Tim Challies: John MacArthur și Focul Străin

strange fire Elefantul este în cameră, aşa-i? Nu putem avea toţi dreptate. Nu putem avea nici măcar amândoi dreptate. Mai devreme sau mai târziu trebuie să discutăm despre teologia carismatică (continuaţionistă) şi dacă darurile miraculoase ale Duhului Sfânt rămân operative sau nu în Biserica de astăzi.Am căutat să arătăm că în Noul Calvinism este destul loc pentru ambele versiuni teologice şi că subiectul acesta nu trebuie să producă fracturi în Trupul lui Cristos. John MacArthur întâmpină problema cu o carte şi cu o conferinţă intitulate Strange Fire (Foc Străin).

Conferinţa va fi doar peste câteva săptămâni iar cartea nu va fi disponibilă decât la câteva săptămâni după aceea. Totuşi, recent am primit în avans o copie a cărţii şi am citit-o de câteva ori până acum. Doresc să încep o conversaţie astăzi şi scopul meu să văd cum privesc credincioşii această problemă.
Vreau să fac pentru început câteva observaţii despre carte. Mai întâi, câteva lucruri despre terminologia folosită.
Continuaţionismul este „învăţătura care (în esenţă) spune că darurile miraculoase descrise în Biblie trebuie să continue în Biserica de astăzi şi, de fapt, continuă să fie oferite Bisericii”. Când vorbim despre darurile miraculoase, ne referim la darul profeţie, vorbirea în limbi şi vindecări.
Cesaţionismul este învăţătura opusă, care spune că „toate darurile miraculoase au încetat şi nu există în Biserica de astăzi”. (Ambele definiţii sunt din cartea To Be Continued? a lui Sam Waldron.
Continuaţionismul este întâlnit cu preponderenţă în teologia carismatică şi se referă, în general, la aripa moderată, care încearcă să se delimiteze de mişcarea mai largă ce cuprinde şi teologia prosperităţii, cruciadele de vindecări şi vânzarea de uleiuri şi alte lucruri menite să aducă vindecare.
John MacArthur este cesaţionist, în timp ce continuaţionismul îi are de partea sa, printre alţii, pe liderii evanghelici John Piper, Wayne Grudem şi D.A. Carson. Şi acum , iată câteva dintre observaţiile de la care vreau să începem discuţia.
Autoexaminarea. Doresc să încep astfel: învăţăm foarte multe despre noi înşine în această conversaţie, despre maturitatea înţelegerii adecvate cu privire la această mişcare teologică. S-ar putea să fie o conversaţie dificilă deoarece, pentru a explica în mod adecvat ce credem înseamnă să afirmăm că alţii greşesc, să explicăm în ce anume greşesc şi să vedem de ce contează. Iată ideea: Dacă continuaţioniştii au dreptate, cesaţioniştii numesc binele rău pentru că îi atribuie lui Satan lucrările lui Dumnezeu. Dacă cesaţioniştii au dreptate, atunci continuaţioniştii numesc binele rău pentru că îi atribuie lui Dumnezeu lucrările Satanei. Tuturor ne place să fim indignaţi şi să reacţionăm ca atare atunci când nu suntem de aceeaşi parte a baricadei, iar o conversaţie precum aceasta ar putea să ne apese butoanele şi să ne determine să-i biciuim fără milă pe ceilalţi sau să ne auto-compătimim pe noi. Vom vedea dacă suntem capabili să purtăm o conversaţie matură.
Scopul. Din câte pot spune, MacArthur nu a scris Strange Fire pentru carismaticii reformaţi din Biserica contemporană, ci pentru că în multe locuri ale lumii teologia carismatică, în forma ei cea mai distructivă, domină conversaţiile de acest gen şi pervertesc bisericile locale. Cartea este despre Benny Hinn mai mult decât despre Bob Kauflin. Peste tot în lume, teologia carismatică, într-o formă radicală, duce milioane de oameni în rătăcire, aducând o mărturie proastă Evangheliei şi aducând rușine și dispreț cauzei lui Cristos. Câţiva dinte noi pot să nu fie de acord cu ce se întâmplă şi, de fapt, continuaţioniştii precum John Piper au vorbit clar şi cu îndrăzneală împotriva acestui fenomen. Oricum, este dificil să vorbeşti despre teologia carismatică a şarlatanilor ca Benny Hinn fără să lezezi convingerile unor continuaţionişti care Îl iubesc sincer pe Domnul şi care cred cu convingere că teologia lor este biblică. În timp ce mulţi teologi reformaţi nu se fac auziţi în realitatea carismatică, MacArthur se face, atât prin reţeaua sa globală de radio, cât şi prin studiile sale biblice. Noi, reformaţii, tindem să avem o înţelegere limitată a lumii creştine, aşa că trebuie să lucrăm mai mult la lărgirea ei.
Capitolul al doisprezecelea. Cei mai mulţi care se vor decide să citească Strange Fire, vor sări direct la capitolul al doisprezecelea înainte să le citească pe celelalte unsprezece. Acest capitol este intitulat „Scrisoare deschisă pentru prietenii mei continuaţionişti” şi aici MacArthur afirmă că are mulţi prieteni foarte dragi care sunt continuaţionişti şi este de acord că aceştia sunt foarte pasionaţi de Evanghelie. El vorbeşte despre contribuţia acestora la viaţa şi credinţa sa, precum şi a bisericii pe care o slujeşte. Dar inima capitolului este prezentarea a opt pericole ale continuaţioniştilor pe care ar trebui să le reconsidere. Încheie cu o pledoarie ca aceşti oameni să reexamineze ceea ce cred şi predică şi să vadă pericolul acestei învăţături.
Strange Fire. Folosind expresia „Foc străin”, inspirată de istoria lui Nadab şi Abihu (Levitic 10:1-3), MacArthur explică felul în care vede el problema, şi anume una ce ţine de apropiere de Dumnezeu şi închinarea în faţa Sa în moduri nepotrivite, moduri pe care Dumnezeu nu le doreşte şi nu le apreciază, ba chiar le pedepseşte. Bănuiesc că MacArthur nu ar fi folosit această expresie dacă s-ar fi referit doar la continuaţioniştii reformaţi.
Iluminarea. Unul dintre domeniile teologiei care nu au fost explorate şi explicate îndeajuns, în special în relaţie cu această discuţie, este doctrina iluminării. MacArthur o atinge, dar nu o aprofundează, aşa că mp văd obligat să o amintesc. O înţelegere robustă a felului în care Duhul Sfânt iluminează Biblia credincioşilor îi poate determina pe cesaţionişti şi pe continuaşionişti să nu se înfiereze atunci când folosesc termeni diferiţi pentru a exprima şi explica aceeaşi realitate. Când continuaţioniştii spun: „Dumnezeu mi-a spus”, un cesaţionist poate spune: „Am citit în Biblie” şi amândoi vor vorbi despre acelaşi lucru. Continuaţioniştii nu cred într-o Biblie „moartă”, iar cesaţioniştii nu cred într-un Duh „mort”.
Ascultarea. Uneori, tot ce trebuie să facem este să ascultăm, chiar dacă asta ne face să ne simţim inconfortabili sau ne răneşte sentimentele. Acum, nu pretind că îl analizez pe MacArthur în cel mai obiectiv mod posibil. Deşi nu sunt de acord cu el în fiecare domeniu, îl respect profund şi recunosc că am beneficiat foarte mult de pe urma lucrării sale. Dar încă vreau să mă provoc pe mine însumi şi pe dumneavoastră în felul următor: Dacă cineva are o viaţă şi o lucrare prin care şi-a câştigat dreptul de a se face auzit, acela este John MacArthur. Fie că eşti de acord cu el, fie că nu eşti, cel puţin ascultă-l! Atunci vei fi mai capabil şi mai în măsură să vorbeşti despre el şi despre problema în discuţie.

Sursa: christianpost.com

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.