Răscumpăraţi vremea! – Efeseni 5:15-16 (Mesaj de Anul Nou)


Timpul este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru noi. Fiecare avem parte de aceeaşi porţie: pentru toţi anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are pentru toţi 60 de minute şi, tot la fel, minutul are pentru toţi 60 de secunde. Dar, prin faptul că nu ştim să-l folosim cu chibzuinţă, începem să-l vindem. Îi dăm televizorului câteva ore, îi dăm bârfei câteva minute, îi dăm obiceiurilor proaste alte zeci de minute şi, uite-aşa, rămânem fără el.
Fiind conştient că Satan încearcă să ne deposedeze de cât mai mult din timpul pe care l-am putea folosi spre gloria lui Dumnezeu, în lucrarea Lui, apostolul Pavel ne îndeamnă, odată cu credincioşii din Efes: Fiţi înţelepţi! Cumpăraţi vremea înapoi, căci zilele sunt rele! Verbul folosit aici este exagorazo, care înseamnă „a cumpăra înapoi”. Adică, folosiţi la maxim timpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Profitaţi de fiecare ocazie pentru a vă apropia de Dumnezeu, pentru a duce Vestea Bună a mântuirii lumii pierdute.
Latinii, interesaţi de a profita cât mai mult de timpul acesta , de cronosul acesta, pe care omul îl are la dispozuiţie au inventat expresia: Carpe Diem – Trăieşte clipa! Însă, mulţi au înţeles că trebuie să profiţi la maxim de viaţă într-un mod uşuratic. Nu cred că acest lucru voia să-l spună Pavel în Epistola către Efesni. Cred că ideea lui Pavel este următoarea: Trăieşte clipa… cu Dumnezeu, nu lăsa să-ţi fie furat timpul, profită de ocazia dată, fii înţelept
Ce înseamnă să răscumperi vremea? Înseamnă să lupţi pentru un dar care ţi s-a furat, înseamnă să profiţi la maxim de o ocazie cu care s-ar putea să nu te mai întâlneşti niciodată.
Cineva a dat odată următorul anunţ: Pierdut ieri, undeva între răsărit şi apus două ore de aur, fiecare având câte şaizeci de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că ele sunt pierdute pe veci. Prin contrast, Jonathan Edwards, teologul-evanghelist de care Dumnezeu s-a folosit foarte mult în Marea Trezire din America anilor 1734-35 a scris cu puţin timp înainte de a împlini 20 de ani: Am hotărât să nu pierd nici un moment din timpul meu, ci să-l întrebuinţez în cel mai folositor mod cu putinţă. Acesta este modelul de om înţelept. Fii si tu un om intelept in anul 2012!

This entry was posted in Predici and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Răscumpăraţi vremea! – Efeseni 5:15-16 (Mesaj de Anul Nou)

  1. Vasile Bel says:

    La multi ani!
    An nou fericit va dorim!

  2. un an 2012 diferit fata de 2011,in sensul spiritual,adica sa fim cu totii mai prezenti in casa Domnului si sa fim mai uniti ,mai iertatori si mai devotati lui Dumnezeu…La Multi Ani cu Domnul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s