Vom avea aceeaşi personalitate în cer?

Suntem obişnuiţi să vorbim despre diferenţele dintre viaţa pământească şi cea cerească. Spunem adesea că vom trăi în trupuri glorificate alături de Dumnezeu, vom trăi într-o lume fără păcat, fără durere, fără noapte şi fără moarte. Dar trebuie să spunem că în cer vor şi asemănări ale fiinţei noastre cu ceea ce suntem pe pământ. De exemplu, personalitatea noastră va continuă să existe. Noi vom merge în cer cu individualitatea proprie şi cu caracterul nostru. Doar trupurile noastre vor fi altele, însă vom avea în continuare aceeaşi personalitate.
În cer, mintea şi amintirile noastre, vor fi mai limpezi ca niciodată. Să ne amintim de bogatul care a ajuns în locuinţa morţilor cu memoria intactă. L-a recunoscut pe Lazăr la prima privire. Ba mai mult, şi-a adus aminte că are cinci fraţi.
Credeţi că am putea şti mai puţine lucruri despre noi în cer decât pe pământ? Dacă aşa ar sta lucrurile, acesta ar fi un regres, iar aşa ceva nu există în Împărăţia perfectă a cerurilor. Biblia ne spune că „[…] acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dara atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Cor. 13:12). Şi apoi: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El” (1 Ioan 3:3).
În cer, mintea noastră va fi eliberată de limitările impuse de natura noastră păcătoasă. Bineînţeles că nu vom şti totul nici atunci, pentru că de o cunoaştere absolută are parte doar Dumnezeu. Dar, fiind eliberaţi de limitele păcatului, noi vom fi mai mult noi înşine ca niciodată. Abia atunci ne vom cunoaşte cu adevărat. Ne vom cunoaşte potenţialul real, capacităţile fizice, intelectuale, spirituale pe care păcatul ne-a împiedicat să le cunoaştem şi să le folosim pe pământ. Aşa cum spunea C.S. Lewis: „Atunci şi acolo vom fi compleţi din toate punctele de vedere”. Personalitatea noastră va fi completă doar în cer, iar completitudinea va fi clădită pe baza a ceea ce suntem deja. Nu vom fi alte persoane, ci noi înşine. Pe scurt, în cer nu vom mai fi versiunile păcătoase a ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fim, ci chiar ceea ce a plănuit Dumnezeu să fim de la început.
Abia când vom ajunge în cer Îl vom putea iubi pe Dumnezeu aşa cum ar trebui s-o facem de pe-acum. Cel puţin în anumite aspecte, acolo credinţa va ceda locul vederii. Nu vom mai fi copleşiţi de întrebările fără răspunsuri pe care le vom avea cu privire la El, pentru că Îl vom vedea faţă în faţă.