Religios sau mantuit?

Episcopul John Taylor Smith (1860-1938) obişnuia să folosească la întâlnirile de evanghelizare pe care le organiza o întâmplare de care avusese parte într-o zi în timp ce se afla la frizerie. În timp ce acesta încerca să-i vorbească frizerului despre lucruri importante ce ţin de veşnicia fiecărui om, frizerzul, foarte vorbăreţ, părea că nu dă deloc atenţie spuselor clientului său. În cele din urmă, episcopul l-a întrebat:
Vă consideraţi un om religios?
– Da, răspunse frizerul, mă străduiesc, fac tot ce îmi stă în putere să fiu un om religios.
Când episcopul a fost gata, a plătit, dar înainte de a pleca, i-a spus frizerului:
– Observ că părul dumneavoastră este destul de lung şi barba vă este cam neîngrijită. Cum se face că nu v-aţi ocupat puţin şi de înfăţişarea dumneavoastră?
– O, sunt atât de cocupat cu clineţii încât nu mai am timp şi pentru mine,răspunse acesta.
– Atunci, vă rog să luaţi loc şi să mă lăsaţi să mă ocup puţin de dumneavoastră, spuse episcopul. Îmi va face plăcere să vă tund şi să vă bărbieresc în timp ce vom continua discuţia despre cele veşnice. Şi fără să stea prea mult pe gânduri l-a aşezat pe frizer pe scaun şi a luat briciul în mână.
– Dar dumneavoastră nu vă pricepeţi, a reacţionat şocat frizerul.
– D-le, vă promit că mă voi strădui şi voi face tot ce îmi stă în putere să îmi fac bine treaba.
– Dar străduinţa dumneavoastră nu este suficientă pentru mine!
– Da, aveţi dreptate, răspunse episcopul. În acelaşi fel, nici străduinţa dumneavoastră nu este suficientă pentru Dumnezeu. Una dintre minciunile preferate ale Satanei este că oamenii pot fi mântuiţi prin eforturi proprii, că străduinţele, faptele bune sau religiozitatea sunt necesare pentru a-şi câştiga favoruri înaintea lui Dumnezeu. Cu predilecţie, conaţionalii noştri au fost mai mereu atraşi de astfel de concepţii. Potrivit unui studiu efectuat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă (OSF) şi Gallup Organization Romania, 95 % dintre locuitorii României se declară creştini, 45 % susţin că religia este foarte importantă, iar 41 % spun că ea este destul de importantă. Doar 3 % susţin că nu sunt interesaţi de religie. Nimic nou până aici. În ultimele două decenii lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Mirarea mea este însă, că dintre cei 95 % care afirmă că sunt religioşi, doar 4% au declarat că frecventează serviciile de închinare ale unei biserici cu regularitate. Ce fac ceilalţi? Cum se concretizează faptul că sunt religioşi?
Dacă în unele naţiuni din Europa procentajul celor care merg la Biserică coincide cu cel al celor ce se declară interesaţi de religie, se pare că pe plaiurile mioritice religia poate supravieţui foarte bine (din ce în ce mai bine) în conştiinţa oamenilor în absenţa frecventării Bisericii. Mai mult, ea poate supravieţui chiar fără cel mai mic ajutor din partea lui Dumnezeu, pentru că 9 % dintre români se roagă mai rar de o dată pe an, 4 % o de mai multe ori pe an, şi alţi 4 % cam o dată pe lună. Asta nu-i tot. Şocant este faptul că doar 10 % dintre respondenţi au afirmat că au încercat măcar o dată să convingă pe alţii că religia este importantă. Ceilalţi 90 % nu au făcut-o niciodată. De ce? Dacă suntem cel mai religios popor din Europa, de ce nu ne interesează soarta celor de lângă noi?
Raspunsul ni-l ofera Iacov in epistola sa (1:26-27) atunci cand vorbeste despre indiferenţa faţă de Dumnezeu, de semeni şi chiar faţă de propria persoană, ce se ascunde sub masca unei false pietăţi. In acest pasaj, el ne lasă să înţelegem că religiozitatea de dragul ei înseşi este unul dintre cei mai mari duşmani ai unei relaţii autentice cu Dumnezeu.
[Extras din cartea “Domnia lui Cristos in viata credinciosului”]

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.