John Piper – Cum fac față criticilor?

Driscoll-punches-Piper Q.: Cum răspunzi criticilor?
A.: Depinde cât de serioasă este critica, cât de serioasă este persoana care mă critică şi cât de competentă şi respectabilă este persoana aceea.
Dacă aud că o persoană pe care o respect, sau că o persoană atentă şi raţională mă critică, atunci vreau să analizez critica să văd dacă este ceva nebiblic în felul în care eu văd lucrurile. Dacă este aşa, nu vreau ca problemele să rămână aşa. Vreau să iau în serios criticile care vin din partea celor ce sunt cititori responsabili ai Bibliei, să ascult ce au aceştia de spus şi să învăţă de la ei.
Există multă critică pe care nu trebuie să o iau prea în serios, deoarece vine din partea din partea unora care pierd esenţa mesajelor mele. Revin mereu asupra aceloraşi probleme pe care le-am explicat de sute de ori. Nu cred că ar trebui să-mi pierd nopţile degeaba chinuindu-mă cu astfel de critici.
Nu am avut niciodată parte de oponenţi atât de vehemenţi încât să vrea să mă lovească sau să mă dea afară din biserică. Nu am avut parte de astfel de crize existenţiale şi de opoziţii atât de vehemente încât să-mi dea viaţa peste cap. Aşa că nu-mi pierd somnul gândindu-mă prea mult la critici.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s