Charles Swindoll despre suveranitatea lui Dumnezeu


Îmi amintesc de o perioadă de la începutul pregătirii mele pentru lucrare, când
suveranitatea lui Dumnezeu mi s-a părut înfricoşătoare. Neînţelegând implicaţiile ei atât
de bine cum le înţeleg acum după vreo treizeci şi cinci de ani, am crezut că suveranitatea
Lui mă va face pasiv şi chiar iresponsabil. Mai mult, m-am temut că ar putea avea
implicaţii negative asupra teologiei evanghelizării. Mă gândeam că, dacă aş îmbrăţişa această doctrină,
Dumnezeu ar putea deveni o zeitate distantă, un fel de brută celestă, care Îşi conduce şi Îşi
lucrează voia în mijlocul unei omeniri fără nume, putând să facă tot ce Îi place pentru a
dobândi ce doreşte. Îmi vedeam zelul topindu-se şi pasiunea pentru suflete secând până la
punctul indiferenţei.
Printr-o serie de evenimente, prea numeroase şi complicate ca să le descriu, am
ajuns să înţeleg faptul că, în loc să mă înfricoşeze suveranitatea lui Dumnezeu, îmi aduce
mângâiere. De vreme ce numai El e Dumnezeu şi de vreme ce El, fiind Dumnezeu, „face
toate lucrurile bine
” şi, făcând astfel, are ca ţel numai binele, cum aş putea să nu
îmbrăţişez această doctrină?
Înseamnă acest lucru că pot explica suveranitatea Lui? Nu, ci doar rar, atunci când
privesc în urmă şi pricep. Înseamnă aceasta că întotdeauna o anticipez? Nu, ci, la fel ca
voi, uneori mă pripesc să judec sau să răspund în panică, mirându-mă de ce este El atât de
tăcut, îngăduind răului să-şi urmeze calea atât de multă vreme. Dar, privind înapoi în
clipele mele mai bune, când sentimentele sunt sub un control mai bun (controlul Său!),
pot să văd ce a avut de gând să facă. De obicei, trebuie să admit, cred că El se mişcă
îngrozitor de încet (nu pot număra ocaziile de câte ori am pledat în faţa Lui: „O,
Dumnezeule – Te rog grăbeşte-Te!”) şi de obicei sunt surprins, deşi nu ar trebui să fiu, de
cât de frumos duce lucrurile la bun sfârşit.
[…] Găsesc o mângâiere imensă în faptul că ştiu că, în ultimă instanţă, Dumnezeu
e Dumnezeu şi că El va lucra după cum Îi place şi pentru slava Lui. Ce ar putea fi mai
bun decât aceasta? În tot misterul aşteptării şi lucrării Sale şi în toată greşeala noastră
când facem şi stricăm lucrurile, tot ne putem încrede în El. Lucrul măreţ e ca tu şi cu
mine să rămânem sensibili la acele momente când El rupe tăcerea (ceea ce noi am fost
ispitiţi să numim absenţă) şi când, dintr-o dată, intervine în ajutorul nostru. Mai mult,
soarta celor pierduţi mă preocupă mai mult ca oricând! Dar, în analiza finală, mântuirea
lor depinde de El, nu de mine.
(Charles R. Swindoll – Esther: a woman of strength & dignity: profiles in character,
Thomas Nelson, Nashville, Tennessee, 1997, pag. 133-134).

This entry was posted in Devotional and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s