Mărturia lui Emile Calliet despre ”Cartea care mă înțelege„


Emile Calliet a fost un filosof francez care a emigrat în America şi a devenit profesor la Princeton Theological Seminary din New Jersey. A fost educat în spirit naturalist şi în tinereţe nu a demonstrat nici cel mai mic interes faţă de lucrurile spirituale. Dar în timpul Primului Război Mondial, înrolat fiind în armată, s-a pomenit meditând la carenţele concepţiei lui despre lume şi viaţă. Îi veneau în minte, asemenea unui torent de nestăvilit, aceleaşi întrebări pe care şi le-a pus şi Levin, eroul lui Tolstoi din Anna Karenina, câns stătea lângă patul în care zăcea fratele lui muribund: Cum a apărut viaţa pe pământ? De unde am venit? Care este sensul tuturor lucrurilor, dacă o fi existând vreunul? Calliet avea să scrie mai târziu: „Întocmai ca Levin, simţeam şi eu, nu doar cu mintea, ci cu întreaga mea fiinţă, că soarta-mi era să pier ca un nenorocit atunci când îmi va sosi ceasul”.În timpul nopţilor lungi în care stătea de pază în tranşee, Calliet a început să-şi dorească ceea ce avea să numească mai târziu „o carte care să mă înţeleagă”. Avea o educaţie aleasă, citise multe cărţi, dar nu cunoştea o astfel de carte. După ce a fost rănit şi lăsat la vatră, s-a reîntors la studiile sale hotărât să scrie în secret această carte pe care intenţiona a s-o păstreze numai pentru el. Pregătindu-se pentru un curs pe care trebuia să-l ţină, ori de câte ori dădea peste vreun paragraf dintr-o carte care părea să vorbească despre starea Lui, îl copia imediat într-un caiet legat în piele. Spera ca aceste citate, pe care le indexa şi le numerota cu mare grijă, să îl scape de frică şi anxietate, şi să-i ofere, în cele din urmă, bucuria şi fericirea de care avea atâta nevoie.
A venit şi ultima zi în care a făcut corecturile finale la cartea sa care „trebuia să-l înţeleagă”. S-a dus într-un loc liniştit, s-a aşezat sub un copac şi şi-a deschis preţioasa antologie. A început să citească, dar în loc de linişte sufletească şi bucurie, a fost copleşit de deznădejde pentru că toate acele pasaje nu făceau altceva decât să-i aducă aminte de motivul pentru care le-a adunat. A priceput foarte repede că întregul său demers era sortit eşecului, aşa că, dezgustat, a vârât cartea în buzunar. Însă lucrurile au luat o altă întorsătură în ziua aceea. Soţia lui, fără să ştie ceva despre această carte secretă, a ieşit în după amiaza acelei zile să se plimbe prin sătucul în care locuiau şi, într-o doară, s-a oprit în faţa unei capele hughenote. A intrat şi, văzând o Biblie, s-a hotărât să ceară una. Pastorul, un om în vârstă, i-a oferit una cu multă plăcere. Când a ajuns acasă i-a povestit soţului ei despre Biblie, cerându-şi scuze că îndrăznise să o aducă acasă în ciuda faptului că ştia ce sentimente nutrea acesta faţă de credinţa creştină. Însă Calliet a cerut să-i fie arătată numaidecât acea carte. A luat-o şi s-a refugiat în biroul său, unde a început să citească. Iată propria-i mărturisire cu privire la ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea:
Am deschis-o şi mi-am încercat şansele începând cu Fericirile! Citeam, citeam şi iar citeam. După o vreme am început să citesc cu voce tare în timp ce o căldură indescriptibilă cuprindea pe dinlăuntru… Nu găseam cuvinte să-mi exprim uimirea şi veneraţia. Apoi, dintr-o dată mi-am dat seama: aceasta este cartea care mă înţelege! Avusesem nevoie de ea atât de mult şi totuşi, fără să ştiu ce fac, încercasem să scriu eu una, dar în zadar. Am continuat să citesc până noaptea târziu, mai ales din Evanghelii, Şi iată că, în timp ce le citeam, Cel despre care vorbesc ele, Cel care vorbise şi lucrase în ele, devenea acum viu pentru mine, Odată cu această trăire profundă, am început să înţeleg rugăciunea. Totodată, s-a dovedit a fi şi iniţierea mea în ceea ce numim Prezenţa Divină, care mai târziu avea să fie crucială pentru gândirea mea teologică. Circumstanţele providenţiale în care această Carte mă găsise m-au determinat să-mi dau seama că, deşi este absurd să vorbeşti despre o carte care să fie în stare să-l înţeleagă pe om, totuşi acest lucru poate fi spus despre Biblie, pentru că paginile ei prind viaţă datorită Prezenţei Dumnezeului celui viu şi datorită Puterii faptelor Lui. Acestui Dumnezeu m-am rugat în acea seară, iar Dumnezeul care mi-a răspuns a fost acelaşi Dumnezeu despre care tocmai citisem în Carte. [1]
[1] Emile Calliet, Journey into Light (Grand Rapids, MI:: Zondervan, 1968), p. 11-18

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.