Este Dumnezeu şi bărbat şi femeie?


Anunţul şocant al Bisericii Episcopale din Scoţia făcut zilele trecute, potrivit căruia Dumnezeu este atât bărbat cât şi femeie a şocat întreaga lume. Însă, acesta este, de fapt, un ultim pas în demersul ei, pentru că de mai mulţi ani de zile un număr foarte mare de clerici scoţieni a hotărât să scoată din slujbele eclesiale toate referinţele de gen masculin ale lui Dumnezeu. Astfel, ptrivit ziarului Daily Mail, termeni precum: Domnul, Tatăl, El, al Lui, al Său, au fost eliminaţi din vocabularul lor. Motivaţia clericilor scoţieni a a fost aceea că, fiind Duh, Dumnezeu este mai presus de orice gen şi este nepotrivit să fie numit doar Tată” fără a fi numit şi „Mamă”.
O serie întreagă de teologi încearcă de o vreme încoace să împace ambele tabere, pe cea tradiţionalistă şi pe cea progresită, spunând că Dumnezeu este fie şi „Tată” şi „Mamă”, fie nici una nici alta. Ei spun că Dumnezeu nu are nevoie să fie închis în termeni omeneşti atât de limitaţi, pentrun că este cu totul diferit de tot ceea ce cunoaştem noi.
Da, dintr-un anumit punct de vedere, aşa este. Dumnezeu este mai presus de tot ceea ce cunoaştem, este infinit, iar noi tindem să analizăm totul din perspectiva noastră finită; El este perfect, iar noi vrem să-L definim cu ajutorul unui limbaj pervertit şi limitat. Dar, cu toate acestea, Biblia abundă în referinţe de gen masculin ale lui Dumnezeu. Cuvinte precum cele eamintite mai sus […], şi altele asemenea lor (Tată, Rege, Domn, Stăpân, Păstor şi chiar Soţ), L-au definit pe Dumnezeu dintotdeauna. Diferiţii termeni pe care scriitorii Vechiului şi Noului Testament i-au folosit în limba ebraică, respectiv greacă, pentru a vorbi despre Dumnezeu sunt de de genul masculin. Ba mai mult, Sfânta Treime este definită ca fiind „Tatăl”, „Fiul” şi „Duhul Sfânt”, nu „Mama”, „Fiica” şi orice altceva. De asemenea, deloc de neglijat este şi faptul că Dumnezeu a ales să se întrupeze într-un bărbat (Isus Cristos) şi nu într-o femeie, iar când Cristos a fost rugat de ucenicii Săi să-i înveţe să se roage, El i-a învăţat să spună astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”, nicidecum: „Mama noastră care eşti în ceruri…”
Voi ce ziceţi?

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.