Tabara de vara Borşa 2010

Tocmai m-am intors din tabara de vară de la Borşa, unde am fost impreună cu tinerii de la Biserica “Harul” din Ineu, cu tinerii de la Biserica “Dragostea” din Arad şi cu tinerii de la Sintea Mare, Arad. Tema de studiu a fost doctrina despre păcat, iar motto-ul a fost “VREAU SĂ FIU LIBER ”

În prima zi am vorbit despre natura păcatului şi ne-am uitat la faptul că oamenii nu sunt păcătoşi pentru că păcătuiesc, ci păcătuiesc pentru că sunt păcătoşi în înseşi natura lor. Cu mulţi ani în urmă, când Billy Graham era în punctul culminant al lucrării sale publice, obişnuia să se refere frecvent la păcat şi spunea mereu în predicile sale: „Problema cu care ne confruntăm în viaţă este PĂCATUL.” Apoi, arătând către inimă, spunea: „Iar acesta vine de aici.”
Păcatul este o tragedie cosmică, pentru că a afectat întregul univers creat de Dumnezeu. Dar cea mai mare dramă este faptul că păcatul ne-a înstrăinat de Dumnezeu şi, prin neascultarea protopărintelui nostru Adam, am devenit vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai mult, păcatul ne-a înstrăinat de semenii noştri, de aceea cuntem incapabili să-i iubim, şi ne-a înstrăinat chiar şi de noi înşine, de aceea uneori nu ne regăsim şi nu ne suportăm.
Analizând starea de păcătoşenie a oamenilor, Augustin de Hippo (354-430 d.Cr.) spunea că atunci când Adam şi Eva au fost creaţi, Dumnezeu i-a creat cu ceea ce el numea posse pecare, care e traducerea în latină a expresiei “posibilitate sau capacitate de a păcătui”. Nu au fost creaţi păcătoşi, ci ei aveau capacitatea şi posibilitatea de a păcătui. Ştim asta pentru că au păcătuit. Păcătuind, ei n-au realizat imposibilul. Evident, au făcut ce stătea în puterea lor să facă. Dar, spunea Augustin, Adam şi Eva au fost creaţi de asemenea cu posse non pecare, cu capacitatea de a nu păcătui. Dumnezeu le-a dat porunca să nu atingă şi să nu mănânce din rodul pomului interzis şi ei aveau capacitatea morală să asculte de Dumnezeu. Astfel, ei aveau atât capacitatea de a păcătui cât şi capacitatea de a nu păcătui. Ce s-a întâmplat însă prin cădere, conform lui Augustin, este că rasa umană şi-a pierdut posse non pecare şi în locul ei a dobândit, exprimată printr-o dublă negaţie, non posse non pecare, adică, în traducere, incapacitatea de a nu păcătui. Augustin ne spune aici că puterea păcatului este atât de adânc înrădăcinată în inimile şi sufletele oamenilor muritori încât ne e imposibil să nu păcătuim. Suntem atât de păcătoşi din fire încât nu ne putem aştepta să găsim vreodată o persoană care îşi trăieşte întreaga viaţă fără să păcătuiască. Pavel clarifică acest lucru în Efeseni 2:1-3, unde spune că noin eram morţi în greşelile şi păcatele noastre.
Singura persoană care a trăit pe pământ şi nu a păcătuit a fost Domnul Isus Cristos, de aceea a putut să fie jertfa substitutivă în locul nostru. Când a murit pe cruce, Cristos a luat păcatele noastre asupra Lui şi ne-a dat în schimb neprihănirea Sa (2 Corinteni 5:21; Gal. 3:13). Aşa că, punându-ne încrederea în El, vom ajunge în cer şi vom primi ceea ce Augustin numea non posse pecare, sau incapacitatea de a mai păcătui vreodată.
În a doua parte a studiului am vorbit despre Iosif şi despre felul în care a biruit păcatul. De data aceasta, am încercat să observăm câteva principii pe baza cărora Iosif şi-a trăit viaţa, şi anume:
1. Iosif a stabilit foarte clar în mintea lui că păcatul e păcat înainte să ajungă în faţa ispitei. Niciodată nu vom putea rezista în faţa ispitei dacă nu am stabilit clar în minte că păcatul duce la moarte. Deşi suntem obişnuiţi să găsim tot felul de eufemisme pentru păcat, realitatea este că păcatul rămâne păcat şi duce la moarte indiferent de terminologia pe care o vom folosi.
2. Iosif ştia că păcatul îi răneşte pe semenii lui. Potifar îi încredinţase toată averea, cu excepţia soţiei sale, aşa că Iosif era conştient că are o obligaşie morală faţă de el. Şi chiar dacă nu ar fi avut-o, el ştia că Potifar va fi foarte rănit dacă Iosif avea să-l dezamăgească.
3. Iosif a ştiu că păcatul îl afectează cel mai mult pe Dumnezeu. El a spus: “Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
În cea de-a treia parte a studiului ne-am uitat la Romani 7:14-25, un pasaj despre care mulţi comentatori spun că vorbeşte despre însuşi autorul epistolei către romani: Pavel. În acest pasaj biblic, Pavel descria propria luptă cu păcatul, o luptă atât de intensă încât ajunge să spună: “O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup de moarte?”. Pavel recunoaşte că vrea să facă binele, dar se trezeşte făcând răul. Vrea să trăiască în sfinţemnie, dar vede că păcatul îl urmăreşte la fiecare pas. Şi, dacă suntem relişti, asta ni se întâmplă tuturor: Zi de zi vedem în noi următoarele lucruri:
– Vrem să nu mai vrobim urât cu cei din jurul nostru, dar o facem
– Vrem să nu-i mai dispreţuim pe alţii, dar o facem
– Vrem să nu ne mai mâniem, dar o facem
– Vrem să nu întreţinem dorinţele şi gândurile păcătoase, dar o facem
– Vrem să nu poftim ce nu-i al nostru, dar o facem
– Vrem să împărtăşim Evanghelia cu alţii, dar n-o facem.
Suntem hăituiţi de firea veche, de obiceiurile păcătoase din trecut. Ne pare rău că le facem, ne cerem iertare şi apoi… le facem din nou. Vorbind despre această luptă continuă cu păcatul, Martin Luther a definit creştinul ca fiin simul iustus et peccator, adică justificat şi păcătos în acelaşi timp. A păcătui este urmarea faptului că trăim pe un pământ păcătos, că avem o natură păcătoasă (de care nu vom scăpa decât în veşnicie) şi a faptului că nu veghem deajuns. A păcătui însă, nu este totuna cu a trăi în păcat sau cu a fi dependent de păcat. Dependenţa reprezintă dorinţa foarte puternică de a repeta un păcat fără să te gândeşti serios la consecinţe. Persoanele dependente sunt persoane care în preajma păcatului de care au devenit dependente, îşi pierd autocontrolul. Nu se pot controla, devin dominate de dorinţa prea puternică de a săvârşi păcatul.
Câteva păcate de care oamenii pot ajunge dependenţi sunt următoarele (puteţi cimpleta voi lista): sex, alcool, jocuri de noroc, droguri, internet, computer, pornografie, televizor, mâncare, haine, muncă etc.
Dacă eşti sincer cu tine însuţi şi vrei să afli dacă eşti dependent sau nu, întreabă-te în mod sincer ce s-ar întâmpla dacă cineva ţi-ar interzice să mai faci vreodată acel lucru. Dacă ţi-ar interzice să te mai uiţi la internet, să te mai uiţi la televizor, dacă ţi-ar interzice să mai cumperi haine măcar pentru o vreme, dacă ţi-ar da mâncarea cu porţia (atât cât ai nevoie – nu atât cât îţi place).
Vedeţi, deşi păcatul începe ca ceva amuzant, funny, întotdeauna ajunge să producă durere – ţie şi celor care te iubesc. Ba mai mult, dacă ai ajuns dependent, îţi va fi extrem de greu să rupi acest lanţ al slăbiciunilor. Am împărtăşit cu tinerii din tabără trei principii ale păcatului pe care le-am auzit mai demult de la un predicator american:
Păcatul te duce întotdeauna mai departe decât eşti dispus să mergi
Păcatul te ţine întotdeauna mai mult decât vrei să stai
Păcatul te costă întotdeauna mai mult decât eşti dispus să plăteşti
În ultima parte a studiului am încercat să oferim câteva soluţii pentru a lupta eficient împotriva păcatului. Iată câteva dintre acestea:
1. Ia hotărâri sfinte! În Cartea care-i poartă numele, în capitolul 1, v. 8 citim despre Daniel că a luat hotărârea să nu se spurce. De astfel de hotărâri au nevoie oamenii astrăzi şi în mod special tinerii. În Psalmul 119:106 citim că autorul a luat o hotărâre sfântă: „Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte.” Iar Iov spunea: „Am făcut un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fete fecioare” (Iov 31:1). Jim Burns spunea că una dintre cele mai mari probleme ale creştinilor de astăzi nu este aceea că iau hotărâri greşite (nu, pe astea le poţi îndrepta; ai dat cu capul de pragul de sus şi apoi te uiţi în jos şi îl vezi şi pe cel de jos) – cea mai mare problemă este că nu iau hotărâri deloc.
2. Nu mai sta niciodată în preajma locurilor sau lucrurilor păcătoase 1 Petru 2:11: „Feriţi-vă de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” 2 Timotei 2:22: „Fugi de poftele tinereţii!”
3. Elimină toate anturajele nocive din viaţa ta ! Aici este o mare problemă cu tinerii, pentru că vor să fie acceptaţi de ceilalţi, sau să nu fie blegii cartierului. Dar nici nu trebuie să vă intereseze aceste lucruri. Vedeţi, omul care vrea să se diprindă cu gândirea cerească, sacrifică ceea ce este şi are acum, pentru ceea ce va fi şi va avea când va fi în cer. Sacrificiul zilei de astăzi este binecuvântarea zilei de mâine. Când eram în seminar, un profesor american care a venit să ne predea un curs modular ne-a spus aşa: Viaţa este ca un bănuţ, nu-l chletui la prima dugheană ce-ţi iese în cale. Vreau să vă spun următorul lucru: Orice lanţ este atât de rezistent pe cât este cea mai slabă za din el!
4. Dezvoltă o relaţie de părtăşie intimă cu Dumnezeu!
5. Iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu! Este un verset minunat, versetul 31 al Psalmului 37, pe care ar fi bine să-l notaţi. Ascultaţi ce spune: “Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii”. Când inima cuiva este controlată de Ccuvânt, paşii nu i se clatină.
6. Mergi la întâlniri de părtăşie cu alţi credincioşi.
7. Nu pierde timpul degeaba! Există şi un proverb turcesc care spune aşa: “De obicei diavolul îl ispiteşte pe om, dar cu siguranţă un om care nu face nimic îl ispiteşte pe diavol.” Ia bătrânii de prin bisericile evanghelice spuneau: Dacă un om n-are nimic de făcut pentru Dumnezeu, diavolul îi va da de lucru.
8. Recunoaşte deschis că ai o problemă cu păcatul şi cere ajutorul lui Dumnezeu! Există îngrozitor de multă prefăcătorie, făţărnicie şi ipocrizie în noi. Trebuie să începem să fim sinceri măcar cu noi înşine.
9. Cere ca Duhul Sfânt să te umple de persoana, puterea, prezenţa Sa (Efeseni 5:18). El şi numai El convinge de păcat (Ioan 16:8).
10. Fugi din faţa ispitei! Sunt situaţii în care ni se porunceşte să ne împotrivim celui rău (1 Petru 5) şi sunt situaţii în care ni se porunceşte să fugim din faţa păcatului. În Noul Testament există trei păcate din faţa cărora ni se porunceşte să fugim, pentru că nu avem nicio şansă să le biruim.
a). Fugiţi de idolatrie. 1 Corinteni 10:14: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fugiţi de închinarea la idoli”. Uneori diavolul pierde intenţionat o luptă ca să poată câştiga războiul. El vrea să fim încrezători în capacităţile noastre de a ne juca cu momelile lui, crezând că nu vom fi afectaţi.În urma unei împotriviri curajoase, el va pleca lăsându-ne să credem fie că nu se va mai întoarce, fie că atunci când se va întoarce lucrurile vor sta la fel. Dar va veni cu forţe proaspete, cu planuri mai bine ticluite şi va ataca în punctele noastre cele mai vulnerabile. Unele dintre acestea sunt copiii, maşina, casa, slujba, hobby-urile, etc. De fapt, un idol poate fi orice se interpune înte om şi Dumnezeu şi tinde să-I fure locul pe care-L deţine în viaţa noastră.
Când vom vedea că inima nostră se lipeşte prea tare de acestea şi că Dumnezeu începe să piardă teren în favoarea lor, nu mai trebuie să stăm pe gânduri pentru a ne face planuri, nici să organizăm dezbateri pe această temă, ci pur şi simplu trebuie să fugim de aşa ceva.
b). Fugiţi de curvie. De două ori ni se spune în Noul Testament să fugim cât putem de repede atunci când ne confruntăm cu imoralitatea sexuală: „Fugiţi de curvie!” (1 Corinteni 6:18); „Fugi de poftele tinereţii…” (2 Timotei 2:22). Nu ştim dacă şi în primul secol d.Cr. imoralitatea sexuală era un flagel atât de răspândit ca în vremea noastră, când statisticile spun că peste 75% din bărbaţii căsătoriţi au avut relaţii intime cu alte femei, când peste 60% din femeile căsătorite şi-au înşelat măcar odată soţul şi când 8 fete din 10 îşi pierd virginitatea înainte de a împlini 18 ani, dar avertizarea lui este cât se poate de serioasă. Imoralitatea nu este o ispită cu care să te joci sau să faci pe viteazul în faţa ei, ci una din faţa căreia trebuie să fugi.
Desigur, exemplul cel mai la îndemână pentru a ilustra acest adevăr biblic cu valoare de principiu, rămâne cel al lui Iosif din Geneza 39. Aflat într-un moment de tranziţie de la statutul de sclav la cel care i-ar fi putut aduce, în virtutea unei poziţii sociale mai bune, respectul, şi ademenit de o doamnă stilată şi rafinată din înalta societate egipteană, Iosif a fugit fără să se mai uite în urmă din faţa unei ispite fatale. Ştia că nu are nici o şansă să rămână curat în preajma acelei femei. Probabil că cele mai bune lucruri pe care le poate deţine un tânăr aflat în situaţii similare sunt: o inimă curată, o minte limpede şi o pereche de picioare rapide.
Nu subestimaţi niciodată puterea acestui păcat!
c). Fugiţi de lăcomie. Ascultaţi: „Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea” (1 Timotei 6:10-11).

Dorinţa mea este ca Dumnezeu să ridice o generaţie de tineri care să gândească în acest fel despre păcat; care să se gândească la păcat ca la un lucru îngrozitor, un lucru oribil care te poate prinde în capcană; care să fugă de el, dacă e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-şi lase hainele şi să fugă din acel loc. O astfel de generaţie poate sta în picioare pentru neprihănire. O astfel de generaţie, poate avea un impact pentru Dumnezeu, aşa cum a avut Iosif în Egiptul păgân.

This entry was posted in Articole, Despre / Pentru Tineri and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s