Theologia Crucis

Una dintre cele mai celebre picturi ale lui William Holman Hunt, liderul Frăţeiei Prerafaelite, este „Umbra morţii”, o lucrare impresionantă în care celebrul pictor Îl zugrăveşte pe Isus în interiorul atelierului Său de dulgherie din Nazaret. Dezbrăcat până la brâu, Fiul lui Dumnezeu stă lângă o capră de lemn pe care Şi-a aşezat fierăstrăul şi, într-un moment de odihnă, Îşi ridică ochii spre cer, lăsând să se vadă durerea şi oboseala de pe chipul Său, amestecate cu extazul şi bucuria unui lucru dus la bun sfârşit. Mâinile ridicate puţin deasupra capului prind ultimele raze ale soarelui nazarinean intrat prin uşa deschisă a atelierului, proiectând pe zidul din spatele Lui o umbră întunecată sub formă de cruce. Raftul cu scule de pe perete arată precum bara orizontală a crucii, pe care au fost pironite mâinile Salvatorului, iar sculele însele au menirea de a aduce aminte privitorului de ciocanul şi cuiele ce au străpuns mâinile Sale.
În partea stângă, o femeie stă îngenunchiată printre aşchiile de lemn, deschizând cu ambele mâini lădiţa în care sunt păstrate darurile scumpe primite de Pruncul Divin de la magi. Deşi nu-i putem vedea faţa, putem şti cu siguranţă că este Maria, mama Lui, care priveşte înspăimântată la umbra sub formă de cruce a Fiului ei, proiectată pe peretele din faţa ei.

Deşi au fost renumiţi pentru sentimentalismul lor, prerafaeliţii au fost artişti serioşi şi sinceri, hotărâţi să lupte cu arta frivolă din zilele sfârşitului de secol XIX. Holman Hunt a lucrat aproximativ patru ani de zile la această pictură, între 1870-1873, în timp ce era la a doua sa vizită în Ţara Sfântă, concentrându-şi toată atenţia pe faţa lui Isus, despre care se spune că a modificat-o în fiecare zi din cei patru ani de lucru, pentru că dorea să redea ceea ce nimeni altcineva nu reuşise: agonie şi extaz, suferinţă şi bucurie, nelinişte şi pace, în acelaşi timp.
Cu toate că din punct de vedere istoric, pictura este fictivă, din punct de vedere teologic lucrarea lui Holman Hunt este cât se poate de validă, pentru că din tinereţea Sa, ba chiar de la naşterea Sa, Domnul Isus a trăit în umbra crucii. Moartea a ocupat un loc central în misiunea Sa pământească. Fiul Lui Dumnezeu S-a născut ca să moară, iar ieslea din Betleem a fost începutul unui drum dureros ce avea să se sfârşească la Golgota.
În teologia Noului Testament, în general, şi în cea paulină, în special, crucea lui Cristos (sinonimă cu moartea sau cu jertfa substitutivă a Domnului Isus Cristos) ocupă un loc central. Încă de la începutul lucrării Sale, Domnul Isus „[…] a început să-i înveţe [pe ucenicii Săi] că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învie” (Marcu 8:31). Iar completarea lui Marcu este uimitoare: „Le spunea lucrul acesta pe faţă” (Marcu 8:32a). Expresia „pe faţă” înseamnă „deschis” sau „cu toată libertatea de exprimare”, ceea ce înseamnă că Domnul Isus voia ca de atunci înainte moartea Lui să nu mai fie un secret. Faptul că până aici ascunsese acest lucru era cauzat de înţelegere greşită a rolului Său mesianic. Poporul aştepta un Mesia care să fie un lider politic revoluţionar. Apostolul Ioan spune că atunci când popularitatea Domnului Isus a ajuns la apogeu în Galileea, după ce a hrănit cinci mii de oameni, mulţimile aveau de gând „[…] să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat…” (Ioan 6:15).
Nici măcar ucenicii Domnului nu au înţeles prea bine menirea lucrării Sale. De exemplu, Petru s-a îngrozit când a auzit despre soarta pe care Domnul Isus Şi-a prezis-o, L-a luat de-o parte şi L-a mustrat. Cu siguranţă că Petru s-a gândit că Domnul va înmuia inima ucenicilor când vor auzi că Îl aşteaptă moartea, în timp ce ei se aşteptau să-L vadă încoronat ca rege la Ierusalim. Dar Domnul „[…] a mustrat pe Petru şi i-a zis: «Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor»” (Marcu 8:33).
De asemenea, în timp ce străbătea satele Galileii, Domnul a prezis din nou crucificarea Sa: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia” (Marcu 9:31). Marcu spune că ucenicii nu au înţeles ce a vrut Domnul să spună şi se temeau să-L întrebe (9:32). Iar Matei adaugă în textul paralel al Evangheliei sale că ucenicii „s-au întristat foarte mult” (Matei 17:22-23). Probabil că acesta a fost momentul când, aşa cum spune Luca, „Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:31). Domnul Isus ştia care-i este menirea şi era hotărât să o împlinească.
O a treia prezicere a crucii este făcută în timp ce Domnul mergea spre Ierusalim. Marcu introduce această prezicere printr-o descriere a groazei pe care a insuflat-o în ei determinarea Domnului a-Şi duce misiunea la bun sfârşit: „Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. «Iată, a zis El, ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor da la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia»” (Marcu 10:32-34).
Crucea a ocupat un loc central şi în predicarea (kerygma) apostolilor. În fiecare predică a apostolilor Petru şi Pavel găsim moartea şi învierea Domnului ca eveniment central în istoria mântuirii. Mai târziu, în epistolele scrise de ei, Pavel şi Petru ne lasă să înţelegem că întreaga lor teologie este construită în jurul morţii şi învierii lui Cristos. În prima sa epistolă către corinteni,Pavel spune că: „[…] întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Cor. 1:21); iar puţin mai târziu, el spune: „Iudeii, în adevăr, cer minuni şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Cristos cel răstignit…” (vv. 22-23a). De asemenea, în epistola sa către galateni, Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (2:20). Iar în capitolul următor el scrie: „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn…»” (3:13). În mod similar, Petru spune şi el că: „El [Cristos] a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn…” (1 Petru 2:24a).
Însă, trebuie să spunem că, deşi pentru apostoli crucea a fost semnul celei mai mari biruinţe şi al celei mai mari binecuvântări, pentru mulţi a fost o slăbiciune, ba chiar o nebunie, De exemplu, Nietzsche a respins creştinismul din cauza „slăbiciunii lui”, spunând că religia creştină este „religia milei” sau „religia celor slabi”, iar despre Cristos spunea, cu o aroganţă uimitoare, că este „Dumnezeul de pe cruce”. De asemenea, musulmanii Îl acceptă pe Cristos, dar resping crucea, declarând că este de neconceput ca un profet atât de important al lui Dumnezeu să aibă un sfârşit atât de dezonorant. Coranul nu vede utilitatea morţii unui Salvator şi nici posibilitatea ca o persoană, oricare ar fi ea să poată purta păcatele altora. De cel puţin cinci ori, el declară categoric că „nici un suflet nu va purta sarcina altuia”. El spune că: „Dacă un suflet împovărat strigă după ajutor, nici măcar o rudă apropiată nu-i poate purta sarcina”. De ce? Pentru că „fiecare dintre noi va culege roadele propriilor fapte”. Respingând necesitatea crucii, Coranul merge chiar mai departe şi respinge şi realitatea ei. El afirmă că iudeii „au rostit o minciună monstruoasă” când au declarat: «Noi L-am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, apostolul lui Alah» căci „ei nu L-au omorât şi nici nu L-au crucificat, ci numai au crezut că au făcut aceste lucruri”.
Cu toate că teologii musulmani au oferit de-a lungul timpului diferite interpretări ale acestei afirmaţii, punctul lor obişnuit de vedere este că Dumnezeu i-a vrăjit pe duşmanii lui Isus ca să-L scape în ultimul moment şi că L-a înlocuit cu Iuda Iscarioteanul sau cu Simon din Cirena în ultimul moment. În secolul al XIX-lea, secta musulmană Ahmadia a împrumutat de la diferiţi scriitori creştini liberali ideea că Domnul Isus doar a leşinat pe cruce şi S-a trezit din leşin în mormânt, adăugând că apoi a mers în India ca să-Şi răspândească învăţătura şi că, de fapt, adepţii acestei secte sunt protectorii mormântului sfânt, care se află lângă Kaşmir.
Însă, ceea ce este scandalos şi ruşinos pentru unii, ba chiar nebunesc, pentru credincioşii creştini constituie baza credinţei şi a mântuirii lor. Astfel, teologia creştină devine, nici mai mult, nici mai puţin decât theologia crucis (lat. teologia crucii). Iată ce spunea congregaţionalistul englez Peter T. Forsyth la începutul secolului XX: „Cristos este pentru noi ceea ce este crucea Lui. Tot ceea ce a fost Cristos în cer sau pe pământ a fost pus în ceea ce a făcut acolo… Cristos, repet, este pentru noi exact ceea ce este crucea Lui. Nu Îl vei înţelege pe Cristos până când nu vei înţelege crucea Lui.” Exact douăzeci şi cinci de ani mai târziu, teologul elveţian Emil Brunner spunea: „Crucea este simbolul credinţei creştine, al Bisericii Creştine, al revelaţiei lui Dumnezeu în Isus Cristos… Întreaga luptă pentru Reformă, pentru sola fide şi pentru soli deo gloria, a fost, pur şi simplu, lupta pentru interpretarea corectă a crucii. Cel care înţelege corect crucea – aceasta este opinia reformatorilor, înţelege Biblia şi Îl înţelege pe Isus Cristos.” Iar episcopul anglican Stephen Neil spunea că: „După felul în care teologia creştină priveşte istoria, moartea lui Cristos este punctul central al istoriei; aici converg toate drumurile trecutului; de aici se despart toate drumurile viitorului.”

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.