Povestea unui taximetrist

Wheelchair-Accessible-Taxi-of-Tomorrow-New-York-Toyota-Sienna-Minivan-Conversion1
Am ajuns la adresa si am claxonat o data ca sa-mi anunt sosirea in fata casei. Dupa o asteptare de cateva minute am claxonat din nou.

Fiind ultima mea comanda din tura, voiam sa ajung acasa. M-am gandit sa plec de la comanda din moment ce nimeni nu ma ocupa. Dar, fara un motiv anume, am parcat masina si am sunat la usa casei. Dinauntru s-a auzit o voce firava: “Numai un minut.”

Era o persoana in varsta ce tragea ceva dupa ea. Dupa o asteptare destul de lunga, usa s-a deschis. Era o femeie mica de inaltime, probabil de vreo 90 de ani. Era imbracata precum o doamna din anii 1940.
Dupa sine tragea o valiză mica, invelita intr-un nailon. Apartamentul ei arata ca si cum nimeni nu mai locuia acolo de ceva ani! Mobilierul din casa era si el acoperit cu nailon.

Esti dragut sa-mi duci valiza la masina?” Am luat valiza in urma mea iar ea m-a luat de brat. Am ajutat-o sa mearga pana la masina.

Mi-a multumit pentru ajutorul pe care i l-am oferit si i-am raspuns ca “Incerc sa-mi tratez clientii asa cum as vrea sa fie tratata mama mea cand o sa fie in varsta.

Esti un baiat bun.”, mi-a raspuns ea.

Si a continuat cu : “Ai putea sa conduci prin centrul orasului?

Dar stiti ca nu este cea mai rapida cale de a ajunge la adresa…”, i-am raspuns repede.

Nu ma deranjeaza, nu ma grabesc. Sunt in drum spre azilul de batrani. Nu mai am familie… iar doctorul spune ca nu mai am foarte mult de trait.

Atunci m-am intins pana la aparatul de taxat si l-am oprit fara ca ea sa ma vada. “Pe ce ruta doriti sa mergem?”, am intrebat.

Si pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde lucrase ca operator de lift, apoi casa unde a locuit cu sotul ei, un magazin de mobila care pe vremuri fusese o sala de bal…Uneori ma ruga sa opresc in fata unei anumite cladiri si stateam acolo pentru o vreme, in liniste.

Cand pe cer s-a vazut prima raza de soare ea a spus: “Eu am obosit, hai sa mergem.” Am condus in tacere spre adresa pe care mi-a dat-o. Era un camin mic. Doi oameni o asteptau la intrare. Am deschis portbagajul si i-am dus valiza pana la usa caminului. Ea a fost asezata intr-un scaun cu rotile.

Cat iti datorez?”, m-a intrebat.

Nimic.”, i-am raspuns.

Trebuie sa mananci si tu o paine!”, mi-a raspuns.

Vor fi alti clienti…

Fara sa ma gandesc prea mult m-am aplecat si am luat-o in brate. Ea m-a strans tare.

Ai oferit unei femei in varsta o bucurie. Multumesc.

I-am strans mana o ultima data si am intrat in masina. In spate s-a auzit usa caminului inchizandu-se. Era sunetul unui final de viata.

In acea dimineata n-am mai luat niciun client. Am condus fara tinta, pierdut in ganduri. In restul zilei nici n-am putut vorbi. Cum ar fi fost sa plec atunci cand nu a coborat din casa dupa primul claxon? Cum ar fi fost sa fi dat de un taximetrist nervos sau nesimtit?

La o analiza rapida mi-am dat seama ca n-am facut ceva mai important in viata mea pana acum. Suntem invatati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete…Cand de fapt cele mai importante momente din vietile noastre sunt cele ce ne iau prin surprindere si care poate nu inseamna mai nimic pentru cei din jurul nostru.
Sursa: motivonti.ro

This entry was posted in Devotional and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s