Bolnav de iubire şi zdrobit de jale – Traian Dorz

De curând am descoperit una dintre poeziile care m-au impresionat cel mai mult. O împartășesc cu voi pentru a vă bucura și voi de ea.

Bolnav de iubire şi zdrobit de jale
Am pornit pe drumuri lungi a Te găsi
Să-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
Și măcar o dată Faţa-a-Ţi mai privi.
Ţi-am greşit Isuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
Dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
Să sărut obrazul care L-am scuipat.
Unde-ai mers? O, unde ai plecat Tu oare,
Sfâşie căinţa sufletul meu tot,
Risipesc pe drumuri lacrime amare,
E pustiu şi-s singur, Doamne nu mai pot.
Viaţa mi-e zdrobită, iar în jur haine
Urlă numai fiare groază şi fiori
Și-a înfipt durerea mii de colţi în mine…
Doamne, asta-i plata pentru trădători?
Vai, sunt gol şi singur şi privesc cu jale
Stârvul pentru care eu Te-am părăsit
N-am pus preţ pe harul ascultării Tale
Și-azi mi-e-ntregul suflet ars şi pustiit.
Am crezut iubirea marfă de vânzare,
Anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
Scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
S-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând.
Am crezut că astfel va-nceta odată
Zbuciumul şi lupta cu răniri de jar,
Am zis: “Da!”, iar astăzi viaţa mi-e-ncleştată
De-nmiite cazne, zbucium şi amar…
Mâinile ispitei negre şi haine
Vălul curăţiei crud mi-au sfâşiat
Și-aruncară-n tină sufletul din mine
— Ce-am făcut cu Tine, Darul meu Curat!
Unde-i curăţia mea de altădată,
Unde-i frumuseţea limpedei priviri,
Unde-i fericirea sfântă şi curată
Din înfiorarea primei ei iubiri?
Unde eşti iubirea mea de-ntâia oară,
Adormită-n lacrimi şi trezită-n cânt?
Azi trecută-i lupta, azi e pace-afară
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt.
Ah, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
Pe-unde-au dus odată farmec paşii Tăi,
Dar nu-i nimeni, nimeni, numai în cetate
Latră tot aceiaşi câini flămânzi şi răi.
Nu mai cântă câmpu-n zumzet de albine
Zorii sunt departe, cerul e-nnorat,
Depărtări de veacuri mă despart de Tine…
— Asta-i oare plata celor ce-au trădat?
O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
Lacrima căinţii, plânsul meu amar,
Din acel tezaur ce-am avut ’nainte
Îţi mai cer Isuse o fărâmă doar:
Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că în al Tău Suflet n-a-ncetat iubirea
— Să Te aflu iarăşi unde Te-am lăsat.

This entry was posted in Devotional and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.