Halloween-ul în lumina Bibliei (partea I)


De la an la an, Halloween-ul devine tot mai popular şi în ţara noastră. Ştirile prezentate la TV în perioada sfârşitului lunii octombrie, lăcomia comercianţilor de a-şi lărgi afacerile, predilecţia copiilor pentru giumbuşlucuri şi dorinţa părinţilor de a face pe plac copiilor, cumpărându-le costume haioase, precum şi multe alte motive, au condus la o popularizare anticipată a acestei pseudo-sărbători printre conaţionalii noştri. Magazinele sau vânzătorii stradali expun costumaţii cu schelete, cranii, fantome, demoni etc., dovleci sculptaţi sub formă de cranii, lumânări şi alte cele, pentru a pune la îndemâna celor interesaţi tot arsenalul de care au nevoie pentru o „sărbătoare” în toată regula. Mulţi creştini se simt intimidaţi de notorietatea tot mai evidentă a acestui fenomen, aşa că, în mod inevitabil, se ridică întrebări precum: Care ar trebui să fie reacţia creştinilor vis-a-vis de Halloween? Ce are Biblia de spus despre astfel de „sărbători”? Ca să putem oferi un răspuns viabil, ar trebui să ştim, mai întâi, despre ce este vorba. Aşadar:
Ce este Halloween-ul?
În esenţă, Halloween-ul este o sărbătoare religioasă, dar nu creştină, ci păgână, chiar demonică. Originile ei merg în urmă până pe vremea druizilor, care sărbătoreau ziua de 1 noiembrie în cinstea lui Samhain, zeul morţii [numele iniţial a fost Samuin, care înseamnă „sfârşitul verii”]. Din pricină că în această perioadă a anului ziua devine tot mai mică, iar noaptea tot mai mare, soarele îşi pierde puterea şi temperaturile scad foarte mult, copacii rămân fără frunze şi natura parcă „moare”, druizii credeau că Samhain biruise Soarele şi-i furase lumina şi căldura, împuternicindu-se astfel să domine lumea prin noapte şi îngheţ. Tom Sanguinet, un fost mare preot în Wicca, convertit la creştinism, a declarat: „Sărbătoarea modernă pe care o numim Halloween îşi are originile în luna plină cea mai apropiată la 1 noiembrie, „Anul Nou al vrăjitoarelor”. Este un moment în care se presupune că spiritele (demonii) ating apogeul puterii malefice şi se întorc pe pământ să-l viziteze[ …] Halloween-ul este, pur și simplu, absolut malefic şi nu există nimic în lumea aceasta care să-l facă acceptabil pentru Domnul Isus”.
Druizii credeau, de asemenea, că în noaptea zilei de 31 octombrie, în ajunul festivalului Samhain, graniţele dintre lumea aceasta şi cea de dincolo erau îndepărtate, iar duhurilor tuturor celor care au murit în anul precedent li se îngăduia să le traverseze şi să bântuie casele celor vii. Din această cauză, preoţii druizi organizau ceremonii de închinare în care sacrificau pisici, cai, oi, boi sau chiar oameni. Aceste jertfe erau aduse ca ofrande lui Samhain (întruchipare a lui Satan) şi spiritelor lui rele pentru a-i determina să nu le facă rău. În unele părţi ale Irlandei medievale, localnicii se îmbrăcau în noaptea de 31 octombrie în piei de animale şi îşi puneau pe cap cranii de animale pentru a speria spiritele rele. Interesantă idee: să te îmbraci ca diavolul ca să-l sperii! În Scoţia, rolul spiritelor rele era jucat de tineri deghizaţi în fantome, care cântau şi jucau în jurul unor focuri mari, aprinse toate de la focul cel mai mare prin flăcările căruia cei mai curajoşi treceau ca ritual de purificare.
Paradoxal, răspândirea acestei sărbători păgâne a fost făcută mai mult prin intermediul creştinismului. Odată cu expansiunea creştinismului în ţările din Nordul Europei, cei convertiţi au vrut să scape de ritualurile şi practicile barbare amintite şi, prin Papa Grigore al Vl-lea, au mutat Sărbătoarea Tuturor Martirilor e pe data de 1 mai, pe data de 1 noiembrie. Mai târziu, aceasta a devenit Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor sau Hallowmas sau All Hallows. Termenul Halloween reprezintă o variantă scoţiană a denumirii All Hallows- Even[ing], adică Noaptea dinaintea Sărbătorii Tuturor Sfinţilor. Până în secolul al XX-lea se scria Hallowe’en, eliminând „v”-ul şi scurtând cuvântul. Apoi a fost înlăturat apostroful şi a devenit Halloween.

This entry was posted in Articole and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Halloween-ul în lumina Bibliei (partea I)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s