Biserica sub radiografia Duhului Sfânt – Apocalipsa 3:14-22 (Mesaj de Anul Nou)

Este incredibil cât de repede trece timpul! Sau, dacă ar fi să ne luăm după unul dintre cei mai mari istorici şi cărturari care au trăit vreodată în România, Garabet Ibrăileanu, nu timpul trece, ci noi trecem prin timp. Cert este că noi suntem mai înaintaţi în vârstă (ca să nu spun bătrâni) cu un an de zile. Poate suntem mai maturi şi mai aproape de Dumnezeu şi asta ne încântă (sau cel puţin aşa ar trebui să fie) sau poate nu, şi asta ne întristează. Când un an se încheie cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne aşezăm puţin şi să ne evaluăm: am progresat, am stagnat, sau am regresat,? Am dat înainte, am stat pe loc sau am dat înapoi? Suntem mai maturi din punct de vedere spiritual, la fel ca anul trecut sau mai imaturi? Suntem mai aproape de Dumnezeu, la fel ca anul trecut sau mai departe de Dumnezeu? Ce ziceţi? Aveţi curajul de a vă evalua sau vă temeţi ca nu cumva să nu vă găsiţi aşa cum ar trebui?
Dacă răspunsul este „Da!”, atunci vă poate fi de folosul mesajul următor (accesaţi linkul aăturat).
Biserica sub radiografia Duhului Sfant

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s