
1. Botezul NT este un simbol al morţii noatre faţă de păcat şi învierii la o viaţă nouă cu Cristos. Cufundarea în apă simbolizează îngroparea noastră faţă de păcat (moartea), iar ridicarea din apă simbolizează învierea la o viaţă nouă, transformată (Romani 6:1-5). De aceea, Pavel spune: „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de pacat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 6:11).
2. Botezul NT este un simbol al spălării de păcate. După întâlnirea lui Saul din Tars cu Domnul Isus pe drumul Damascului, Anania a fost trimis la Saul să-i spună: „Şi acum, ce zăboveşti? Scoala-te, primeşte botezul, şi fii spălat de pacatele tale, chemând Numele Domnului” (Fapte 22:16). În Biblie, apa este un simbol al curăţirii, iar în ceea ce priveşte actul propriu-zis al botezului, apa este un simbol al curăţirii spirituale produsă de sângele Domnului Isus.
3. Botezul NT este semnul vizibil al alipirii credinciosului la viaţa Trupului lui Cristos. Pavel spune: „Căci dupa cum trupul este unul şi are mai multe mădulare, şi după cum toate madularele trupului, macar că sunt mai multe, sunt un singur trup, – tot aşa este şi Cristos. Noi toţi, în adevar, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toti am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Cor. 12:12, 13).
Înţelegem dar, că botezul NT trebuie administrat doar celor care cred şi pot să ia decizia de a-L urma pe Cristos.
Problema botezului copiilor mici
Copiii mici nu pot fi botezaţi, pentru că, la o vârstă atât de fragedă, nu pot avea încă parte de lucrarea de convingere a Duhului Sfânt şi nu pot fi născuţi din nou. Noul Tstament nu vorbeşte despre botezul copiilor mici şi nu aminteşte niciun astfel de caz. Ei nu au capacitatea la câteva săptămâni sau luni de viaţă să-şi mărturisească păcatele şi nu pot lua decizia de a-L mărturisi pe Cristos ca Domn şi Salvator. Mai mult, Botezul copiilor mici a apărut în istoria Bisericii abia în anul 370 d.Cr., când adevărata doctrină biblică a început să fie denaturată şi să se spună că botezul nu este doar o consecinţă a mântuirii, ci o condiţie a mântuirii. Pe fondul discuţiei despre botezarea celor muribunzi, pentru a avea toate păcatele iertate înainte de moarte, s-a pus şi problema botezării copiilor mici, aşa că Biserica Romano-Catolică a început să-i boteze pe copii cât mai repede pentru a-i scăpa de vina păcatului originar. Aşa se face că în anul 416, botezul copiilor mici a devenit lege în tot Imperiul Roman.
Când „fraţii elveţieni” (cunoscuţi ca anabaptişti, sau rebotezaţi) au revenit la practica botezării credincioşilor adulţi, au întâmpinat mari probleme, deşi nu făceau altceva decât să împlinească Scripurile. Chiar şi Martin Luther şi Jean Calvin, care au continuat linia Bisericii Romano-Catolice, lăsând Reforma neterminată la jumătatea drumului, au recunoscut că nu există nicio bază biblică pentru practica botezului copiilor mici. Dar, spuneau ei: „Având în vedere timpul în care trăim şi părerea generală … nimeni n-ar face bine dacă s-ar aventura să nege validitatea botezului aplicat copiilor” (John Horsch, Infant Baptism (Scottdale, Pa.: pp. 38-42). Cel mai aprig oponent al anabaptiştilor a fost Ulrich Zwingli, reformatorul din Zurich. El a folosit pe lânga analogia cu tăierea împrejur a copiilor evrei şi argumentul folosirii expresiei „şi a fost botezat el şi toată casa lui” ca şi acela al plasării copiilor sub epitropia părinţilor creştini. El a încercat să susţină aceste păreri cu ajutorul unor pasaje ca acelea din Fapte 2:39 si 1 Corinteni 7:14. Orice cititor atent va remarca însa, că niciunul dintre aceste texte nu sprijină practicarea botezului copiilor mici. Pasajul din Fapte vorbeşte despre răspândirea creştinismului de la o generaţie la cealaltă, iar textul din 1 Corinteni nu vorbeşte decât despre importanţa unei influenţe de sfinţenie exercitată de parinţi asupra copiilor.
Exemple de botezare a copiilor mici în Faptele Apostolilor?
În ce priveşte folosirea unor expresii care ar implica botezarea unor familii întregi, trebuie să facem precizarea că e periculos să emitem teorii în lipsa unei exegeze corecte. De exemplu, textul din Faptele Apostolilor 10:44 ne spune că au fost botezaţi toţi aceia care l-au ascultat pe Petru şi „au crezut”. Duhul Sfânt S-a pogorât asupra lor şi “toti vorbeau în alte limbi şi-L măreau pe Dumnezeu” (Fapte 10:46). Când a fost botezată casa sutaşului Corneliu, Luca ne spune că apostolii „au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui … şi s-a bucurat cu toata casa lui că a crezut în Dumnezeu” (Fapte 16:32- 34). Nu există nici un motiv să presupumen că în casa Lidiei ar fi fost botezaţi copii mici. Textul ne spune doar că a fost botezată ea şi casa ei (Fapte 16:16). Tot aşa ni se mai spune ca Pavel a botezat „casa lui Stefana” dar ni se spune imediat că membrii ei „s-au pus cu totul în slujba sfinţilor” (1 Cor. 16:15). Observăm deci, că nici nu se pune problema botezării unor copii mici care ar fi aprţinut familiilor amintite, pentru că toţi cei botezaţi, mai întâi au crezut şi apoi au început să slujească. Accentul cade aici pe faptul că toţi membrii acelor familii au crezut, nu că au fost botezaţi. Or, dacă aşa stau lucrurile şi Luca are dreptate în relatarea sa din Faptele Apostolilor, înseamnă că au crezut şi au primit botezul doar cei care au avut capacitatea spirituală şi intelectuală să creadă. Este periculos să speculăm şi să punem în gura Duhului Sfânt lucruri pe care nu le-a spus. În niciunul din aceste texte nu se vorbeşte despre copii mici, ci despre persoane care au crezut în Cristos.
Mai trebuie să subliniem şi faptul că unii teologi moderni catolici, ortodocşi, luterani sau reformaţi, care apără înca botezul copiilor mici, susţin că el nu este nimic altceva decât un fel de promisiune a părinţilor că vor da copiilor o educaţie creştină. Însă. o astfel de învăţătură nici nu merită să fie discutată. Orice om care reduce importanţa şi semnificaţia botezului la o simplă promisiune omenească nu este vrednic să fie luat în serios ca teolog de Biserica Ccreştină.
În concluzie, botezul copiilor mici este nescriptural şi complet inutil. Biblia spune: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea (a se citi personală) cu gura se ajunge la mântuire”(Romani 10:10).