Redescoperind fascinația mirării

afis OZ În clasica-i lucrare Orthodoxia sau Dreapta Credinţă, apreciatul filosof creştin G.K. Chesterton are un capitol fascinant intitulat „Morala Ţării Zânelor”, în care declară: „Cea dintâi şi cea din urmă filozofie a mea, în care cred nestrămutat, am deprins-o în copilărie. Am învăţat-o de la o doică […] Lucrurile în care credeam mai ales pe atunci, lucrurile în care cred, mai ales, astăzi, sunt lucrurile numite poveşti cu zâne […] Dacă le-aş nota în detaliu, aş putea nota multe principii nobile şi sănătoase ivite din ele. Există lecţia cavalerească a lui Jack, ucigaşul de uriaşi, potrivit căreia uriaşii trebuie ucişi fiindcă sunt gigantici. E o răzvrătire îndrăzneaţă împotriva mândriei ca atare […] Există lecţia Cenuşăresei, aceeaşi cu cea a Magnificatului – exaltavit humikes. Există marea lecţie din Frumoasa şi Bestia, potrivit căreia un lucru trebuie iubit înainte de a fi demn de iubire. Există apoi teribila alegorie a frumoasei din pădurea adormită, care ne spune cum fiinţa umană a fost binecuvântată cu toate darurile la naştere şi totuşi blestemată cu moartea.[1]

Poveştile sunt nespus de iubite de copii, dar oare de ce? Răspunsul este simplu. Mai întâi, pentru că ele enunţă adevăruri morale pe înţelesul copiilor. Din acest punct de vedere pot fi instrumente extraordinar de bune în mâinile părinţilor care vor să sădească principii sănătoase în micuţii lor. Ravi Zacharias afirmă că însuşi cuvântul „morală” a fost folosit la început în acest tip de literatură. [2] Dar poveştile spun mai mult decât adevăruri pe înţelesul ochişorilor micuţi. Ele poartă o condiţie imposibil de modificat, nenegociabilă, care nu este întotdeauna explicată, nici măcar apărată, ci doar afirmată: „Dacă nu vei face întocmai cum îţi spun şi dacă nu te vei întoarce până la cutare oră, te vei transforma în…”. Ba mai mult, poveştile mai au o componentă şi mai axiomatică: cel căruia i se impune condiţia nu întreabă niciodată „De ce?”. Condiţia este acceptată fără proteste.
Apoi, poveştile îl fac pe copil să se mire sau să se minuneze de lucruri pe care nu le poate vedea la tot pasul. Transpus într-o lume fantastică, băieţelul se imaginează pe sine în rolul lui Făt-Frumos, care face fapte de vitejie pentru a o cuceri pe Ileana Cosânzeana; iar fata se şi vede îmbrăcată precum Cenuşăreasa, cucerindu-L pe prinţul care le refuză pe toate celelalte fete mai puţin frumoase decât ea.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem învăţa de la un copil, pe lângă puterea de a ierta şi de a uita foarte repede răul pe care alţii i l-au făcut, gingăşia cu care se lipeşte de părintele său, uşurinţa cu leagă relaţii cu copiii de vârsta lui, francheţea cu care spune lucrurile când cei mari nu ştiu cum să se mai scuze etc., este capacitatea de a se bucura şi de a se minuna de lucrurile inedite, este – dacă vreţi – abilitatea de a se lăsa fascinat, de a rămâne cu gura căscată atunci când aude lucruri plăcute.

Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le recuperăm URGENT – capacitatea de a ne minuna, de a ne lăsa fascinaţi de măreţia, de gloria, de maiestatea lui Dumnezeu. Vedem zilnic atât de multe lucruri şocante, Hollywood-ul ne se pricepe atât de bine să ne prezinte realitatea într-un mod augumentat, încât nimic nu ne mai fascinează. Putem să explicăm totul în termeni mecanicişti, ştiinţifici, iar pierderea sentimentului copilăresc al mirării este inevitabilă. Odată cu ea, dispare şi puterea recunoştinţei. G.K. Chesterton a spus-o foarte bine (deşi mulţi tineri contemporani au impresia că Vladimir Pustan a spus-o prima dată): „Dacă în dimineaţa de Crăciun copiii mei se trezesc şi au cui să-i mulţumească pentru că cineva a pus dulciuri în ciorăpeii lor, oare eu n-am cui să-I mulţumesc că a pus două picioare în ciorapii mei?” [3]. Recunoştinţa este o consecinţă firească a mirării, iar mirarea este o modalitate genuină de a-L cunoaşte pe Dumnezeu Însuşi, spunea Ravi Zacharias.

În încercarea de a recupera sentimentul mirării, al redescoperirii frumuseţii de a rămâne „cu gura căscată” în faţa sublimului divin, am hotărât împreună cu tinerii din biserica noastră să începem o serie de mesaje intitulată „Mesaje inspirate din Scriptură, ilustrate prin cultură”. Privind cu minte de adult şi cu inimă de copil la pasaje şi personaje biblice puse alături sau în contrast cu personaje din poveştile pentru copii sau din filme, vrem să spunem împreună cu David: „Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine! Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc” (Psalmul 40:5).
Primul mesaj din serie se numeşte „Despre autenticitate şi descoperirea sinelui în Vrăjitorul din Oz. Vă aşteptăm să veniţi împreună cu noi în fiecare sâmbătă seara de la orele 19.00.

1. G.K. Chsterton, Orthodoxia sau Dreapta Credinţă (Ed. Paralela 45, 2000), p. 38.
2. Ravi Zacharias, Poate trăi omul fără Dumnezeu (Oradea: Cartea Creştină, 2009), p. 84.
3. Ibid, p. 95.

This entry was posted in Despre / Pentru Tineri, Devotional and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.