𝐍𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐫𝐨𝐛𝐢, 𝐜𝐢 𝐟𝐢𝐢

Datorită înfierii noastre în familia lui Dumnezeu, Cristos devine fratele nostru mai mare (cf. Evrei 2:12, 14), iar Dumnezeu-Tatăl devine Părintele nostru (cf. Ioan 20:17). Putem vorbi cu El şi ne putem relaţiona la El ca la un Tată bun şi iubitor. Cristos ne învaţă şi ne încurajează să-I spunem lui Dumnezeu „Tatăl nostru” în rugăciunile pe care I le adresăm (cf. Matei 6:9), conştienţi că nu mai suntem robi, ci fii (cf. Galateni 4:7).
Niciun evreu din perioada vechitestamentară nu s-a adresat vreodată lui Dumnezeu în felul acesta. Învăţătura lui Cristos, potrivit căreia credincioşii autentici Îl pot numi pe Dumnezeu Tatăl lor, a fost ceva cu totul nou şi neobişnuit pentru contemporanii Lui. În vremea aceea, distanţa dintre popor şi Dumnezeu tindea să se mărească tot mai mult, închinătorii folosind tot felul de atribute ale dumnezeirii pentru a I se adresa. Însă Cristos, Fiul unic şi etern al lui Dumnezeu, a descoperit celor mântuiţi că se pot apropia de Dumnezeu într-un mod mult mai cald, mai intim, ca de un Tată.
Teologul german Joachim Jeremias (1900-1979) atrage atenţia asupra faptului că Isus S-a adresat Tatălui folosind termenul aramaic abba: „𝑨𝒗𝒂, 𝑻𝒂𝒕𝒂̆, 𝑻̧𝒊𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝑰̂𝒕̧𝒊 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒖 𝒑𝒖𝒕𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆” (Marcu 14:36). Primii părinţi ai bisericii – Ioan Gură-de-Aur, Teodor de Mopsuestia şi Teodoret din Cir, care erau din Antiohia, unde se vorbea aramaica) – mărturisesc că 𝗮𝗯𝗯𝗮 era cuvântul cu care copilaşii se adresau tatălui lor, echivalentul cuvintelor „tati” şi „tăticule” din limba română. Talmudul confirmă acest lucru, precizând că atunci când un copil era înţărcat „învăţa să spună abba şi imma (adică tati şi mami).
Pentru un evreu pios, a I se adresa lui Dumnezeu folosind cuvântul „tati” era nu numai nepotrivit, ci şi ireverenţios în cel mai înalt grad. Totuşi, Isus I S-a adresat în felul acesta Tatălui şi ne învaţă şi pe noi să-I spunem lui Dumnezeu la fel. Pavel confirmă în Romani 8:15 şi Galateni 4:6 că aşa ar trebui să-L percepem şi să-L numim pe Dumnezeu, în cel mai cald mod posibil, din moment ce suntem copiii Săi. J.I. Packer scrie:
“𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑒𝑧𝑖 𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒𝑣𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑖𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙, 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑓𝑙𝑖 𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑠𝑒 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠̧𝑖 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝐼̂𝑙 𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑐𝑎 𝑇𝑎𝑡𝑎̆. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑜𝑙𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎, 𝑟𝑢𝑔𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑠̧𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̧𝑖𝑖 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎, 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑖𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑙𝑜𝑐… 𝐴 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑖𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑎 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒 𝑖̂𝑛𝑓𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎.”