Iartă şi eliberează-te din temniţa trecutului!

iertareaÎngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni 3:13).
Te invit să mă urmezi într-o vizită la cea mai mare închisoare din lume. De la înfiinţare este suprapopulată. Are mult mai mulţi locatari decât şi-ar putea imagina cineva. Este mereu în criză de paturi, mâncare şi alte resurse. Are cel mai opresiv regim de detenţie din lume. Dacă vei sta de vorbă cu deţinuţii, îţi vor spune că sunt epuizaţi de muncă, subnutriţi şi privaţi de somn. Zidurile între care sunt închişi sunt înalte, reci şi umede. Nu există vreo închisoare în lume care să-i semene. Majoritatea deţinuţilor sunt închişi pe viaţă. Cei mai mulţi nu vor ieşi vreodată de acolo şi nu vor mai şti niciodată ce înseamnă libertatea. Alcatrazul, Tadmorul, Carandirul sau La Sabenta sunt parcuri de joacă pentru copii pe lângă aceasta. Numele ei? Îl poţi vedea deasupra intrării. Pe un suport semicircular deasupra porţii sunt fixate nouă litere din fier turnat care formează cuvântul: NEIERTARE.
Câtă vreme refuzăm să iertăm, ne vedem aruncaţi în temniţa trecutului, acolo unde orice potenţială schimbare devine imposibilă. Îi cedăm ofensatorului, dar şi diavolului, controlul asupra vieţii noastre şi ne osândim singuri la cazna de a îndura în mod repetat ofensa. Prin urmare, iertăm nu doar pentru a ne supune unei legi morale superioare, ci şi pentru liniştea de care avem nevoie. Scriitorul creştin Lewis Smedes, unul dintre oamenii care au înţeles foarte bine subiectul iertării, observa că: „Prima şi, de cele mai multe ori, singura persoană vindecată datorită iertării este cea care iartă. (…) atunci când iertăm cu toată sinceritatea, semnăm actul de eliberare a unui prizonier, ca apoi să descoperim că prizonierul suntem noi înşine”.

Advertisements
This entry was posted in Devotional and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s