Rugăciunea şi ungerea cu untdelemn pentru „vindecare” – Care este sensul spuselor din Iacov 5:13-18?

[Extras din cartea „Importanţa domniei lui Cristos în viaţa credinciosului” – comentariu expozitiv al Epistolei lui Iacov, 2010]. Puţine pasaje biblice au generat de-a lungul secolelor mai multe discuţii printre comentatorii Sfintelor Scripturi decât Iacov 5:13-18. Romano-catolicii au găsit în acest text suportul biblic de care aveau nevoie pentru sacramentul mirungerii, prin care se crede că participanţii primesc Duhul Sfânt, care-i abilitează să trăiască o viaţă sfântă şi să mărturisească lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în viaţa lor. Aşa numiţii „vindecători prin credinţă” s-au folosit de acest text pentru a învăţa că rugăciunea este un fel de leac universal pentru orice boală cu care se confruntă creştinii. Iar alţii au găsit în acest pasaj un precedent al ungerii cu untdelemn, ca metodă de eficientizare a rugăciunii pentru cei bolnavi. Chiar dacă nu suntem de acord cu părerile lor, trebuie să recunoaştem că pasajul ridică o serie de întrebări peste care nu putem trece cu uşurinţă:
 Despre ce suferinţă vorbeşte Iacov în versetul 13?
 Ce fel de bolnavi are în vedere în versetul 14?
 În ce fel rugăciunea bătrânilor bisericii este diferită de cea a altor credincioşi? (14-15)
 Ce este ungerea cu untdelemn din versetul 14?
 Rugăciunea credinţei din versetul 15 îi restaurează întotdeauna pe cei bolnavi?
 Ce legătură este între păcat şi boală? (15)
 De ce Iacov introduce o ilustraţie despre ploaie în mijlocul unei discuţii despre vindecare? (17-18).
Pentru a putea răspunde cât mai corect la întrebările de mai sus, trebuie să ţinem cont de una dintre cele mai elementare reguli ale hermeneuticii (metodologia interpretării şi înţelegerii corecte a unui text), şi anume: analizarea lor în context. Biblia nu este o colecţie de versete care pot fi înţelese izolat, prin urmare, pentru a înţelege un pasaj în mod corect trebuie să-l interpretăm în lumina paragrafelor care-l precedă şi-l urmează, a capitolului din care face parte, a întregii cărţi şi chiar a întregii Scripturi. A ignora această regulă de interpretare înseamnă a sacrifica înţelesul corect în favoarea celui prefereat de cititor. Pe bună dreptate, cineva a spus că un text fără context este un pretext.
Analizând contextul istoric al Epistolei lui Iacov, aflăm că autorul a scris această epistolă pentru credincioşii evrei care au fost forţaţi să plece din Palestina în alte ţări ale lumii (1:1), din cauza persecuţiei înregistrată în Fapte 8:1-4, despre care citim că:
Saul se învoise la ucidcerea lui Ştefan. În ziua aceeam s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. Nişte oameni temători de Dumnezeu l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mare tânguire. Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică. Intra prin case, lua cu sila bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă. Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.
Fiind atât evrei cât şi creştini, destinatarii lui Iacov se confruntau cu ostilitatea păgânilor printre care merseseră să trăiască. Nu era deloc uşor să lase totul în urmă pentru a scăpa de furia prigonitorilor, iar când ajungeau într-un colţ de lume unde aveau impresia că nu-i cunoştea nimeni, să se trezească cu un alt val de ostilitate din partea localnicilor. Iacov le înţelegea durerea, de aceea îşi începe epistola în felul următor: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări…” (1:2). Mai mult, el îşi încheie epistola în acelaşi fel, arătând cmpasiune faţă de cei aflaţi în necazuri. În primele şase versete din capitolul 5, am văzut preocuparea lui faţă de sfinţii persecutaţi până la moarte, iar în versetele 7-11 îi îndeamnă să fie răbdători în necazuri şi să nu caute să se răzbune singuri, căci Judecătorul tuturor este chiar la uşă.
Prin urmare, înţeles în lumina contextului general (cel al întregii epistole) şi a celui particular (capitolul 5), credem că pasajul Iacov 5:13-18 nu tratează problema bolilor şi vindecărilor fizice ci a celor spirituale. Nu ar avea nici un sens ca, după ce autorul îi are în vedere pe parcursul întregii epistole pe cei doborâţi de întristrare şi slăbiciune spirituală, să treacă direct, fără nici o introducere prealabilă la problema bolilor fizice şi cum pot fi acestea vindecate. De fapt, de ce l-ar interesa pe Iacov problema vindecării fizice când destinatarii săi aveau nevoie de restaurare spirituală? Vom vedea şi mai clar în ultimul pasaj al epistolei (5:19-20) că tocmai despre restaurarea celor căzuţi pe calea credinţei este vorba.
Nu vreau să susţin aici că problema vindecării celor bolnavi din punct de vedere fizic nu este importantă. Nici pe departe! Nu vreau să spun nici că rugăciunea pentru astfel de bolnavi este ineficientă. Ci, vreau să evidenţiez că Iacov nu vorbeşte despre această problemă în 5:13-18. Contextul ne arată clar că autorul are în vedere mai degrabă restaurarea spirituală a celor căzuţi decât vindecarea fizică a celor bolnavi. Aceasta este tema întregului capitol 5.
Trebuie să recunoaştem că sunt mulţi creştini care preferă să vadă o vindecare fizică decât una spirituală, pentru că vindecările fizice sunt exterioare şi spectaculoase, pe când cele spirituale se petrec în interior şi sunt inperceptibile ochiului uman. Or, aşa numiţii „vindecători prin credinţă” tocmai asta caută: lucrări spectaculoase de pe urma cărora să primească slavă din partea oamenilor.
Lucrarea de restaurare a unei persoane căzute pe calea către cer nu este nici pe departe atât de spectaculoasă ca una de vindecare fizică. De cele mai multe ori necesită timp îndelungat, multă rugăciune, multe lacrimi, persistenţă şi dragoste. Dar este o lucrare care, în ochii lui Dumnezeu are mai multă valoare decât toate vindecările fizice din lume. Dumnezeu apreciază mai mult un suflet întors de pe calea păcatului decât un trup vindecat de boală, dar rămas în păcat. Este adevărat că restaurarea spirituală nu ţine de noi, de aceea nici nu ne putem aroga vreun merit de pe urma ei, aşa cum se întâmplă în cazul vindecărilor fizice. Ea ţine în totalitate de puterea lui Dumnezeu. Însă tocmai acest lucru trebuie căutat de către creştini, să-şi vadă incapacităţile lor pentru a se putea încrede pe deplin în puterea lui Dumnezeu.
Va urma: Importanţa rugăciunii şi „vindecarea”

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.