Voi cânta doar despre Isus, vol II

Voi canta doar despre Isus.indd Imnografia creştină s-a clădit, odată cu trecerea veacurilor, pe câteva considerente clare şi specifice.

1. Cântarea sacră trebuie să fie adresată în mod direct lui Dumnezeu:cântând lui Dumnezeu” (Coloseni 3:16). Versurile imnului nu ar trebui să fie ambivalente, lăsând loc pentru interpretări, cum că ar putea fi cântată şi lui Dumnezeu, şi prietenului sau iubitei. De exemplu: „Te doresc… eşti al meu, eu sunt al Tău… Ce bine-i lângă Tine… Vreau să fii cu mine” et.c. Într-unul dintre cele mai apreciate imnuri compuse de Nicolae Moldoveanu, găsim un exemplu cât se poate de relevant în acest sens:
“Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu
Nu că eu aş şti să cânt sau că am vreo vrednicie,
Dar iubirea-mi dă avânt să Îţi cânt mărire Ţie!
Dar iubirea-mi dă avânt, / Dar iubirea-mi dă avânt să Îţi cânt mărire Ţie!”

2. Cântarea sacră trebuie să exprime sentimentele de mulţumire pentru lucrarea harului divin din viaţa noastră:… cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră”. Un exemplu frumos este cel al pastorului german Johan Mentzer (1658–1734), care spune în cel mai cunoscut imn al său:
“O, de-aş avea eu limbi o mie şi mii de buze să cuvânt
Pe tonuri mii o armonie spre slava Celui pururi sfânt,
I-aş mulţumi de ce-a făcut cu mine, fiul cel pierdut.”

3. Cântarea sacră trebuie să reflecte cunoaşterea personală a lui Dumnezeu. Când apostolul Pavel spune „cântând… în inima voastră”, ne lasă să înţelegem că mulţumirea pe care trebuie s-o exprimăm în cântare trebuie să izvorască din inimă şi trebuie să fie expresia umblării zilnice cu Dumnezeu. În anul 1862, Julie Katharina Hausmann (1826–1901), a mers să-şi viziteze logodnicul, care plecase misionar în estul Africii, pentru a pune la cale detaliile legate de căsătoria ce avea să urmeze. Când a ajuns acolo însă, a aflat că logodnicul ei murise cu puţin timp în urmă din cauza febrei tifoide. Cu sufletul sfâşiat de durere, s-a îmbarcat pe vapor şi, în lunga călătorie spre casă, a aşternut pe hârtie următoarele versuri:
“O, Doamne, ia-mi Tu mâna şi mă condu
Acum şi totdeauna, precum vrei Tu,
Că singur nu pot face măcar un pas;
De Tine, Doamne mare, eu nu mă las.”

4. Cântarea sacră trebuie să aibă un bogat conţinut doctrinar. Pavel menţionează: „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti.” Observaţi accentul pus de apostol pe dimensiunea didactică a cântării sacre. La vârsta de şaptesprezece ani, puternic influenţat de părintele pietismului german Philipp Jakob Spener, contele Nikolaus Ludwig von Zinzendorf (1700–1760) a început să se gândească serios la Dumnezeu. În urma unei experienţe dramatice, zece ani mai târziu, în 1727, a demisionat din slujba de consilier al Electorului de Saxonia şi s-a stabilit pe domeniul personal din Barthelsdorf alături de câteva sute de urmaşi ai reformatorului ceh Ian Hus, care se refugiaseră acolo după ce liderul lor a fost ars pe rug, iar ei erau ameninţaţi de o prigoană foarte aspră. Mai târziu, pe moşia contelui Zinzendorf au venit şi credincioşi luterani, reformaţi şi baptişti şi au format Unitas Fratrum (Unitatea Frăţească). Mai târziu aveau să fie cunoscuţi ca „fraţii moravieni”. Provenind din mai multe medii sociale, culturale şi religioase, aceştia au început să aibă discuţii tot mai aprinse din pricina înţelegerii diferite pe care o aveau asupra doctrinelor Sfintei Scripturi. Subiecte spinoase, precum predestinarea, botezul, mântuirea doar prin credinţă, importanţa naşterii din nou sau sfinţirea, ameninţau să dezbine comunitatea de la Hernhut.
Considerând că imnurile sacre sunt un mijloc bun de a prezenta adevărurile Bibliei într-un mod simplu şi uşor de reţinut, Zinzendorf a început să scrie imnuri. Până la sfârşitul vieţii sale a scris peste două mii de cântece sacre, toate fiind pline de conţinut doctrinar şi foarte lungi. De exemplu, într-unul dintre cele mai cunoscute imnuri ale sale spune:
“Dreptatea şi-al Lui sânge sfânt, haina de glorie îmi sunt;
Eram la moarte osândit, dar azi spre cer merg fericit.
În faţa Ta când voi sosi nimeni nu mă va osândi;
Iertarea Tu, Isus, mi-ai dat, de teama morţii sunt salvat.
Isus, măritul Salvator e azi în cer Mijlocitor,
Oferă încă al Său har prin sângele de pe Calvar.”

Deşi astăzi se cântă doar trei strofe ale acestui imn, iniţial a avut 33 de strofe. Acest lucru ar trebui să dea de gândit multor creştini care preferă cântări cât mai scurte şi mai sărace în mesaj doctrinar.

Fără teama de a greşi, putem spune că, alături de predicarea Evangheliei, imnurile creştine au fost folosite cel mai mult de Dumnezeu în istoria Bisericii, pentru a-Şi mântui şi sfinţi Biserica. De aceea, fiindu-I recunoscători lui Dumnezeu pentru toţi credincioşii pe care i-a folosit de-a lungul timpului în imnografia creştină, vă punem la dispoziţie cel de-al doilea volum de istorisiri despre compunerea imnurilor sacre. Sperăm că şi acest volum, care conţine, asemenea celui dintâi, tot 101 istorisiri, să constituie o sursă de mare binecuvântare pentru dumneavoastră.
Fragment din introducerea cărţii Voi cânta doar despre Isus, vol II.

This entry was posted in Carti / Ce am citit in ultima vreme, Istoria Imnurilor, Stiri and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Voi cânta doar despre Isus, vol II

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s