Latest Entries »

Oficiul Roman pentru Imigrari (ORI) i-a acordat azil iranianului Habibou Bastam refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie.
Acuzatia de apostazie „se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestui religii, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice”, potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.

“Date fiind cele de mai sus, dupa analizara dosarului, a declaratiilor procurorului si a vecinilor care au depus marturie, precum si a rapoartelor intocmite de organele de judecata a investigatiilor si interogatoriilor desfasurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apara pe parcursul investigarii dosarului, instanta considera vinovatia acuzatului ca fiind evidenta. Pe baza decretului adoptat in unanimitate de expertii in jurisprudenta islamica, a art. 3 din Codul de Procedura al Tribunalelor Generale si Revolutionare, a art. 205 din Legea Sanctiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini si Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani si a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotararea este emisa in absenta acuzatului si poate fi reanalizata de Curtea Suprema in termen de douazeci de zile de la data comunicarii”, se arata in hotararea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusa la dosarul lui Habibou Bastam.

Cazul lui Habin Bastam se afla si in atentia Oficiului pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului – Human Rights & International Communication – HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam – cetatean britanic de origine iraniana, si el condamnat, in lipsa, pentru apostazie in Iran.

Assadollah Masoud Bastam a venit in Romania si s-a adresat mai multor institutii pentru protectia drepturilor omului, inclusiv Reprezentantei Comisiei Europene si Parlamentului, cerand sprijin pentru salvarea vietii fratelui sau, Habibou Bastam, in varsta de 29 de ani, “refugiat in Romania din cauza persecutiilor politice si religioase la care a fost supus in tara sa natala, Iran”.

“Situatia familiei Bastam s-a agravat in Iran pe masura ce mai multi membri ai sai, avand convingeri democratice si convertindu-se la crestinism, au fost rand pe rand persecutati politic si religios, in primul rand de autoritati. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzatia de apostazie – in anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam – caruia la scurt timp autoritatile britanice i-au acordat protectie si statutul de azilant, devenind ulterior cetatean britanic, onorabilitatea sa fiind sustinuta si de unul din principalele partide politice britanice, pe ale carui liste electorale a candidat la alegeri locale in 2006. Persecutiile s-au accentuat asupra membrilor familiei Bastam, unii dintre acestia fiind implicati in campania lui Mir Hossein Moussavi (fost contracandidat al presedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, in 2009). Ulterior, prin interventia unor parlamentari britanici si americani, a unor organizatii, ceilalti doi frati ai lui Assadollah Masoud Bastam si Habibou Bastam au ajuns in Marea Britanie si SUA, unul dintre ei, Yadollah Bastam, primind deja azil politic in Marea Britanie. De asemenea, si parintii celor patru frati se afla in acest moment in Marea Britanie solicitand azil politic”, spune organizatia pentru apararea drepturile omului.
Despre cazul Bastam, Amnesty International a fost sesizata in 5 noiembrie 2009 de un parlamentar britanic.
Habibou s-a refugiat in Romania, sotia si copilul sau ramanand in Iran. Cat a stat in Radauti, Bastam a frecventat biserica penticostala Betel, pastorita de Vasile Piscuc.
sursa: stirileprotv.ro


Înţelegând scopul lui Dumnezeu pentru Biserică de a trăi pentru gloria Sa, noi, cei din Biserica Baptistă „Harul” – Ineu, Arad, ne-am întrebat de câţiva ani de zile încoace cum putem să trăim practic viaţa de creştini penru gloria Dumnezeului nostru Suveran peste întregul univers, Suprem peste întreaga creaţie şi Suficient pentru mântuirea noastră. Din întrebarea CUM s-a născut viziunea acestei biserici locale pe care încercăm să o împlinim în fiecare zi, atât în calitate de credincioşi individuali, cât şi ca biserică locală.
Aşadar, CUM Putem trăi zilnic pentru gloria lui Dumnezeu? Prin…
Câştigarea celor nemântuiţi prin proclamarea Evangheliei – „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” – (Marcu 16:15).
Ucenicizarea celor mântuiţi prin aducerea în biserica locală şi învăţarea învăţăturilor biblice – „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).
Maturizarea celor mântuiţi prin învăţare şi implicarea în slujire – „Pe El îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi îndemnăm pe orice om în toată înţelepciunea ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus” (Coloseni 1:28).
Anul 2012 este dedicat maturizării spirituale, prin urmare o mare parte din acest an vom învăţa ce este maturitatea spirituală şi cum poate un credincios să ajungă matur în Cristos.
Am pornit de la premisa că maturitatea spirituală este o poruncă, este posibilă şi este personală. În concecinţă, trebuie să ne depunem tot efortul de care suntem în stare pentru a deveni maturi, pentru a creşte din punct de vedere spiritual, aşa cum spune apostolul Pavel în Efeseni 4:11-15. „Şi El [Domnul Isus Cristos] a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Cristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos.


Biserica Baptistă „HARUL” din Ineu – Arad vă invită să spirjiniţi prin rugăciune şi prezenţă lucrarea de evanghelizare oragnizată în zilele de 20, 21 şi 22 Ianuarie 2012. Vor predica pastorii:
Cornel Peleaşă din Piteşti – 20.01.2012
Ovidiu Măduţa din Arad – 21.01.2012
Dorin Simu din Tinca – 22.01.2012

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului. Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.
2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.
3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.
4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Campbell Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.
5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.
6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.
7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!
8. Răspunsuri la rugăciuni. Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.
Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.
Asa ar trebui sa fie Biserica…

5. Somalia

Somalia este o țară africană din Cornul Africii, care se învecinează la nord cu Djibouti și Golful Aden (frontieră maritimă cu Yemenul), la est și la sud cu Oceanul Indian (frontieră maritimă cu arhipeleagul iemenit, dominat de insula Socotora) și la vest cu Kenya și Etiopia. Capitala: Mogadishu. Somalia este singura țară africană, în care o singură limbă este vorbită de toată populația, somaleza. Somalia există în prezent ca țară doar de jure. Ea nu are capacitate de a se organiza ca stat cu parlament, guvern și justiție.

Populaţia: 9.1 milioane; foarte puţini creştini (nu este cunoscut numărul official)
Religia dominantă: Islamul
Este foarte greu să trăieşti în Somalia în condiţiile în care din anul 1991 debandada politică, militară şi economică este generală, cu atât mai mult dacă eşti creştin. Cel puţin 15 creştini au fost ucişi de insurgenţii islamişti Al-Shabaab în 2009 şi cel puţin alţi 8 în 2010. Puţinii creştini care trăiesc în această ţară sunt persecutaţi fără milă, de aceea trebuie să-şi practice credinţa în secret, altfel riscă să fie ucişi în faţa copiilor lor, aşa cum a fost cazul lui Osman Abdullah Fataho. Formaţiunea militară Al-Shabaab a preluat controlul în cea mai mare parte a sudului Somaliei şi unul dintre scopurile lor declarate este acela de a-I stârpi cu totul pe creştini din ţară.

4. Arabia Saudita

Regatul Arabiei Saudite este cea mai mare țară din Peninsula Arabă. Se învecinează cu Iordania la nord, cu Irak la nord și nord-est, cu Kuweit, Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite la est, Oman la sud și sud-est și Yemen la sud. De asemenea, are o coastă maritimă de mari dimensiuni, în partea estică aflându-se Golful Persic iar în partea vestică aflându-se Marea Roșie. Este numită “Țara celor doua moschei sfinte”, o referință la Mecca și Medina, cele mai sfinte locuri ale Islamului.

Populaţia: 25.7 milioane; 565.400 Creştini
Religia dominantă: Islamul
Dintre cei 25,7 milioane de locuitori ai Arabiei Saudite, aproximativ 25 de milioane sunt musulmani, adică 97% din populaţia totală. Libertatea religioasă este aproape inexistentă în afara islamului. Convertirea la creştinism înseamnă apostazie şi se pedepseşte prin decapitare sau ucidere cu pietre în public. Creştinii care merg la lucru în această ţară sunt monitorizaţi pentru a nu-şi promova credinţa printre nativi. Li se permite închinarea doar în locuri private şi în grupuri foarte restrânse. În Octombrie 2010 un grup de 12 creştini filipinezi împreună cu preotul lor au fost arestaţi în timp ce încercau să organizeze o întâlnire de rugăciune într-o casă particulară. Au fost acuzaţi de “blasfemie împotriva islamului” şi expulzaţi din ţară

3. Afganistan

Afganistanul este o țară din Asia centrală. Se învecinează cu Iranul la vest, Pakistanul la sud și la est, Turkmenistanul, Uzbekistanul și Tadjikistanul la nord, și cu China în estul extrem. Aici sunt cea mai mare parte din Munții Hindukush. Este una dintre cele mai sărace țări ale lumii.

Populaţia: 28.15 milioane; foarte puţini creştini (nu se cunoaşte numărul exact)
Religia dominantă: Islamul
Forma de guvernare: Republică Islamică
Ca în majoritatea ţărilor islamice, creştinismul este interzis şi în Afganistan. Creştinii străini sunt monitorizaţi, iar nativii sunt persecutaţi şi opriţi de la orice fel de ascensiune politică sau socială. Nu li se permite sub nicio formă închinarea publică. În Iunie 2010, un parlamentar a chemat populaţia la execuţia unui bărbat nou convertit la creştinism. Prin urmare, mulţi creştini au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să se ascundă în păduri. În August 2010, un grup de talibani a descoperit un grup de creştini care făceau parte dintr-o misiune medicală şi au ucis 10 persoane.

2. Iran

Republica Islamică Iran, cunoscută pe plan internaţional până în 1935 ca Persia, este o țară în Asia de sud-vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele “Persia” cât și “Iran”. “Iran” este uzitat de către funcționari în contextul politic-statal. Numele “Iran” este un înrudit cu cuvântul “arian”, și înseamnă “teren de aur”.

Populaţia: 74.2 milioane; 450.000 Creştini
Religia dominantă: Islamul
Formă de guvernare: Republică Islamică
În anul 2010 s-a constatat că numărul creştinilor arestaţi sau ucişi în Iran a crescut foarte mult, iar presiunea asupra creştinilor este mai aprigă ca niciodată. 99% din populaţia Iranului este islamică şiită, iar cei aproximativ 450.000 de creştini sunt supuşi neîncetat la tot felul de presiuni sociale. Nu au voie să ocupe funcţii înalte în societate sau să-şi practice credinţa în mod public. În preajma alegerilor din anul 2009, politicienii de la vârful sructurii politice au declarat în mod public că vor ca Iranul să fie o ţară exclusiv islamică.

1. Coreea de Nord

Republica Populară Democrată Coreeană, este un stat în partea de nord a peninsulei Coreea situată în nord-estul Asiei. Ea este vecină cu China (1.416 km de frontieră comună) și Rusia la nord (19 km de frontieră), iar în sud cu Coreea de Sud (238 km de frontieră). Această ultimă frontieră este constituită în zona demilitarizată, care este în realitate foarte puternic militarizată, fiind supravegheată de peste un milion de soldați. Japonia, vecinul maritim al Coreei, nu are frontieră terestră cu ea, dar sunt despărțite de Marea Japoniei. Partidul Muncitorilor din Coreea este la putere din 1948. Kim Jong-il a fost Secretar General al partidului și liderul suprem al țării, iar în urma morţii sale din data de 17 Decembrie 2011, funcţia supremă în stat i-a revenit fiului acestuia Kim Jong-un.

Populaţia: 20 milioane; 400.000 Creştini
Religia dominantă: Atheism???
Formă de guvernare: Dictatură comunistă
Deşi majoritatea nord-coreenilor se declară fără religie, foarte mulţi cetăţeni ai acestei ţări au o moştenire budistă şi confucianistă. Religia este permisă de Constituţia statului doar la nivel declarativ, pentru că, în fapt, prigoana împotriva creştinilor este mai cruntă decât în orice alt loc de pe pământ. Creştinii trebuie să-şi ascundă credinţa, iar părinţilor li se interzice în mod deschis să nu-şi înveţe copiii vreo dogmă religioasă până când nu sunt “sufficient de maturi ca să înţeleagă”. A deţine o Biblie în Coreea de Nord poate constitui fundamental perfect pentru o execuţie în secret sau pentru deportare într-o tabără de muncă forţată (un fel de gulag).
În anul 2010, sute de creştini au fost arestaţi: unii au fost executaţi în public, în timp ce alţii au fost trimişi în lagărele de muncă forţată. Potrivit Human Rights Watch în Coreea de Nord nu există libertate religioasă, guvernul sponsorizează diferite grupuri religioase tradiţionale doar pentru a crea iluzia de libertate religioasă.
Însă, în ciuda riscurilor, Biserica Creştină continuă să crească: aproximativ 400.000 de creştini cântă imnuri şi se roagă în bisericile organizate subteran.

O statistică incredibil de bulversantă a cunoscutei reviste americane Christianity Today spune că în fiecare an mor aproximativ 171.000 de creştini în lumea întreagă. (Asta înseamnă cam 468 de oameni în fiecare zi sau 19, 5 pe oră). Ca slujitor, am trăit de multe ori frustrarea de a face tot posibilul ca să-i conving pe credincioşi să participe la slujbele de închinare şi de a vedea că nu răspund aşa cum trebuie. Le-am vorbit de multe ori despre harul pe care-l avem de a ne închina în libertate, dar pentru unii orice argument este lipsit de imprtanţă. Acum sunt mai îngrijorat decât oricând să realizez că în fiecare oră pe care o petrecem în faţa televizorului sau a computerului inconştienţi de binecuvântarea de a nu fi urmăriţi, batjocoriţi, prigoniţi sau chiar ucişi pentru credinţa noastră, undeva în lume mor 19,5 oameni. În timpul unui film de două ore la care ne distrăm copios, 39 de creştini îşi dau viaţa pentru Salvatorul lor. În timp ce citeşti acest articol unul sau doi fraţi de-ai tăi vor spune că nu se vor despărţi de Cristos şi pentru asta vor plăti cu viaţa.
Vreau să vă pun la dispoziţie o listă cu cele mai periculoase 10 state pentru creştinism ca să vă rugaţi pentru creştinii de acolo.

10. Laos

Nume oficial: Republica Populară Democrată Lao. Este un stat din Asia de Sud-Est, ce se învecinează cu Birmania și China la nord-est, cu Vietnamul la est, cu Cambogia la sud și cu Tailanda la vest. Laosul își are originile în Imperiul Lan Xang ce a existat între secolele XIV și XVIII. După o perioadă de apartenență la Imperiul Colonial Francez, și-a obținut independența în 1949. O lungă perioadă de Război Civil s-a încheiat odată cu venirea la putere a Partidului Comunist din Laos în 1975.

Populaţia: 6.4 milioane; 200.000 Creştini
Religia dominantă: Budismul
Formă de Guvernare : Communismul
Atitudinea aurotităţolor statului Lao faţă de creştinism este una declarat ostilă. Bisericile nu se pot aduna fără teama de a fi atacate de budiştii fundamentalişti. Creştinilor li se refuză orice acces în funcţii de conducere ale societăţii şi sunt supuşi în mod constant la presiuni fizice şi emoţionale pentru a-şi abandona credinţa. În anul 2010, 29 de creştini au fost ucişi şi cel puţin 20 au fost arestaţi. Mai multe case de rugăciune au fost atacate şi distruse. În Ianuarie 2010, 11 familii creştine au fost alungate din comunitaţile în care trăiau, fiind obligate să trăiască în pădure.

9. Uzbekistan

Uzbekistan, sau Republica Uzbekistan este o țară situată în Asia centrală. Se învecinează cu Kazahstanul la vest și la nord, cu Kârgâzstanul și Tadjikistanul la est și Afganistanul și Turkmenistanul la sud. În extremitatea vestică aMa Uzbekistanului se găsește lacul Aral, cândva a 4-a întindere intracontinentală de apă din lume. Arabii au stăpânit actualul teritoriu al Uzbekistanului încă din sec al VII-lea. În Evul Mediu, Uzbekistanul a fost unul din bastioanele islamului, fapt vizibil mai ales în Buhara, oraș din sud-estul țării, situat la 150 km vest de Samarkand, oraș faimos încă din sec al IV-lea î.C.

Populatia: 27.5 millioane; 208,600 Creştini
Religia dominantă: Islamul
Presiunea utorităţilor Uzbece faţă de creştini creşte pe z ice trece. Creştinismul este religie interzisă în această ţară, de aceea, pastorii şi enoriaşii lor riscă între 3 şi 15 ani de închisoare pentru frecventarea grupurilor de rugăciune. În anul 2010 mai multe biserici au fost atacate şi mulţi creştini şi-au pierdut slujbele, au fost bătuţi sau respinşi de propriile familii. Site-ul asianews.it relatează că în anul 2010 pastorul Baptist Thoria Haydarov a fost condamnat la 10 de închisoare pentru “traffic de droguri”. Stirea despre dosarul sau fabricat a fost difuzata in toata lumea, Hillary Clinton acuzand in mod deschis atitudinea statului uzbec.

8. Iraq

Republica Irak este o țară din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat care include, de asemenea sudul Kurdistanului. Are frontiere cu Kuweitul și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Persia) la est. Irakul are o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr în Golful Persic.
A doua țară de pe Pământ ca rezerve de petrol (după Arabia Saudită) a fost invadată în anul 2003 de către trupele a peste 50 de state coalizate, sub conducerea Statelor Unite și Marii b<ritanii.
La 19 august 2010, după circa 7 ani și jumătate de ocupație, ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a fost retrasă complet. Totuși în țară vor rămâne prezenți până la 50.000 militari americani pentru misiuni speciale, necombatante, cum ar fi antrenarea forțelor de securitate și antiteroriste irakiene.

Populaţia: 30.7 milioane; 334.000 Creştini
Religia dominantă: Islamul
Violenţa irakienilor islamişti împotriva creştinilor a devenit aproape o rutină. În anul 2010, în preajma alegerilor din luna Martie, mai mulţi creştini au fost ucişi în oraşul Mosul, iar alţii au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţele şi să se stabilească în câmpiile din Ninive. Atacurile împotriva caselor de rugăciune sunt în continuă creştere. Cel puţin 58 de creştini au fost ucişiîn Octombrie 2010 într-un atac cu bombă în Bagdad în timpul unei slujbe bisericeşti.
mai multe detalii puteti gasi aici

7. Yemen

Republica Yemen, este o țară în Orientul Mijlociu situată în Peninsula Arabă în sud-vestul Asiei. Cu o populație de circa 23.580.000 locuitori, Yemen este mărginită de Arabia Saudită la nord, Marea Roșie la vest, Marea Arabă și Golful Aden la sud, și Oman la est. Teritoriul Yemenului include peste 200 insule, cea mai mare fiind Socotra, la cam 415 km la sudul Yemenului, lângă coasta Somaliei.

Populaţia: 23.6 milioane; foarte puţini creştini (nu se conoaşte numărul official)
Religia dominantă: Islamul
Străinii au drepturi extreme de limitate în Yemen, iar în ceea ce priveşte practicarea publică a unei alte religii decât cea islamică este strict interzisă. Evanghelizarea este supusă condamnării statului Yemenit. Mai mulţi muncitori creştini au fost expulzaţi în 2010 pentru simplul fapt că au fost găsiţi răspunzând la unele întrebări despre credinţa lor unor musulmani. Cei despre care se află că s-au convertit la creştinism sunt perscutaţi în mod deschis şi ucişi cu pietre sau arşi în public pentru apostazie.

6. Maldive

Insulele Maldive, oficial Republica Maldive, este o țară insulară format dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian, situat la sud-vest de India în Marea Laccadivelor din Oceanul Indian . Cei 26 de atoli ai arhipelagului formează un teritoriu ce conține 1.192 de insule din care 250 sunt locuite.
Din secolul al III-lea budismul a fost religia principală a locuitorilor, până în 1153 când în arhipelag a fost introdus islamul. În 1558 arhipelagul intră sub influența Imperiului Portughez și apoi al celui Olandez din 1654. În 1887 devine un protectorat britanic. În 1965, arhipelagul devine independent iar din 1968 forma de organizare statală este republica.
Maldivele sunt cel mai mic stat asiatic, atât din punct de vedere al populației cât și al suprafeței. Este de asemenea statul cu cea mai mică altitudine maximă din lume.

Populaţia: 311.000; foarte puţini creştini (numărul lor nu este cunoscut official)
Religia dominantă: Islamul
În Maldive, toţi cetăţenii trebuie să fie musulmani, deoarece legea şaria interzice practicarea oricărei alte religii în afară de islam. Bisericile creştine sunt interzise în mod official, iar importarea de literatură creştină este aspru condamnată. Dacă se descoperă o Biblie sau o altă carte cu mesaj creştin asupra unui turist, acesta este expulzat imediat din ţară


Timpul este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru noi. Fiecare avem parte de aceeaşi porţie: pentru toţi anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are pentru toţi 60 de minute şi, tot la fel, minutul are pentru toţi 60 de secunde. Dar, prin faptul că nu ştim să-l folosim cu chibzuinţă, începem să-l vindem. Îi dăm televizorului câteva ore, îi dăm bârfei câteva minute, îi dăm obiceiurilor proaste alte zeci de minute şi, uite-aşa, rămânem fără el.
Fiind conştient că Satan încearcă să ne deposedeze de cât mai mult din timpul pe care l-am putea folosi spre gloria lui Dumnezeu, în lucrarea Lui, apostolul Pavel ne îndeamnă, odată cu credincioşii din Efes: Fiţi înţelepţi! Cumpăraţi vremea înapoi, căci zilele sunt rele! Verbul folosit aici este exagorazo, care înseamnă „a cumpăra înapoi”. Adică, folosiţi la maxim timpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Profitaţi de fiecare ocazie pentru a vă apropia de Dumnezeu, pentru a duce Vestea Bună a mântuirii lumii pierdute.
Latinii, interesaţi de a profita cât mai mult de timpul acesta , de cronosul acesta, pe care omul îl are la dispozuiţie au inventat expresia: Carpe Diem – Trăieşte clipa! Însă, mulţi au înţeles că trebuie să profiţi la maxim de viaţă într-un mod uşuratic. Nu cred că acest lucru voia să-l spună Pavel în Epistola către Efesni. Cred că ideea lui Pavel este următoarea: Trăieşte clipa… cu Dumnezeu, nu lăsa să-ţi fie furat timpul, profită de ocazia dată, fii înţelept
Ce înseamnă să răscumperi vremea? Înseamnă să lupţi pentru un dar care ţi s-a furat, înseamnă să profiţi la maxim de o ocazie cu care s-ar putea să nu te mai întâlneşti niciodată.
Cineva a dat odată următorul anunţ: Pierdut ieri, undeva între răsărit şi apus două ore de aur, fiecare având câte şaizeci de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că ele sunt pierdute pe veci. Prin contrast, Jonathan Edwards, teologul-evanghelist de care Dumnezeu s-a folosit foarte mult în Marea Trezire din America anilor 1734-35 a scris cu puţin timp înainte de a împlini 20 de ani: Am hotărât să nu pierd nici un moment din timpul meu, ci să-l întrebuinţez în cel mai folositor mod cu putinţă. Acesta este modelul de om înţelept. Fii si tu un om intelept in anul 2012!

Suntem obişnuiţi ca, atunci când începem un lucru, să facem impresie bună pentru că prima impresie contează, nu? Ne îmbrăcăm frumos la primele întâlniri şi pe urmă ne ducem în salopete. Începem predica cu putere şi apoi ni se termină gazul. Spunem prietenei că o iubim până când se sufocă şi apoi când ne devine soţie încetăm să o mai facem (pentru că ni s-au terminat impulsurile, zicea cineva).
Pentru noi, începuturile contează contează enorm. Dar cum stăm cu sfârşiturile? Ne place cămaşa nouă, albă, imaculată, ne place costumul nou, dar curând se învechesc şi nu le mai dăm imprtanţă. Ne place maşina nouă, o protejăm, dăm încet cu uşa, o spălăm periodic interior, exterior şi motor, o dăm cu ceară şi alte cele şi apoi vine prima zgârietură, apoi a doua, curând începi să n-o mai speli şi ajunge ca o căruţă. Ne place căsnicia la început, suntem plini de pasiune pentru partenerul nostru, îl iubim, îl apreciem, dar cu timpul se aşterne praful peste realţia noastră şi după prima dezapreciere, vine prima jignire, apoi prima palmă şi, în cele din urmă, prima treaptă de pe scările tribunalului.
După o viaţă întreagă de falimente spirituale, de căutări după sens şi după semnificaţie în viaţă (dar fără Dumnezeu), Solomon priveşte cu regret în urmă şi din propria-i experienţă ne spune că „Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui”. Cu alte cuvinte, Solomon spune: Oameni buni, tot ce este pe pământ este efemer şi tot ce e nou tinde să-şi piardă strălucirea; toate deciziile şi promisiunile noi tind să devină simple notiţe în agendă. Nu vă mai uitaţi atât de mult la începuturi, uitaţi-vă la sfârşituri. Entuziasmul noilor începuturi se transformă foarte repede în dezamăgirea de la sfârşit. Speranţa din 1 Ianuarie se transformă în deznădejdea din 31 Decembrie. Râsul şi bucuria din noaptea de Revelion se trasformă în regretele şi lacrimile de la sfârşit de an.
Când te uiţi în oglinda retrovizoare a anului 2011 ce vezi? Şi… eşti mulţumit? Îţi mai aduci aminte că la începutul anului ai făgăduit că o să citeşti mai mult din Biblie, că o să slujeşti mai mult, că o să te apropii mai mult de Dumnezeu şi o să vorbeşti altora ma mult despre El? Ce s-a întâmplat cu acele decizii? Este mai bun acest sfârşit de 2011 pentru tine decât a fost începutul lui?
Ai fost atât de entuziasmat la începutul anului, iar acum eşti dezamăgit că ai ajuns în aceeaşi fundătură ca şi în alţi ani? Veghează mai mult asupra fiecărei zile în parte. Nu te avânta într-un start obositor, ci economiseşte-ţi energia pentru întreaga cursă. Nu începe într-un ritm pe care nu vei putea să-l menţii până la sfârşit. Îţi aduc aminte că viaţa creştină este asemănată în Scriptură mai degrabă cu o cursă de maraton decât cu una de sprint. Dozează-ţi bine energia! Şi nu uita să te alimentezi zilnic din puterea Duhului. Opreşte-te zilnic la staţia de alimentare a Cuvântului şi stai în părtăşie cu Creatorul şi Răscumpărătorul tău. Goleşte-te de tine însuţi (de pretenţiile şi capriciile tale, de plăcerile şi anturajele nefaste, de comoditatea şi inactivitatea cu care te-ai obişnuit) şi umple-te de putere în prezenţa Lui.
Biblia spune: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13:7). Uitaţi-vă la sfârşitul alergării lor şi urmaţi-le credinţa! Nu spune: uitaţi-vă ce bine au început! Ci spune: uitaţi-vă ce bine au sfârşit! Aş vrea ca şi tu să sfârşeşti bine. Aş vrea să te ajut să eviţi încă un finish dezastruos şi multe regrete amare.
Ieremia se uita la generaţia lui, la evreii care fuseseră pedepsiţi de Dumnezeu din pricina răzvrătirii lor şi tot nu se făceau mai buni, nu se pocăiau, nu se apropiau de Dumnezeu şi constată următorul lucru: „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit şi noi tot nu suntem mântuiţi!” (Ier. 8:20). Ce constatare teribilă, să te uiţi în urmă la încă un anotimp, la un an din viaţa ta şi să spui: a trecut şi acesta şi eu tot nu sunt mântuit. Eu tot nu m-am îndreptat, eu tot nu m-am pocăit. Cum e sfârşitul anului pentru tine? Te invit (şi vreau să merg împreună cu tine) într-o introspecţie, într-o cercetare adâncă; te chem la o pocăinţă sinceră, la o viaţă trăită cu mai multă atenţie, cu mai multă pasiune pentru Dumnezeu şi mai multă detaşare faţă de lucrurile pământeşti. Dacă sfârşitul anului acesta nu a fost aşa cum ar trebui, încheie-l rugându-te, asemenea lui Nicolae Moldoveanu:
Doamne, ţine minte numai
Ce-am făcut pe placul Tău,
Dar nu-ţi mai aduce-aminte
De nimic din ce-a fost rău

O, cine este Acest Copil?


O, Cine este-acest Copil ce stă culcat în paie,
În timp ce îngerii în cer Îi cântă-n adorare?

Aceasta este întrebarea care ne poate ajuta să înţelegem adevărata semnificaţie a sărbătorii naşterii Domnului Isus. Răspunsurile sunt multe, sau mai degrabă este unul singur cu mai multe nuanţe.
Unii spun că a fost un mare învăţător. Problema este că niciun [alt] mare învăţător nu a pretins că ar fi Dumnezeu.
Alţii spun că a fost un moralist de excepţie. Dar oamenii de felul acesta nu prea sunt văzuţi în compania vameşilor şi păcătoşilor, a femeilor uşuratice şi a politicienilor corupţi. Dimpotrivă, se feresc de ei ca de ciumă tocmai pentru a-şi păstra reputaţia de oameni morali.
Alţii spun că a fost un fanatic religios. Dar fanaticii religioşi nu vorbesc în felul în care a făcut-o Cristos, cu atâta claritate, putere şi autoritate; nici nu se îmbulzesc să ia copilaşii în braţe, ci mai degrabă să organizeze vreun atentat terorist sau vreo sinucidere în masă.
Alţii spun că a fost un profet fals care a pretins a fi salvatorul mult aşteptat. Dar şi oameni de felul acesta au fost mulţi, iar mormintele lor au fost cunoscute contemporanilor lor.
Alţii spun că a fost doar un duh nu o persoană reală, un fel de arătare, de epifanie impersonală. Dar duhurile nu pt fi crucificate, şi nu pot fi ucise.
Alţii spun că nu a existat deloc, că a fost doar un mit. Dar miturile nu împart istoria şi nu resetează calendarele.
Devine din ce în ce mai interesantă întrebarea: Cine este acest Copil?
Pilat l-a numit „nevinovat”. Napoleon l-a numit „Imperatorul iubirii” şi a spus că n-a văzut pe nimeni care să-I semene. Johann Strauss a spus că este „cel mai înalt şi cel mai frumos model de spiritualitate”. John Stewart Mill L-a numit „Călăuza umanităţii”, Francis Cobb a spus că este „regeneratorul umanităţii”. Robert Owen l-a numit „omul fără greşeală”. În 1970 Andrew Lloyd Webber l-a transformat în superstar Rock, iar în 1971 preotul peruvian Gustavo Gitierez l-a transformat în eliberatorul social al săracilor şi oprimaţilor din America Latină.
Cine este acest Copil? Grigore Palama l-a numit „Noul Adam ce înnoieşte continuu umanitatea”, Petre Ţuţea L-a numit „Eternitatea care punctează istoria”, iar pastorul Wilhelm Busch l-a numit „dragostea izbăvitoare a lui Dumnezeu”.
Cine este Acest Copil? Nimeni nu i-a făcut o caracterizare mai frumoasă, profundă şi reală decât Toma îndoielnicul, care s-a uitat la El după înviere, cu ochii larg deschişi, a căzut în genunchi şi a l-a numit: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Îngăduie-mi să [te] mai întreb o dată: Cine este acest Copil… pentru tine?


Nici Isai şi nici fiii săi nu au crezut că David, mezinul familiei, ar putea să iasă în evidenţă cu ceva, tocmai de aceea l-au şi trimis să pască micuţa turmă de oi a famliei. Putea crede cineva că acel copil „cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faşa frumoasă” (1 Samuel 16:12) avea să devină rege lui Israel, şi nu orice fel de rege, ci cel mai iubit şi mai reprezentattiv rege din întreaga istorie a acelei naţiuni? Nu, majoritatea nu! Doar unul singur, bătrânul judecător-profet Samuel, s-a uitat dincolo de aparenţe, dincolo de ceea ce era David atunci şi a văzut ceea ce ar fi putut să devină dacă i s-ar fi dat o şansă.
Câţi dintre noi le-am fi dat o şansă celor câtorva pescari din Galileea de a întoarce lumea pe dos cu noul mesaj de eliberare spirituală prin credinta in jertfa Domnului Isus? Dar, de ce să le dai o şansă când era suficient să le auzi primele vorbe ca să-ţi dai seama că erau „necărturari şi de rând” (Fapte 4:13). Unul singur a putut vedea dincolo de aparenţe: Domnul Isus.
Câţi i-ar fi dat o şansă lui Saul din Tars, nemilosul fariseu care umbla din cetate în cetate ca să-i aresteze şi să-i ucidă pe creştini? Unul singur: Isus Cristos. A, a mai fost un profet bătrân pe nume Anania, care l-a îngrijit pe Saul, i-a predicat Evanghelia şi apoi l-a botezat şi i-a spus din partea Domnului că fusese ales să devină apostolul neamurilor.
Aş putea continua lista cu multe alte personaje si, cu sigurnaţă aţi mai putea adăuga şi voi. Dar îngăduiţi-mi să mai întreb o dată: Lui Isus cine i-ar fi dat o şansă să devină Mesia? Toţi nazarinenii îl considerau un bastard, un copil născut din flori. Natanael a vorbit în numele a mii de galileeni şi în numele a miloane de oameni care aveau să-L privească la fel pe Isus de-a lungul miilor de ani: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46).
Hai, lăsă-mă să-ţi mai pun o singură întrebare: Ţie ţi-a dat cineva o şansă? A văzut cineva în tine mai mult decât o bucata de carne ambulanta, o faţă frumoasă sau un trup frumos de pe urma căruia să profite; ceva mai mult decât nişte braţe de muncă, bune pe lângă casa omului? NU? Nu din câte ştii tu! Dar Isus poate să-ţi dea o şansă; vrea să-ţi dea o şansă! „Pe cel ce vine la Mine, nu -l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).
Dar tu ţi-ai dat o şansă? Uneori noi ne punem singuri piedici pentru că nu vedem potenţialul din noi, ci doar urâţenia faptelor noastre şi consecinţele lor dezastruoase. De dragul lui Isus, dă-ţi o şansă!
Înainte de a încheia şi de a lăsa să citeşti o întâmplare menită să te ajute să te laşi ajutat(ă) atunci când ai nevoie de ajutor, mai vreau să te întreb doar atât: la rândul tău, tu ai dat cuiva o şansă?

Dale Galloway ne spune povestea unui băiat pe nume Teddy Stollard. Nu era genul de copil invitat la petreceri. Stătea cocârjat în banca sa și avea tot timpul o căutătură plictisită. Nu vorbea decât atunci când era întrebat ceva, și doar monosilabic. Nu se îmbrăca niciodată bine, hainele îi miroseau. Ce mai, era un băiat fără pic de șarm!
De câte ori punea note pe lucrările lui Teddy, învățătoarea avea o anumită plăcere perversă să-i bifeze răspunsurile greșite. Ce puțin fler, îi putea pune nota înainte să-i corecteze lucrarea! Pesemne că știa ea mai bine și mai multe, pentru că totul era trecut în rapoartele școlare.
Clasa I: Teddy este un copil bun și promițător, dar are o situație familială precară.
Clasa a II-a: Teddy este tăcut și retras. Mama lui este foarte bolnavă.
Clasa a III-a: Teddy a rămas în urmă cu învățatul. Mama lui a murit. Tatăl lui nu se implică deloc.
Clasa a IV-a: Teddy învață din ce în ce mai puțin. Tatăl său s-a mutat; Teddy stă la o mătușă de-a sa. Are mari probleme.
De Crăciun, toți copiii din clasă au adus daruri și mici atenții. Toate erau împachetate cu grijă, în afară de cel al lui Teddy, care era învelit în hârtie maronie, legat cu bandă adezivă, era pe pachet era scris: „Pentru doamna Thompson, de la Teddy.”
Învățătoarea desfăcea cadourile unul după altul, în așa fel ca toată clasa să vadă despre ce era vorba. Când l-a văzut pe al lui Teddy, a văzut o brățară cu ștrasuri din care cea mai mare parte lipseau, și o sticluță cu parfum din care mai rămăsese foarte puțin. Copiii au început să râdă, dar doamna Thompson nu a făcut-o. Și-a pus brățara la încheietură, spunând: „Nu-i așa că e minunată, copii? Și parfumul acesta, nu miroase bine?”
La sfârșitul orei, Teddy s-a apropiat timid de profesoară: „ Îmi pare bine că v-a plăcut cadoul meu, doamnă Thompson! a șoptit. Mirosiți ca mama mea. Și brățara ei chiar arată frumos pe mâna dumneavoastră.”
După ce Teddy plecă, doamna Thompson își puse capul pe bancă și începu să plângă, rugându-se ca Dumnezeu s-o ierte și s-o ajute să vadă ceea ce El vede când se uită la acest bier orfan.
A doua zi, când copiii au venit iar la școală, doamna Thompson era cu totul transformată. A început să se ocupe mai mult de copiii care aveau nevoie de mai mult ajutor, în special de Teddy. Până la sfârșitul anului, Teddy îi ajunsese din urmă pe majoritatea elevilor, fiind chiar mai bun decât unii dintre ei. O lungă perioadă de timp, doamna Thompson nu mai avu vești despre elevul ei. Apoi, într-o zi, primi un bilet în care scria:
“Dragă doamnă Thomson,
Am vrut să fiți prima care află. Voi termina liceul pe locul al doilea din clasa mea.
Cu dragoste,
Teddy Stollard

Patru ani mai târziu, veni alt bilet:
“Dragă doamna Thompson,
Tocmai mi s-a spus că voi fi șef de promoție. Facultatea nu a fost ușoară, dar mi-a plăcut.
Cu dragoste,
Teddy Stollard

Dupa alti patru ani:
“Dragă doamnă Thomson,
Am dorit să știți că de azi sunt Theodore J. Stollard, Doctor în medicină. Ce spuneți despre asta?
Aș dori să veniți să stați pe locul unde ar fi trebuit să stea mama mea, pentru că dumneavoastră mi-ați ținut loc de familie.
Cu dragoste,
Teddy Stollard


J. Lee Grady este autor, jurnalist si lucrator ordinat. Timp de 17 ani a lucrat pentru revista Charisma, una dintre cele mai larg distribuite publicatii evanghelice crestine din America , si a lucrat ca redactor al cestei reviste timp de 11 ani. El este autorul a patru carti, inclusiv „10 minciuni pe care Biserica le spune femeii”. Lee si sotia sa, Deborah au patru fiice. Ei locuiesc in Florida.

Recent a scris un articol in Charisma Magazine care mi-a atras atentia, mai ales prin abordarea transanta si clara fata de reforma necesara in Miscarea Penticostală şi Carismatica. A intocmit o lista de 15 Reforme imperativ necesare.

1. Sa reformam teologia noastră. Duhul Sfant este a treia persoana a Sfintei Treimi. El este Dumnezeu si El este Sfant. El nu este o “ea ” sau un “el”. El nu este o greseala grosolana sau o prostie, o forta, sau o putere innascuta. Noi trebuie sa incetam in a-L mai manipula, comanda si arunca imprejur.

2. Sa ne intoarcem la Biblie. Cuvantul lui Dumnezeu este fundamentul experientei crestine. Orice experienta dramatica, indiferent de cat de spirituala ar parea sa fie, trebuie sa fie testate de catre Cuvantul lui Dumnezeu si discernamantul Duhului Sfant. Viziunile, visele, profetiile si orice intalniri cu îngerii trebuiesc sa fie in conformitate cu Scriptura. Daca noi nu le vom testa vor putea ajunge sa raspandesca deceptie si inselaciune.

3. E timpul pentru asumarea responsabilitatii personale. Noi, carismaticii, trebuie sa ne oprim sa mai dam vina pe demoni pentru orice. Oamenii sunt, de obicei, problema.

4. Nu te mai juca de-a lupta cu demonii. Lupta spirituala este o realitate, iar noi nu o sa reusim sa cistigam lumea pentru Hristos doar strigand la ”capeteniilor” demonice. Noi trebuie sa ne rugam, sa predicam si să perseveram pana vom vedea victoria finala.

5. Opriti neghiobia sau prostia. Cei care lovesc, palmuiesc sau imping pe altii in timpul rugaciunii, ar trebui sa li se ceara sa stea jos pana cand vor invata ca blandetea este roada Duhului Sfant. Referirea este penru cei care practica „The second blessing”, caderile pe spate etc.

6. Opriti toate extorcarile spirituale acum. Lucrarile Televiziunilor Crestine trebuie sa inceteze si sa se abtina de la toate tacticile manipulatoare de strangere de fonduri. Noi trebuie sa nu mai acordam platforme lucratorilor care fac revedicari ciudate de recuperare a finantelor in mod supranatural, in special atunci cand Scriptura este distorsionata, sunt impuse termene limita si saracii sunt exploatati.

7. Cei care pretind ca sunt slujitori ai lui Dumnezeu – fie daca acestia sunt evanghelisti care calatoresc, pastori locali sau lideri de anumite lucrari – trebuie sa dea socoteala fata de alti lideri. Oricine care refuza sa-si supună viata lor unei discipline evlavioase va trebui sa fie corectati.

8. Expunerea intrusilor. Bisericile ar trebui sa inceapa sa verifice trecutul acestor lucratori care calatoresc din loc in loc. Predicatorii care au ascuns antecedente penale, au mintit cu privire la casatoriile lor din trecut, care au victimizat femei sau care au refuzat sa plateasca ajutorul pentru copil ar trebui sa fie expusi ca sarlatani si evitati sau respinsi in cazul in care nu se pocăiesc.

9. Opriti falsificarea ungerii. Dumnezeu este Dumnezeu, si El nu are nevoie de ajutorul nostru ca sa se manifeste. Aceasta inseamna ca nu trebuie sa presaram sclipici pe noi insine pentru a sugera ca slava lui Dumnezeu este cu noi, si ca nu trebuie sa ascundem bijuteriile false pe podea pentru a dovedi ca suntem “unsi” sau sa scoatem afara din manecile noaste pene de pui golasi ca sa putem pretinde ca ingerii sunt in camera. Toate aceste sunt minciuni impotriva Duhului Sfant.

10. Sa ne intoarcem la curatie/neprihanire. Am avut destule scandaluri. Biserica carismatica trebuie sa dezvolte un sistem de restaurare a lucratorilor care au cazut. Cei care au cazut din punct de vedere moral pot fi restaurati, dar ei trebuie sa fie dispusi sa se supuna mai degraba unui proces de vindecare, decat sa se grabeasca sa ajung imediat inapoi la amvon.

11. Avem nevoie de smerenie. Lucratorii care pretind tratament de vedete, cer salarii generoase, insista pe titluri sau pe expunerea distanta fata de altii sunt vinovati de mandrie spirituala.

12. Nu mai vrem “big shots”. Apostolii sunt robi ai lui Hristos si ar trebui sa fie modele impecabile de umilinta. Apostolii adevaratii nu conduce de sus in jos, printr-o autoritate ierarhica peste biserica. Ei servesc biserica de jos in sus ca si adevarati slujitori.

13. Niciodata nu promova daruri pe cheltuiala caracterului. Cei care sunt implicatii in profetie, vindecari si minuni trebuie, de asemenea, sa arate Roada Duhului Sfant. Si in timp ce continuam sa incurajam darul vorbirii in limbi, sa ne asiguram ca nu o il vom trata ca pe ceva semn al superioritatii. Lumea are nevoie de dragostea noastra, nu de “glossolalia” noastra.

14. Puneti profetii sa dea socoteala. Cei care refuza sa-si asume responsabilitatea pentru declaratiie inexacte sau neconforme cu realitatea, sa nu li se mai dea “platforma” sa vorbeasca. Iar “profetii” care traiesc o viata imorala nu mai merita sa mai aiba o voce publica.

15. Haideti sa facem lucrurile importante sa fie importante. Scopul ungerii Duhului Sfant este de a e imputernici pentru a ajunge la altii cu Evanghelia. Astazi suntem la rascruci de drumuri : Fie vom continua intr-o directie gresita , intretinuti de circurile noastre carismatice , fie ne vom avanta in evanghelizare, plantare de biserici, misiuni, ucenicie si lucrarea, plina de compasiune, de ajutorare a celor saraci si de lupta impotriva nedreptatilor. Bisericile care imbratisează aceasta Reforma noua se va concentra asupra prioritătilor lui Dumnezeu.

Source: Charisma Magazine
By: J. Lee Grady is contributing editor of Charisma Magazine.


„[...] trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zi: «Este mai ferice să dai decât să primeşti»” (Apostolul Pavel – Faptele Apostolilor 20:25)
Paul a primit cadou de ziua lui o masina nou-nouta de la fratele sau. Cand a coborat din biroul sau sa-si ia masina parcata in fata cladirii, a vazut cum un pusti de vreo sapte ani se invartea cu ochii mari in jurul masinii sale.
“Este masina dv. domnule?”, a intrebat el. Paul a inclinat capul afirmativ. “Fratele meu mi-a dat-o cadou de Craciun”. Baiatul ramase nauc. “Vreti sa spuneti ca fratele dv. v-a dat-o asa…gratis?…fara sa platiti nimic? Domnule! As vrea…” Baiatul ezita. “Desigur” se gandi Paul, “stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea sa aiba si el un frate bogat ca mine.” Dar ceea ce spuse apoi pustiul il facu pe Paul sa ramana cu gura cascata: ” As vrea sa pot fi si eu un astfel de frate!”
Paul se uita cu uimire la baietelul din fata lui si manat de un impuls interior, ii zise: “N-ai vrea sa te duc putin cu masina mea?” Cum sa nu! Tare mi-ar placea!” Dupa un raid prin cartier, baiatul se intoarse spre Paul. Ochii ii sclipeau de emotie. “Domnule n-ati vrea sa treceti prin fata casei noastre?” Paul zambi. Stia ce dorea baiatul. Voia sa le arate vecinilor ca soseste acasa cu o masina mare, nou-nouta.
“Vreti sa opriti aici? Langa treptele acelea , va rog!” Urca apoi scarile in fuga. Dupa cateva momente il auzi cum revine. De data aceasta, insa, nu se mai grabea. Ducea in bratele sale un fratior mai mic, handicapat. Il aseza cu atentie pe ultima treapta si arata cu mana spre masina lui Paul. “Vezi Johnny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de ziua lui si nu l-a costat nici un cent. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact la fel ca asta… si ai sa vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt in toate vitrinele din oras.”
Paul s-a dat jos din masina. L-a luat in bratele sale pe micutul olog, l-a asezat langa el pe scaunul din fata. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat langa el si toti trei au inceput o calatorie de neuitat prin orasul impodobit. In seara aceea, Paul a inteles pentru prima data ce a vrut Iisus sa spuna cand a afirmat ca “este mai bine sa dai decat sa primesti…

Rhema Marvanne – O Holy Night

Recent am descoperit-o pe aceasta fetita cu o vece speciala. Rhema Marvanne are 8 ani si a ramas orfana de mama de la varsta de 5 ani. Aici este site-ul ei personal, iar aici este sectiunea unde puteti citi si vedea mai multe despre ea.
Pentru ca se apropie sarbatoarea nasterii Mantuitorului Isus Cristos, va invit sa ascultati colindul “O Holy Night” interpretat de Rhema


Am încercat şi am sfătuit şi pe alţii să trăiască fiecare zi în parte pentru gloria lui Dumnezeu. Desigur, trebuie să avem o viziune mai completă a vieţii şi trebuie să ne facem planuri pe termen lung cu privire la viaţa noastră, dar fiecare zi trebuie trăită în aşa fel încât Dumnezeu să fie glorificat prin trăirea, vorbirea şi gândirea noastră. Toată atenţia trebuie concentrată asupra acelei zile, în aşa fel încât atunci când o vom încheia Dumnezeu să fie satisfăcut. Iar mâine… o vom lua de la capăt. O să îl las pe marele puritan englez Richard Baxter (1615-1691) să ne explice tuturor cum putem trăi fiecare zi la intensitate maximă şi cu eficienţă maximă pentru Dumnezeu.

„Cum să îţi petreci ziua cu Dumnezeu?”

O viaţă sfântă tinde să devină mai uşoară atunci când cunoaştem ordinea obişnuită şi modul de îndeplinire al îndatoririlor noastre – când orice lucru se întâmplă la momentul potrivit. De aceea, vă voi da câteva scurte îndrumări pentru petrecerea zilei într-un mod sfânt.
Somnul
Măsoară bine timpul rezervat somnului, ca să nu iroseşti orele preţioase ale dimineţii trândăvind în pat. Orele de somn trebuie să fie potrivite cu sănătatea şi cu munca ta, nu cu plăcerea leneviei.
Primele gânduri
Îndreaptă către Dumnezeu primele tale gânduri conştiente; înalţă-ţi inima către El cu reverenţă şi recunoştinţă pentru odihna de care te-ai bucurat în noaptea ce a trecut, apoi încredinţează-te Lui pentru ziua ce urmează. Obişnuieşte-te să fii atât de consecvent în aceasta încât să ajungi să fii oprit de conştiinţă atunci când gândurile vieţii de zi cu zi vor să aibă întâietatea. Gândeşte-te la îndurarea unei nopţi de odihnă şi la faptul că mulţi şi-au petrecut-o în iad; mulţi au petrecut-o în închisoare; mulţi au petrecut-o în adăposturi reci şi neprimitoare; mulţi şi-au petrecut-o suferind din cauza durerilor chinuitoare şi a bolilor, obosiţi de paturile în care zac şi obosiţi de viaţă. Gândeşte-te la multele suflete care în noaptea ce a trecut au fost chemate din trupurile lor să se înfăţişeze pline de groază în faţa lui Dumnezeu, şi mai gândeşte-te cât de repede trec zilele şi nopţile! Cât de iute va veni ultima ta noapte sau zi! Examinează ce lipseşte sufletului tău ca să fie pregătit pentru o astfel de vreme şi caută acel lucru fără întârziere.
Rugăciunea
Rugăciunea personală (sau împreună cu partenerul tău) să aibă loc înaintea rugăciunii la care participă întreaga familie. Dacă e posibil, pune-o pe primul loc, înaintea oricărei alte lucrări a zilei.
Închinarea familiei
Închinarea împreună cu întreaga familie trebuie îndeplinită cu consecvenţă şi la o oră la care de obicei nu apar întreruperi.
Obiectivul fundamental
Aminteşte-ţi obiectivul tău fundamental, iar atunci când te apuci de munca fiecărei zile, sau înaintea oricărei activităţi din această lume, lasă ca pe inima ta să stea scris “Sfânt Domnului”, în tot ce faci.
Nu fă nici un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar aproba şi despre care nu poţi spune cu convingere că El te-a trimis să-l faci. Nu fă nimic în această lume pentru un oricare alt motiv decât acela să Îi fii plăcut Domnului, să Îi dai slavă şi să te bucuri împreună cu El. “Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 10:31.
Fii sârguincios în profesia ta
Îndeplineşte sarcinile profesiei tale cu grijă şi cu sârguinţă. Astfel:
(a) Vei dovedi că nu eşti leneş sau supus firii tale pământeşti (ca aceia care nu i se pot împotrivi), şi vei încuraja omorârea tuturor poftelor şi dorinţelor firii pământeşti, care sunt hrănite de lene şi trândăvie.
(b) Vei ţine gândurile nefolositoare departe de mintea ta, acele gânduri care mişună în minţile persoanelor ce-şi pierd vremea degeaba.
(c) Nu vei pierde timp preţios, un lucru de care persoanele leneşe sunt vinovate zilnic.
(d) Vei rămâne pe drumul ascultării de Dumnezeu, atunci când leneşii comit întruna păcate de omitere.
(e) Vei avea mai mult timp pentru activităţi sfinte dacă lucrezi cu sârguinţă în profesia ta. Persoanele leneşe nu au timp să se roage sau să citească pentru că şi-l pierd tărăgănând lucrurile în munca lor.
(f) Te poţi aştepta la binecuvântarea lui Dumnezeu şi la împlinirea nevoilor tale, atât cele personale cât şi ale întregii familii.
(g) Poţi contribui de asemenea la sănătatea trupului tău, mărindu-i astfel competenţa în slujba sufletului.
Ispite şi lucruri care corup
Cunoaşte în întregime ispitele şi lucrurile care te pot corupe – şi veghează împotriva lor întreaga zi. Trebuie să te păzeşti în special de cele mai periculoase lucruri care corup şi de acele ispite pe care prietenii sau afacerile ţi le pun inevitabil înainte. Păzeşte-te de păcatele de căpătâi ale necredinţei: ipocrizia, egoismul, mândria, satisfacerea plăcerilor trupului şi dragostea exagerată pentru lucrurile pământeşti. Ai grijă să nu fii atras de modul de gândire al lumii şi de îngrijorările ei nenumărate, sau să râvneşti la o poziţie mai înaltă în societate, sub pretextul sârguinţei în profesia ta. Dacă lucrezi sau faci afaceri cu alţii, păzeşte-te de egoism şi de orice urmă de nedreptate sau lipsă de generozitate. În legăturile cu ceilalţi, păzeşte-te de ispita conversaţiei seci şi nefolositoare. Păzeşte-te şi de persoanele care te vor ispiti să te mânii. Păstrează-ţi decenţa şi vorbirea curată pe care o cer legile neprihănirii. Dacă discuţi cu linguşitori, ai grijă să nu te umfli de mândrie.
Dacă stai de vorbă cu cei ce te dispreţuiesc şi te rănesc, întăreşte-te împotriva mândriei nerăbdătoare şi răzbunătoare. La început, aceste lucruri vor fi foarte dificile, câtă vreme păcatul mai are vreo putere în tine, dar odată ce ai câştigat o înţelegere continuă a pericolului otrăvitor pe care îl prezintă fiecare din aceste păcate, inima ta va fi gata să le evite şi o va face cu uşurinţă.
Meditaţia
Când eşti singur în îndeletnicirile tale, profită de acel timp folosindu-l pentru meditaţii practice şi folositoare. Meditează la bunătatea nesfârşită şi la desăvârşirea lui Dumnezeu; la Hristos şi la răscumpărare; la Cer şi la cât de nevrednic eşti să intri în el, şi cum meriţi nenorocirea veşnică în Iad.
Singurul motiv
Orice faci, singur sau împreună cu alţii, fă totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Altfel, acel lucru nu va fi primit de Dumnezeu.
Răscumpără timpul
Pune mare valoare pe timpul tău, ai mai mare grijă să nu-ţi pierzi timpul decât ai să nu-ţi pierzi banii. Nu lăsa ca distracţiile fără valoare, discuţiile inutile, prietenii nefolositori sau somnul să îţi răpească timpul preţios. Ai mai mare grijă să eviţi persoana, fapta sau modul de viaţă care îţi fură timpul, decât te îngrijeşti să eviţi hoţii şi tâlharii. Asigură-te că nu îţi pierzi niciodată vremea fără folos, ci mai degrabă îţi foloseşti timpul în cel mai profitabil mod cu putinţă şi nu prefera unul mai puţin folositor în locul altuia care-ţi foloseşte mai mult.
Alimentţia
Mănâncă cu moderaţie şi recunoştinţă pentru sănătate, nu pentru plăcerea nefolositoare. Niciodată nu-i fă pe plac trupului prin mâncăruri şi băuturi care dăunează sănătăţii tale. Aminteşte-ţi păcatul Sodomei: “Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit” – Ezechiel 16:49. Apostolul Pavel plângea atunci când îi pomenea pe cei al căror sfârşit “va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.” – Filipeni 3:18,19. Deci nu trăiţi după îndemnurile firii pământeşti, ca să nu muriţi (Romani 8:13).
Păcatele care te-au biruit
Dacă vreo ispită te biruie şi cazi în vreun păcat, pe lângă eşecurile obişnuite, regretă-l şi mărturiseşte-l imediat înaintea lui Dumnezeu; pocăieşte-te fără întârziere, cu orice preţ. Te va costa cu siguranţă mai mult dacă vei continua în păcat şi nu te vei pocăi. Nu-ţi subestima eşecurile obişnuite, ci mărturiseşte-le şi luptă zilnic împotriva lor, având grijă să nu le înrăutăţeşti prin nepocăinţă şi dispreţ.
Relaţiile
Aminteşte-ţi în fiecare zi de îndatoririle speciale pe care le cer diversele relaţii: soţi, soţii, copii, stăpâni, slujitori, pastori, oameni, judecători, supuşi. Aminteşte-ţi că fiecare relaţie are îndatoririle ei speciale şi avantajele ei prin binele pe care îl face. Dumnezeu îţi cere credincioşie în această problemă, la fel ca în oricare alta.
Încheierea zilei
Înainte să adormi din nou, este un lucru înţelept şi necesar să faci bilanţul faptelor şi binecuvântărilor zilei ce a trecut, ca să poţi mulţumi pentru toate binecuvântările speciale şi să te smereşti pentru toate păcatele tale. Acest lucru e necesar ca să îţi poţi reînnoi pocăinţa şi hotărârea de a asculta, şi ca să te cercetezi să vezi dacă sufletul tău e mai bun sau mai rău, dacă păcatul scade şi harul creşte, dacă eşti mai bine pregătit pentru suferinţă, moarte şi veşnicie.
Fie ca aceste îndrumări să se întipărească pe mintea ta şi să devină o practică zilnică a vieţii tale.
Dacă sunt practicate cu sinceritate, ele vor duce la sfinţirea, rodirea şi liniştea vieţii tale şi îţi vor aduce o moarte plină de mângâiere şi pace.

Şi acum, puteţi asculta o cantare care vă poate ajuta să vă decideţi să trăiţi fiecare zi pentru gloria lui Dumnezeu: „Un timp de o zi, Isuse” în interpretarea lui Darius Iordănescu.

Renunta la a-i mai judeca pe altii:
- descopera-l pe Cristos care traieste in ei !

Renunta la a mai spune cuvinte care ranesc:
- umple-te de cuvinte care vindeca !

Renunta la a mai fi nemultumit:
- umple-te de recunostinta !

Tine post de nervi:
- umple-te cu rabdare !

Tine post de pesimism:
- umple-te cu speranta !

Tine post de preocupari inutile:
- umple-te de incredere in Domnul !

Renunta la a te mai plange:
- umple-te de respect pentru acea minune care este viata !

Renunta la a-i mai stresa pe altii:
- umple-te de o rugaciune neincetata !

Renunta la a mai fi acru:
- umple-te de bunatate !

Renunta la a-ti da importanta:
- umple-te de compasiune pentru ceilalti !

Renunta la teama pentru lucrurile tale:
- umple-i pe ceilalti de darul tau !

Renunta la a mai fi descurajat:
- umple-te de entuziasmul credintei !

Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus:
- umple-te de tot ce te apropie de El !

„Povestea încarnării este o poveste a coborârii şi a înălţării [...] Mă gândesc la ideea coborârii … jos, jos de tot apoi a înălţării … sus, sus de tot. Mă gândesc la coborârea nu doar în umanitate, ci la acele nouă luni care preced naşterea umană şi apoi la coborârea şi mai jos în moartea trupului de om. Cineva se poate gândi la imaginea unui scufundător, care se dezbracă de haină după haină, dezgolindu-se, şi zvâcnind în aer, plonjează în apa verzuie, caldă şi luminată de razele soarelui, coborând până la apa rece şi întunecată din adânc, la noroiul şi mizeria de pe fundul mării, dar urcând din nou, cu plămânii goliţi de aer, la apa caldă şi luminoasă ieşind în cele din urmă în bătaia soarelui ţinând triumfător în mână obiectul pentru care a sărit în apă. Acest obiect recuperat este natura umană, însă pe lângă aceasta şi întreaga creaţie, noul univers.”

În timp ce un bărbat îşi schimba roata la noua lui maşină, băieţelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de mai multe ori, fără să-şi dea seama că avea în mână o cheie de fier.
Din cauza multiplelor fractruri, copilul şi-a pierdut toate degetele de la acea mână. Când l-a văzut pe tatăl lui pentru prima dată după operaţie, l-a întrebat cu ochii plini de carimi: „Tati, îmi vor creşte degetele la loc?”.
Tatăl a rămas împietrit de durere. S-a întors la maşina şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile-i fapte, stând în faţa maşinii, s-a uitat la zgârieturile făcute de băieţelu lui şi a simţit cum inima i se rupe în bucăţi când a văzut scrise următoarele cuvinte: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si dragostea nu au limite; alege dragostea! Şi nu uita: „Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi”. Problema lumii de astăzi este că s-au inversat valorile şi, astfel, oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite.

Marţi, 25 februarie, am vorbit la Facultatea de Nord-Vest (din Roseville, Minnesota) ca parte a sărbătoarii centenarului lor, sărbătoare care ţine tot anul. Titlul discursului a fost “Supremaţia lui Dumnezeu în Viaţa Gândirii.” O caracteristică a minţii pe care am pus accent este imaginaţia. Ea este valabilă pentru toţi cei care au minte. Iată ce am spus.
Una dintre îndatoririle mari ale gândirii creştine este imaginaţia. Nu este singurul lucru pe care îl face mintea. Mintea observă. Mintea analizează şi organizează. Mintea memorează. Însă imaginaţia este diferită. Nu observă nici nu analizează; îşi imaginează ceea ce nu se vede dar ar putea exista şi ar putea să explice ceea ce există (aşa cum este cu cele mai multe descoperiri ştiinţifice). Sau îşi imaginează un mod de a spune ceea ce există aşa cum nimeni n-a mai spus (aşa cum este cu scrierile creative şi muzica şi arta).
Din două motive spun că imaginaţia este o îndatorire creştină. Unul este că nu poţi aplica “regula de aur” a lui Isus fără ea. El a spus, „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12). Trebuie să ne imaginăm că suntem în locul lor şi să ne imaginăm ce ne-am dori să ni se facă nouă. Dragostea compătimitoare, miloasă, binefăcătoare atârnă în mare măsură de imaginaţia celui ce iubeşte.
Celălalt motiv pentru care spun că imaginaţia este o datorie creştină este că ori de câte ori cineva vorbeşte sau scrie sau cântă sau zugrăveşte adevărul care îţi taie răsuflarea, dar o face în mod plictisitor, probabil că acesta este un păcat. Supremaţia lui Dumnezeu în viaţa gândirii nu este slăvită când Dumnezeu şi lumea Lui uimitoare sunt observaţi cu adevărat, sunt analizaţi cum se cuvine, şi apoi sunt vestiţi în mod plictisitor. Imaginaţia este cheia alungării plictiselii. Trebuie să ne imaginăm feluri în care să spunem adevărul aşa cum este el cu adevărat. Şi nu este plictisitor. Lumea lui Dumnezeu–toată–răsună de minuni. Imaginaţia cheamă cuvinte noi, imagini noi, analogii noi, metafore noi, ilustraţii noi, legături noi ca să spună adevărul cel vechi şi glorios. Imaginaţia este facultatea minţii pe care ne-a dat-o Dumnezeu ca să facă frumoasă comunicarea frumuseţii Lui.
Imaginaţia s-ar putea să fie cea mai grea slujbă a gândirii omeneşti. Şi poate că este cea mai dumnezeiască. Este punctul în care ne apropiem cel mai mult de actul creaţiei din nimic. Când vorbim despre frumosul adevăr, trebuie să ne gândim la o formă nouă a cuvintelor, poate o poezie. Trebuie să concepem ceva care n-a mai existat şi nu există până acum în nici o minte omenească. Trebuie să ne gândim la o analogie, o metaforă, o ilustraţie care acum nu există. Imaginaţia trebuie să depună efortul ca s-o vadă în gând, când nu este acolo. Trebuie să creăm combinaţii de cuvinte şi muzică care n-au mai existat. Toate acestea le facem, pentru că suntem ca şi Dumnezeu şi pentru că El este infinit de vrednic de cuvinte şi cântări întotdeauna noi.
O facultate–sau o biserică–devotată supremaţiei lui Dumnezeu în viaţa gândirii va cultiva multe imaginaţii roditoare, şi câteva cu adevărat mari. Şi, o, câtă nevoie are lumea de nişte minţi îmbătate cu Dumnezeu care să poată spune lucrurile mari ale lui Dumnezeu şi cânta lucrurile mari ale lui Dumnezeu în feluri în care n-au mai fost spuse nici cântate.
Imaginaţia este ca un muşchi. Se întăreşte când o foloseşti. Şi trebuie s-o foloseşti. De obicei nu se pune singură în acţiune. Ea aşteaptă voinţa. Imaginaţia este şi molipsitoare. Când eşti cu cineva (viu sau mort) care o foloseşte, tinde să te molipsească. Deci sugerez să petreci timp împreună cu unii (mai ales poeţi morţi) care sunt plini de imaginaţie, şi să te străduieşti să-ţi propui un fel nou în care să spui un adevăr vechi. Dumnezeu este vrednic. “Cântaţi Domnului o cântare nouă”—sau o pictură, sau o poezie, sau o figură de stil.

Fugind împreună cu tine de păcatul de a plictisi pe oameni cu Dumnezeu,

Pastorul John (Piper)


Un diplomat israelian a făcut întreaga comunitate a diplomaţilor ONU să se amuze serios. Reprezentatul Israelului, care era chemat să-şi susţină discursul, a declarat:
– Înainte să-mi încep discursul, vreau să vă povestesc o istorioară despre Moise. Când a lovit stânca şi apa a început să ţâşnească, Moise s-a gândit: „Ce ocazie minunată să fac o baie!” S-a dezbrăcat, si-a pus cu grijă hainele pe o piatră, apoi a intrat în apă. Când a ieşit di apă, hainele îi dispăruseră, furate de un palestinian.

Reperezentantul Palestinei uluit şi furios a întrerupt discursul reprezentantului Israelului şi a strigat: „Ce tot spuneţi acolo? Palestinienii nu erau acolo pe vremea aceea!”
Israelianul a zâmbit şi apoi a zis: „Acum că am stabilit foarte clar acest lucru, pot să-mi încep intervenţia.”

La început, creştinismul a însemnat o RELAŢIE PERSONALĂ cu Mântuitorul Isus Cristos, prin credinţa în jertfa Sa substitutivă de la Golgota.

Când a ajuns în Atena, a devenit FILOSOFIE

Când a ajuns la Roma, a devenit o INSTITUŢIE

Când a ajuns în Europa, a devenit CULTURĂ

Când a ajuns în America a devenit o AFACERE

Când a ajuns în Rămânia a devenit IDOLATRIE

Apostolul Pavel spunea: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele Apostolilor 20:28-30). Şi mai târziu spunea din nou: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se aliupească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (1 Timotei 4:1-2).

Nevoia de înţelepciune

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).

Există o povestire foarte drăguţă despre un tânăr care a mers la Socrate ca să-l înveţe ce este înţelepciunea şi cum se poate căpăta. Marele filozof s-a uitat puţin la el şi, când a văzut aroganţa tânărului, care voia să fie mai înţelept doar pentru a-i putea impresiona pe cei din jurul lui, i-a spus:
- Aş vrea să vii cu mine la mare să te învăţ cum poţi ajunge un om înţelept.
Fără să stea pe gânduri, tânărul porni împreună cu maestrul înspre mare şi, ajunşi acolo, intrară direct în apă. Socrate, îl prinse pe tânăr de cap şi-l împinse cu toată puterea în apă, unde îl ţinu aproape un minut.
- Ce ai zis că îţi trebuie, tinere?, întrebă filozoful.
- Înţelepciune, maestre!
Socrate îl prinse iar de cap şi iar îl împinse cu capul sub apă până când tânărul începu să se zbată pentru a ieşi afară.
- Tinere, ce ai zis că vrei să înveţi?
- Cum să fiu un om înţelept, maestre!
Pentru a treia oară, Socrate îl împinse pe tânărul arogant cu capul sub apă şi îl ţinu acolo până când tânărul nu mai avu putere nici măcar să se zbată. Permiţându-i să iasă, îl întrebă din nou:
- Tinere, ce îţi trebuie?
- Aer, învăţătorule, aer!, răspunse tânărul, fără să-i mai pese dacă va fi vreodată înţelept sau nu.
Marele filozof îl ţinu pe tânăr în faţa lui astfel încât tânărul să-l poată privi drept în ochi şi îi spuse:
- Când îţi vei dori înţelepciunea la fel de mult cum ai dorit mai înainte aerul, atunci ţi se va descoperi.
Dincolo de aspectul amuzant al povestirii, oare cât de mult îşi doresc oamenii înţelepciunea? Înţeleg ei cât este de importantă? Iacov spune că Dumnezeu este dispus să ofere înţelepciune tuturor celor ce recunosc că le lipseşte şi că au nevoie de ea. Ba chiar promite că va da „cu mână largă şi fără mustrare”. Înţeleptul Solomon spune în cartea Proverbelor: „Fiule…dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune” (Proverbe 2:1-6).
Dumnezeu este o sursă inepuizabilă de înţelepciune (cf. Romani 11:33). El nu va rămâne niciodată în criză de idei. Întotdeauna va face planuri înţelepte cu privire la viaţa noastră şi întotdeauna va alege cele mai eficiente mijloace de a le duce la îndeplinire. Dar noi nu trebuie să ne mulţumim doar cu a şti aceste lucruri. Trebuie să devenim şi noi oameni înţelepţi, deoarece înţelepciunea lui Dumnezeu ne este, în parte, comunicabilă. El promite că ne va face oameni înţelepţi dacă vom recunoaşte că nu suntem, dar că vrem să fim înţelepţi.

Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea…” (Ieremia 18:6).

Adelalide A. Pollard şi-a dorit mereu să devină misionară şi să meargă în Africa pentru a împărtăşi Vestea Bună a Evangheliei celor care nu-L cunoşteau pe Isus Cristos ca Mântuitor. Descurajată, însă, că nu reuşea să adune fondurile necesare călătoriei şi şederii acolo, a început să se roage cu mai multă pasiune decât înainte ca Dumnezeu să-i ofere ajutor. Într-o seară, la o întâlnire de rugăciune, a fost foarte impresionată de rugăciunea unei bătrâne, care nu se ruga deloc pentru a primi binecuvântări şi lucruri materiale, ci se ruga într-una ca Dumnezeu să o ajute să înţeleagă voia Sa în orice situaţie. În cuvintele ei, Adelaide putea auzi: „Doamne, nu contează ceea ce aduci în viaţa noastră sau ceea ce iei din viaţa noastră, contează doar să-Ţi împlineşti voia în noi.” După ce s-a întors acasă, Adelaide a deschis Biblia şi a citit pasajul din Ieremia 18, care Îl prezintă pe Dumnezeu ca unul care Îşi modelează oamenii de care vrea să Se folosească, asemenea unui olar iscusit care nu se dă bătut până nu face din bucata de lut pe care o lucrează, vasul pe care Şi-l doreşte.
După meditarea la cuvintele Scripturii şi după ce s-a rugat lui Dumnezeu ca să o modeleze aşa cum ştie El mai bine, Adelaide s-a aşezat la masa de scris şi cuvintele imnului „Doamne, precum vrei” au început să curgă. Câteva minute mai târziu avea toate cele trei strofe ale acestui imn, care a ajutat mulţi creştini de atunci încoace să se lase în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu pentru a face din ei ceea ce vrea El.
În cele din urmă, Adelaide a ajuns în Africa, însă numai pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece a grozăviile Primului Război Mondial îşi făcuseră apariţia şi acolo. A fost nevoită să plece în Scoţia şi de acolo înapoi în America. Şi-a petrecut restul vieţii scriind poezii, vorbind la întâlniri ale credincioşilor din diferite părţi ale Americii şi slujind acolo unde era nevoie de ea.
Pe la jumătatea lunii decembrie a anului 1934, Adelaide, care avea 72 de ani, şi-a cumpărat un bilet de tren din gara Penn din New York pentru a merge în Pennsylvania ca să vorbească unui grup de oameni. Aşteptând trenul însă, a răcit foarte tare şi la scurt timp după aceea a murit.
Melodia imnului „Doamne, precum vrei” a fost compusă de George Coles Stebbins, unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică gospel ai secolului XX. El a apărut prima dată în colecţia de imnuri a lui Stebbins din 1907 şi apoi în alte două cărţi de imnuri ale lui Ira Sankey. În 1876, George Stebbins a fost invitat de D.L. Moody să i se alăture în campaniile sale de evanghelizare şi pentru următorii douăzeci şi cinci de ani, împreună cu Ira Snkey, a condus închinarea prin muzică în timpul evanghelizărilor lui Moody.

1. Doamne, precum vrei sa faci mereu
Tu esti Olarul, lutul sunt eu.
Sa-Ti plac doar Tie, o, Doamne sfânt,
Când stau smerit la al Tau Cuvânt.

2. Doamne, precum vrei sa faci mereu,
Tu cerceteaza sufletul meu.
Mai alb ca neaua spala-ma-acum,
Când Inaintea Ta ma supun.

3. Doamne, precum vrei sa faci mereu,
Tu ma ajuta pe drumul greu.
Toata puterea e-n mâna Ta,
Prin Tine pace eu voi avea.


Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? [...] sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 8:35,38-39).
Modul în care a fost scris bine cunoscutul imn creştin „Când am pacea Domnului” ilustrează foarte bine spusele apostolului Pavel. Horatio Gates Spafford (1828-1888) şi soţia sa, Anna Tuben Larssen (1842-1923), au avut o viaţă foarte zbuciumată şi plină de durere. După ce, în anul 1870 le-a decedat singurul fiu în urma unei febre puternice, în anul următor un incendiu a distrus oraşul Chicago, provocând moartea a 300 de persoane şi lăsând alte 100.000 fără locuinţă, printre care se aflau şi ei. Horatio, un avocat de succes şi prieten apropiat al marelui evanghelist D.L. Moody, nu s-a gândit prea mult la pierderile sale, ci şi-a pus tot timpul şi energia la dispoziţia supravieţuitorilor care rămăseseră fără case. Doi ani mai târziu, după eforturi intensive, el şi familia lui au hotărât să plece într-o binemeritată vacanţă în Anglia, ştiind că în perioada aceea Moody trebuia să predice acolo şi voiau neapărat să-l vadă. Fiind reţinut cu probleme foarte importante, şi-a trimis soţia şi cele patru fiice (Tanetta, Maggie Annie şi Bessie) înainte, urmând să se întâlnească în Anglia.
Pe data de 21 Noiembrie 1873, în timp ce traversa Atlanticul, vasul Ville du Havre, pe care erau îmbarcate soţia şi fiicele lui Spafford, s-a ciocnit de un altul şi, în mai puţin de 12 minute, 226 de persoane dintre cele 307 aflate la bord, au murit, printre care şi toate cele patru fiice ale sale. Cumva soţia sa a supravieţuit, agăţându-se de nişte resturi ale vaporului. Când a ajuns în Anglia, a trimis o telegramă soţului ei în care scria: „Singura salvată”. Imediat, Spafford s-a îmbarcat pe un vas spre Anglia şi, în timp ce trecea prin locul unde se scufundase vasul pe care se aflaseră cele patru fiice ale sale, a fost cuprins de o durere adâncă, dar, paradoxal, în acelaşi timp, avea o pace sufletească greu de explicat. Potrivit descrierii fiicei sale, Bertha, născută câţiva ani de zile mai târziu în urma tragediei, Horatio Spafford a compus imnul „Când am pacea Domnului” chiar acolo în mijlocul Atlanticului, în locul unde muriseră fiicele sale.
Îl cunoşti tu pe Acest Dumnezeu minunat, care îţi poate dărui pace în mijlocul furtunilor? El este singurul care are răspuns la toate problemele vieţii tale. El este sursa bucuriei de care ai nevoie când treci prin încercări. Tot ce ai de făcut este să te încrezi în El.

Aruncă-ţi pâinea pe ape…!


Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, caci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ” (Eclesiastul 11:1-2).
Într-o zi, un fermier scoţian pe nume Fleming era la câmp când a auzit un strigăt de ajutor venit dintr-o mlaştină aflată în apropiere. Şi-a lăsat uneltele şi lucrul şi a alergat cât a putut de repede înspre mlaştină. Când a ajuns a văzut un băieţel care era aproape să se scufunde în mocirla mlaştinei. Fermierul Fleming nu a stat nicio clipă pe gânduri, ci a sărit în ajutorul copilului şi l-a salvat de la ceea ce ar fi putut fi o moarte lentă, dar sigură.
A doua zi, o trăsură foarte frumoasă s-a oprit la uşa fermierului şi un nobil elegant a coborât din ea, prezentându-se ca fiind tatăl băieţelului care fusese salvat.
- Vreau să te plătesc pentru că mi-ai salvat fiul, a spus nobilul.
- Nu, nu pot să accept bani pentru ceea ce am făcut. Cred că şi dumneavoastră aţi fi făcut la fel, a spus fermierul, refuzând oferta nobilului.
În timp ce stăteau de vorbă cei doi, fiul fermierului a apărut în uşa casei, aşezându-se lângă tatăl său.
- Acesta este fiul tău?, a întrebat nobilul.
- Da, a răspuns mândru fermierul, mângâindu-şi fiul pe creştetul capului.
- Hai să facem o înţelegere. Lasă-mă să ofer fiului tău aceeaşi educaţie pe care o va primi şi fiul meu. Dacă seamănă cu tatăl lui, atunci cu siguranţă va deveni un om de care lumea va fi mândru.
Fermierul a încuviinţat şi şi-a lăsat fiul să plece la şcoala aleasă de omul cel bogat. A urmat cele mai bune şcoli ale vremii, absolvind, printre altele, Şcoala de Medicină „Sfânta Maria” din Londra. A ajuns să fie cunoscut în lumea întreagă pentru descoperirea penicilinei. Numele lui? Alexander Fleming.
Câţiva ani de zile mai târziu, fiul nobilului, care fusese salvat din mlaştină, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Cine credeţi că i-a salvat viaţa? Fiul fermierului. Într-adevăr, semăna cu tatăl său. A, era să uit… Numele nobilului? Lordul Radolph Churchill. Numele fiului său salvat de două ori de la moarte? Sir Winston Churchill.


Mesaj tinut la Biserica Emanuel din Timisoara in data de 17 Octombrie 2011

Iată 10 diferenţe între Religie şi Evanghelie extrase din capitolul IV al cărţii Death by Love: Letters from the Cross (Moarte prin dragoste: Scrisori de la Cruce) scrisă de Mark Driscoll şi Gerry Breshears.
1. Religia spune că Dumnezeu nu mă va iubi până când eu nu voi asculta de regulile Lui îndeajuns să-I merit dragostea. Evanghelia spune că datoriă faptului că Dumnezeu deja m-a iubit şi Şi-a exprimat dragostea prin lucrarea persoanală a lui Isus pe cruce, acum sunt liber de păcat pentru a trăi o viaţă nouă de ascultare, prin puterea dragostei Sale pe care mi-o oferă în dar.
2. Religia spune că lumea este formată din oameni buni şi oameni răi. Evanghelia spune că lumea nu este formată din oameni buni şi oameni răi, ci mai degrabă din păcătoşi care, fie se pocăiesc şi îşi pun încrederea în moartea lui Isus pentru viaţa lor, fie nu se pocăiesc şi rămân morţi spirituali şi separaţi de Dumnezeu, sub mânia Sa.
3. Religia accentuează ceea ce faci. Evanghelia accentuează ceea ce Isus a făcut – pentru tine, în tine şi prin tine – prin har.
4. Religia pune accent pe a obţine ceva de la Dumnezeu. Evanghelia pune accent pe a-L primi pe Dumnezeu Însuşi, care este cea mai mare comoară a noastră, cea mai înaltă bucurie şi sursă a vieţii, fie că suntem bogaţi sau săraci, sănătoşi sau bolnavi, trăim sau murim, suntem fericiţi sau trişti.
5. Religia vede greutăţile ca fiind o pedeapsă neiubitoare. Evanghelie vede greutăţile ca o disciplinare care îl sfinţeşte pe urmaşul lui Cristos – Dumnezeu va folosi suferinţa pentru a ne sfinţi prin necazuri şi să ne facă mai mult ca Isus.
6. Religia este despre tine. Evanghelia este dspre Isus.
7. Religia se concentrează aproape total pe viaţa exterioară, vizibilă, a unei persoane şi nu trece cu privirea peste viaţa interioară, invizibilă, a inimii, locul în care se află motivaţiile. Evanghelia este preocupată mai întâi de starea noastră interioară.
8. Religia este despre ceea ce facem noi, îsă rezultatul final este că nouă ne lipseşte siguranţa poziţiei noastre înaintea lui Dumnezeu. Evanghelia ne spune că datorită faptului că starea noastră înaintea lui Dumnezeu este posibilă numai în Isus, noi putem şti cu siguranţă că suntem oameni asiguraţi şi răscumpăraţi.
9. Religia se bazează pefaptele câştigate de noi, ceea ce rezultă în mândrie sau disperare. Evanghelia însă ne conduce la o ascultare smerită şi încrezatoare, plină de bucurie, pentru că ne învaţă că neprihanirea nu este a noastră, ci mai degrabă este un dar de la Isus datorită lucrării Sale pe cruce.
10. Religia caută neprihanirea prin puterea neprihănirii în sine. Vestea bună a evangheliei este că Isus ne-a dăruit neprihanirea Sa nouă, care suntem păcătoşi, dacă credem în persoana şi lucrarea Sa.

Mai întâi, iată ce spune Tim Keller:
Acceptarea
Religia: „Ascult, de aceea, sunt acceptat.”
Evanghelia: „Sunt acceptat; de aceea, eu ascult.”
Motivaţia
Religia: Motivaţia este bazată pe frică şi nesiguranţă.
Evanghelia: Motivaţia este bazată pe bucurie plină de apreciere.
Ascultarea
Religia: Eu ascult de Dumnezeu pentru a dobândi lucruri de la El.
Evanghelia: Eu ascult de Dumnezeu pentru a-L dobândi pe El – să mă bucur de El şi să mă aseamăn cu El.
Circumstanţele
Religia: Când circumstanţele din viaţa noastră devin neplăcute, mă supăr pe Dumnezeu sau pe mine, pentru că eu cred că orice persoană bună merită o viaţă comfortabilă.
Evanghelia: Când circumstanţele din viaţa noastră devin neplăcute, mă lupt, dar ştiu că pedeapsa mea a căzut asupra lui Isus şi chiar dacă Dumnezeu permite aceste lucruri pentru pregătirea mea, El îşi va manifesta dragostea părintească în timpul acestei pregătiri.
Critica
Religia: Când sunt criticat, sunt furios sau devastat, pentru că este important pentru mine să cred că sunt „o persoană bună”. Ameninţările la adresa imaginii mele trebuie distruse cu orice preţ.
Evanghelia: Când sunt criticat, mă lupt, dar nu este esenţial pentru mine să cred că sunt „o persoană bună”. Identitatea mea nu este clădită pe cazierul meu sau pe performanţele mele, ci pe dragostea lui Dumnezeu pentru mine în Cristos.
Rugăciunea
Religia: Viaţa mea de rugăciune constă în mare parte din cereri şi este mai ferventă numai când sunt în nevoi. Scopul meu principal în rugăciune este să pot controla situaţiile.
Evanghelia: Viaţa mea de rugăciune constă într-o bogată laudă şi adorare. Scopul meu principal în rugăciune este să am părtăşie cu Dumnezeu.
Încrederea
Religia: Imaginea mea de sine pendulează între doi poli. Dacă şi când eu trăiesc la nivelul standardelor mele, mă simt încrezător, dar atunci sunt ispitit să fiu mândru şi insensibil faţă de oamenii care cad. Dacă şi când eu trăiesc la nivelul standardelor mele, mă simt umil, dar nu încrezător – mă simt un ratat!
Evanghelia: Imaginea mea de sine nu se bazează pe realizările mele morale. În Cristos eu sunt simul lustus et peccator – în acelaşi timp păcătos şi pierdut, dar totuşi acceptat în Cristos. Sunt aşa de păcătos încât El a trebuit să moară pentru mine şi sunt aşa de iubit încât El a dorit să moară pentru mine. Aceasta mă conduce într-o adâncă umilinţă şi încredere, în acelaşi timp.
Identitatea
Religia: Identitatea şi valoarea mea sunt bazate în principal pe cât de mult mă străduiesc sau cât de moral sunt – astfel îi dispreţuiesc pe cei pe care îi consider leneşi şi imorali.
Evanghelia: Identitatea şi valoarea mea sunt centrate pe Cel care a murit pentru mine. Sunt mântuit absolut prin har şi nu îi pot dispreţui pe cei care cred şi practică diferit de mine. Numai prin har sunt ceea ce sunt!
Apoi, iată ce spun câţiva autori necunoscuţi:
Religia este lucrare omenească. Evanghelia este lucrare divină.
Religia este ceea ce omul face pentru Dumnezeu. Evanghelia esteceea ce Dumnezeu face pentru om.
Religia este căutarea omului după Dumnezeu. Evanghelia estecăutarea lui Dumnezeu după om.
Religia este aderarea la un sistem. Evanghelia este devotamentul faţă de o Persoană.
Religia caută apartenenţa. Evanghelia caută relaţia.
Religia pune accent pe „a face”. Evanghelia pune accent pe „a fi”.
Religia spune „încearcă!”.Evanghelia spune „încrede-te!”.
Religia spune „fă bine să primeşti bine”. Evanghelia spune „dreptate fără fapte”.
Religia se străduieşte pentru transformarea exterioară. Evanghelia se străduieşte pentrutransformarea interioară.
Religia este ovedere bună. Evanghelia este o veste bună.
Religia spoieşte. Evanghelia albeşte.
Religia se schimbă cu vremurile. Evanghelia schimbă vremurile.
Religia spune „dacă mă străduiesc, poate voi fi cu Dumnezeu”. Evanghelia spune „dacă mă încred în Cristos, voi fi cu Dumnezeu”.
Religia aduce teamă şi nesiguranţă. Evangheliaaduce speranţă şi siguranţă.
Religia spune „Eu cred în mine şi în faptele mele”. Evanghelia spune „Eu cred în Cristos şi în lucrarea Sa”.
Religia nu a funcţionat niciodată . Evanghelia a funcţionat întotdeauna.
Religia spune „fă!”. Evanghelia spune„făcut!”.


Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule?… Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti! Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!” (Ps. 52:1-4).
Îmi place să câştig întotdeauna şi să nu pierd niciodată. Dărâm case, frâng inimi şi zdrobesc vieţi. Călătoresc pe aripile vântului. Cei mai inocenţi nu sunt suficienţi de puternici să mă intimideze, nici cei mai puri nu sunt destul de curaţi să mă împiedice. Nu am nicio consideraţie pentru adevăr, niciun respect pentru justiţie, nicio milă pentru cei fără ajutor. Victimele mele sunt nenumărate, ca nisipul de pe ţărmul mării, şi de multe ori sunt nevinovate. Nu uit niciodată şi iert foarte rar. Numele meu este Bârfa.
Morgan Blake, jurnalist sportiv

Marin Sorescu – Boala.


Trăim cu toţii pe un tărâm al morţii. De la prima suflare şi până la ultima suntem tributari acestei nemiloase realităţi. Începem să murim încă de la naştere, asemenea unei lumânări care începe să se consume din momentul în care a fost aprinsă. Nimeni şi nimic nu poate împiedica acest mers „firesc” al lucrurilor. Scriptura este plină de avertizări cu privire la această realitate. Iată doar una dintre ele: „Căci noi suntem de ieri… zilele noastre nu sunt decât o umbră” (Iov 8:9). Dacă aşa stau lucrurile, dacă viaţa aceasta scurtă nu este decât o cursă neîntreruptă spre veşnicie, atunci trebuie să ne pregătim foarte serios pentru momentul când ne vom îndrepta spre finalul alergării noastre. Trebuie să începem să ne rugăm aşa cum se ruga David: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt” (Psalmul 39:4). Poezia Boala scrisă de Marin Sorescu (1936-1996) ilustrează foarte bine efemeritatea vieţii pe pământul acesta:
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.

Eliza Piroşca – Cred

De ce parasesc tinerii biserica? De ce dureaza atat de mult maturizarea lor? Care este modelul biblic de ucenicie al tinerilor? Afla raspunsul la aceste intrebari si la multe altele vizionand documentarul DIVIDED

DIVIDED

Am citit astăzi următoarea afirmaţie a lui J.I. Packer şi pentru că mi se pare foarte reală, realistă, relevantă şi revelatoare, am hotărât să o împărtăşesc cu voi: „Poate că Dumnezeu va trebui să ne ia toate puterile şi să ne coboare până la starea în care ne credeam puternici, pentru a putea deveni cu adevărat puternici în dependenţă reală de El”. (J.I. Packer, Nicicând fără speranţă, p. 36)


„Contract de căsătorie pentru doi ani de zile cu posibilitatea de prelungire pentru …”, aşa ar putea scrie de acum încolo pe anexa certificatului de căsătorie obţinut în Mexic.
Pentru că aproape 50% dintre căsătoriile din capitala Ciudad de Mexico se încheie în mai puţin de doi ani cu un divorţ, autotităţile locale iau în calcul revizuirea Codului Civil, care ar permite acordarea de licenţe temporare de căsătorie. Acest demers i-ar ajuta pe tinerii însurăţei să evite divorţul atunci când le-a trece prin cap să iasă din căsătorie.
În funcţie de doleanţele cuplului, perioada contractului de căsătorie ar putea fi prelungită pentru o perioadă stabilită chiar de ei, menţionează The Week.

Pasiune pentru Sfintenie

O colectie impresionanta de fragmente din predicile lui Paul Washer, Leonard Ravenhill, Paris Reidhead, David Wilkerson, Jym Cymbala si Carter Conlon despre pasiunea pentru Dumnezeu si trairea in sfintenie.

Manuscrisele de la Marea Moarta sunt diponibile pe Internet


Proiectul de digitalizare a manuscriselor de la Marea Moarta a fost lansat de Google si Muzeul Israel din Ierusalim, pentru a oferi pe Internet imaginile textelor biblice antice la o rezolutie foarte mare. Site-ul va facilita cautarea si incarcarea rapida a fotografiilor celor cinci manuscrise complete din perioada celui de al doilea Templu, din timpul aparitiei crestinismului si a iudaismului rabinic. Imaginile sunt insotite de videoclipuri explicative si informatii despre texte si istoria acestora.

http://dss.collections.imj.org.il


Am evitat o vreme să mă implic în formarea unui grup de familii tinere în biserica pe care o slujesc. De ce? Motivele sunt diverse: de la lipsa de timp, la organizarea priorităţilor care nu includea şi astfel de întâlniri şi de la lipsa de experienţă la lipsa de materiale pe care să le folosesc, ba chiar de la frustrări personale la tot felul de temeri legate de faptul că nu voi putea să merg prea departe cu un astfel de grup. Însă ceva s-a schimbat. Ceva fundamental. Am început să înţeleg că am neglijat unul dintre cele mai importante segmente din biserică. A fost ca o revelaţie divină, ca o descoperire proaspătă a voii lui Dumnezeu.
Am început să conştientizez că dădeam foarte mult din timpul meu bisericii ca întreg, ca şi comunitate de credincioşi, dar nu procedam la fel cu familiile care alcătuiesc biserica. Puritanii englezi spuneau că: „Familia este micuţa biserică din interiorul bisericii (locale)”. Asta înseamnă că biserica (locală) este aidoma sumei familiilor care o compun. Asta ar trebui să sune bine şi să ne bucure, dar, din păcate, sună rău, pentru că multe familii fiind neglijente sau chiar indiferente cu privire la spiritualitatea proprie, aduc această sărăcie şi în biserică. Aşa se face că avem atât de puţină implicare în biserică din partea credincioşilor (statisticile spun că doar 20% dintre credincioşi se implică activ în slujire, dar cred că sunt prea optimiste).
Ce a produs schimbarea de paradigmă în gândirea mea? Predic de aproape trei ani de zile în biserică despre Biserică (la serviciile dvinine de Duminică dimineaţa). Am abordat în această perioadă aproape toate aspectele teoretice şi practice ale eclesiei. În ultimul an, 2011, m-am axat cu precădere pe Ucenicie (procesul prin care un credincios născut din nou devine asemenea Domnului Isus, lepădându-se de sine, luîndu-şi crucea şi mergând pe urmele Salvatorului) şi de Ucenicizare (procesul de ajutare a altor creştini să devină ucenici ai lui Cristos). Am început, încetul cu încetul, să-mi dau seama că îmi scapă ceva de o importanţă fundamentală. Ce anume? Abandonarea rolului părinţilor în ucenicizarea copiilor lor, lucru ce a dus la ridicarea unei generaţii întregi de tineri lumeşti, cu o gândire creştină superficială. Obşnuiţi cu sitemul secular în care părinţii angajaţi îşi introdc copiii într-un sitem de educare continuu pe etape de vârstă: creşă, grădiniţă, şcoală primară, şcoală gimnaziu, liceu etc, am adoptat şi în biserică acelaşi sistem de educaţie religioasă: scuteciştii, grupa mică de copii, grupa mijlocie, grupa mare, pubertinii, adolescenţii, tinerii etc.
Părinţii s-au descotorisit de responsabilitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu de a fi mentori şi ucenicizatori pentru copii lor şi au transferat-o educatorilor din biserica locală: învăţători de copii, lideri de tineret, pastori de tineret, pastori seniori etc. Aşa se face că atunci când copilul o apucă pe căi străine toată lumea este responsabilă de acest lucru, numai părintele nu. Biblia spune clar:
Deuteronom 6:6-9: „Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mîni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.” Dumnezeu se adresează aici în mod special taţilor.
Proverbe 22:6: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va fi mare nu se va abate de la ea”. Cine să-i înveţe? Pastorul de tineret sau educatorii de la Şcoala Duminicală? Nu, ci părinţii.
• Iată învăţătura unui tată pentru copilul lui: „Fiule nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale… leagă-ţi-le la gât, scriele pe tăbliţa inimii tale(Proverbe 3:1-3).
• „Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului(Efeseni 6:4).
Deşi nu a existat niciodată atât de multă învăţătură în bisericile locale şi atât de multă frământare cu privire la generaţia tânără, atât de multă implicare din partea liderilor în organizarea de tabere pentru tineri, de concerte, de conferinţe, de fel şi fel de întâlniri, care mai de care mai „relevante” (a se citi deocheate), realitatea este că nu a existat nicio genraţie de tineri crescuţi în biserică mai departe de Dumnezeu, mai superficială şi lumească ca generaţia actuală. Părinţii care şi-au abandonat mandatul de formatori de ucenici din copiii lor şi bisericile care au acceptat preluarea acestei responsabilităţi de către profesioniştii plătiţi, sunt de vină în aceeaşi măsură. Am semănat vânt şi acum culegem furtună. George Barna, cunoscutul statistician american spune că 80% dintre tinerii crescuţi în biserică pleacă în lume.

Ce este de făcut? Întoarcerea la Scripturile care poruncesc ucenicizarea în familie, dar nu poruncesc grupele de copii, de pubertini, şi de adolescenţi taberele şi care nu poruncesc concertele şi mai ştiu eu ce. Dragii mei, la început n-a fost aşa! La început educaţia biblică s-a făcut în familie şi apoi familia merge împreună la închinare în acelaşi loc, în acelaşi cadru comunitar.
Să începem să întărim familiile şi apoi vom avea şi tineri sfinţi. Nu cred că e prea târziu să îndreptăm lucrurile. Aşa cum spunea Charles Swindoll: „Dacă am reuşit să salvăm de la pieire balena cu cocoaşă şi cocostârcul, cred că putem salva şi familia”. Pentru asta avem nevoie de ajutor de sus şi ne rugăm să-l primim cu prisosinţă.


12 ani, 7000 de fizicieni şi peste 4 miliarde de euro – de atât a fost nevoie ca să se ajungă la concluzia că „Particula lui Dumnezeu” nu există şi că cel mai mare proiect din istoria fizicii a eşuat lamentabil.
Deşi fizicienii de la Acceleratorul de Particle CERN din Geneva se aşteptau să realizeze cea mai grandioasă descoperire din întreaga istorie – aşa numita „Particulă a lui Dumnezeu”, menită să ajute la „explicarea ştiinţifică a apariţiei Unviersului” – ultimele concluzii ale cercetării lor încep să-i contrazică, recunoaşte Guido Tonelli, citat de DailyMail. „Asta înseamnă, spune el, că va fi necesară revizirea a tot ceea ce s-a spus în ultimii ani în domeniul fizicii şi că teoria actuală despre particule, veche de 40 de ani, ar putea fi rescrisă de la zero.”
Cât de simplu ar fi fost (fără a fi deloc simplist) ca aceşti „specialişti” să citească (şi să creadă) măcar primul verset al primului capitol din prima carte a Bibliei – atât – pentru a ajunge la concluzia la care (oricum) au ajuns! Da, „La început DUMNEZEU a creat cerurile şi pământul”! Biblia se dovedeşte încă o dată a fi Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, sau cum spun baptiştii în Mărturisirea de Credinţă „izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu”.
Ei, asta este! Lasă să mai facă şi alte experimente, să se mai frământe, că trebuie să-şi ia şi ei leafa de undeva. Cât de amuzat trebuie să privească Dumnezeu toate încercările lor zadarnice. Da, da, şi El ştie să râdă, şi o face cu poftă când are motive, ca acesta de exemplu: „Cel ce şade în ceruri râde, Domnul îşi bate joc de ei” (Psalmul 2:4).


11 Septembrie 2001 – poate cea mai dramatică zi din ultimele decenii. Ziua pe care americanii nu o vor uita niciodată, chiar dacă ar vrea, şi pe care mulţi islamişti o vor celebra multă vreme de aici înainte. Au trecut deja 10 ani. Un deceniu de analize, de enigme neelucidate şi foarte multă paranoia, o mulţime de terorii ale conspiraţiei, care mai de care mai fanteziste. Şi totuşi o întrebare persistă în mintea multora dintre noi: Cum a fost posibil aşa ceva? Cum a fost posibil ca o mână de oameni să deturmeze mai multe avioane şi să provoace un dezastru atât de mare?
N-am nici cea mai mică pretenţie că aş deţine răspunsul la această întrebare şi nici n-am de gând să mă lansez în elaborarea vreunei teorii, pentru că răspunsul nu este deloc simplu de dat. Putem identifica totuşi o serie de aspecta care au dus la aşa ceva. Pe de-o parte, avem de-a face cu dorinţa incredibilă a unor fanatici religioşi de a se răzbuna pe cea mai puternică naţiune din lume (la vremea aceea – acum rămâne de discutat dacă mai e sau nu) pentru atacurile militare de pe teritoriul unor ţări musulmane. Pe de altă parte, avem de-a face cu lipsa de vigilenţă a personalului aviatic, care nu se mai confruntase niciodată cu o astfel de situaţie şi pe care poate nici nu şi-o imaginaseră. Măsurile de securitate sunt extrem de severe acum în aeroporturi, dar nu şi atunci. În consecinţă, un grup de oameni cu dorinţă de răzbunare, a reuşit să deturneze un avion, să ia ostatici sute de persoane şi apoi să provoace cea mai mare tragedie de pe teritoriul Americii din ultimul secol. De atunci încoace, termeni precum „deturnare”sau „terorism” au intrat în vocabularul nostru de fiecare zi.
Întâmplarea aceasta mă duce cu gândul la ceea se se poate întâmpla din punct de vedere spiritual în viaţa fiecărui creştin. Foarte mulţi oameni, extrem de pricepuţi în „arta” vorbirilor amăgitoare”, îi pot „răpi” pe credincioşi şi-i pot deturna de la credinţa adevărată în Domnul Isus Cristos. Daţi-mi voie să explic puţin ce vreau să spun.
Pavel spunea bisericii din Colose în urmă cu aproape două milenii: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos” (Coloseni 2:8).
Luaţi seama…
Avertizarea „Luaţi seama” (gr. blepete) înseamnă „a vedea”, „a fi atent”, „a veghea” sau „a păzi ceva” şi este ecoul vocii lui Dumnezeu care răsună prin toată Sfânta Scriptură.
- De exemplu, când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să urce pe Muntele Sinai pentru a doua oară ca să primească Legea, a avertizat Israelul: „Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi” (Exod:34:11).
- În Judecători 13:4, Îngerul Domnului s-a arătat soţiei lui Manoah şi i-a prevestit că va avea un fiu în ciuda faptului că era sterilă şi nu putea avea copii. Printre altele, Îngerul i-a spus: „Acum ia seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat”.
- În cartea Psalmilor, Dumnezeu spune: „Luaţi seama, deci, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape” (Psalmul 50:22).
- Majoritatea proorocilor din Vechhiul Testament deplângeau starea deplorabilă în care ajunsese poporul lui Dumnezeu şi recunoşteau la unison că pedepsele pe care aveau să le suporte erau consecinţa nevegherii şi neluării în serios a avertizărilor divine (Isaia 5:12; Ieremia 2:30, 48:10; Ioel 1:2; Obadia 1:7; Ţefania 3:2; Hagai 1:5).
- În Noul Testament, Domnul Isus spunea ucenicilor Săi: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori (Matei 7:15).
- Când a fost nevoit să confrunte legalismul iudeilor, Domnul a spus iarăşi: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor” (Matei 16:6).
- Apoi, ştiind că de-a lungul istoriei Bisericii vor veni tot felul de cristoşi mincinoşi, energizaţi de Satan însuşi pentru a-i amăgi pe creştinii adevăraţi, a spus din nou: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva” (Matei 24:4).
- Apostolul Pavel le spunea şi el presbiterilor din Efes pe care i-a chemat la Miet pentru a-şi lua rămas bun de la ei: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheaţi…” (Fapte 20:28-31a).- Celor din Corint le spunea cu aceeaşi seriozitate: „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12).
- La fel şi celor din Galatia: „Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii” (Galateni 5:15) şi din nou: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (6:1).
- Aceeaşi avertizare o are şi pentru creştinii din Efes: „Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi (Efeseni 5:15), şi pentru cei din Tesalonic: „Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine, atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 5:15).
- În Epistola către Evrei citim, de asemenea: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12).
- Petru spune şi El: „Păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, ci creşteţi în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos” (2 Petru 3:17-18a).
În toate aceste ipostaze, verbul blepete este la timpul prezent, modul imperativ, ceea ce înseamnă că a fi vigilenţi, pe de-o parte este porunca lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, trebuie să fie un obicei pentru creştini. Trebuie să trăim într-o stare de veghe continuă, altfel vom suporta consecinţele. În Iunie 2002, aproape 100 de persoane au murit într-un accident aviatic, care a avut loc în Germania. Un avion de linie s-a prăbuşit pentru simplul fapt că oamenii însărcinaţi să supravegheze radarul care monitoriza traficul aerian nu au fost destul de atenţi. Consecinţele nevegherii lor au fost dezastruoase.

Să nu vă fure…
Verbul sulagogon folosit de autor Coloseni 2:8 (din gr. sulagogeo) şi tradus de Cornilescu prin „să nu vă fure” este alcătuit din două cuvinte: ago, care înseamnă „a ademeni” sau „a căra ceva după tine” şi sule, care înseamnă „pradă” (luată în urma unui jaf sau a unui război). În scrierile greceşti antice, verbul sulagogeo era folosit pentru a vorbi despre răpirea unei persoane, jefuirea unei case sau violarea unei fete fecioare. Prin urmare, ceea ce vrea Pavel să spună celor din Colose este următorul lucru: „Nu lăsaţi pe nimeni să vă jefuiască comoara voastră de adevăr, să vă răpească şi să vă facă prada lor de război! Vegheaţi cu toată atneţia şi nu lă lăsaţi pe nimeni să vă tragă după sine în robia păcatului şi a învăţăturilor nesănătoase!
Pentru apostolul Pavel era ceva de neconceput ca aceia care fuseseră răscumpăraţi din robia lui Satan şi pentru care Domnul Isus Cristos plătise un preţ atât de mare (cf. 1 Petru 1:18-19) să se lase amăgiţi pentru a se reîntoarce în vechea robie. Îndemnul lui pentru creştinii din Colose era acelaşi ca şi pentru cei din Galatia: „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei (Galateni 5:1).
Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, o persoană pe care am botezat-o în biserica pe care o slujesc, a venit la mine pentru a-mi spune că se mută la o altă denominaţie pentru că acolo a găsit „tot adevărul”. Când mi-a spus unde anume vrea să meargă, am avertizat-o că, de fapt, este pe cale să părăsească adevărul pentru a se întoarce la robia din care fusese scoasă. Acesta este pericolul care ne pândeşte pe fiecare în parte dacă nu suntem destul de vigilenţi şi dacă nu avem destul discernământ spiritual.

…cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos
Cuvântul „filosofie”, întâlnit în Noul Testament doar în Coloseni 2:8 în (hapax legomenon), este compus din două cuvinte greceşti: fileo (de 25 de ori în Noul Testament – lit. „a iubi”) şi sofia (de 51 de ori în Noul Testament – lit. înţelepciune). Prin urmare, sensul etimologic al filosofiei este „dragostea de înţelepciune”. Deşi nu este rea în sine, ba chiar poate fi o bună slujitoare a teologiei, aşa cum spunea episcopul Petrus Damiani (1006-1072) din moment ce reprezintă un instrument de cunoaştere a realităţii, a adevărului şi a valorilor autentice, ea poate deveni un pericol real atunci când este folosită în lipsa revelaţiei biblice. De fapt, acesta este sensul cu care Pavel o aminteşte în Coloseni 2:8, unul care are o conotaţie negativă şi care se referă la doctrinele cvasi-religioase şi la toate speculaţiile care nu au nimic de-a face cu adevărata credinţă biblică. Acest fel de înţelepciune, spune Iacov, „… este pământească, firească, drăcească” (Iacov 3:15b), iar cei care o iubesc sunt, în cel mai bun caz, nişte anatomişti care disecă, nicidecum medici care vindecă, aşa cum ar vrea să pară.
Dintotdeauna, omul a fost interesat să înţeleagă care este sursa, sensul şi scopul a tot ce există. Întrebări nesfâşite precum: De unde am venit? Cum am ajuns aici? Ce scop avem în viaţă? Încotro ne îndreptăm?, au frământat mintea muritorilor încă din zorii istoriei. Şi singura metodă prin care au crezut că pot afla răspunsuri la aceste întrebări profunde a fost speculaţia. Uitându-se doar spre ei înşişi şi spre resursele pe care le au la îndemână, oamenii au ajuns la concluzia că pe baza raţiunii pot afla răspunsuri la orice întrebare, că raţiunea este singurul intrument de cunoaştere a realităţii metafizice. Astfel, s-au lansat în tot felul de speculaţii, iar rezultatele au fost limitate de presupoziţiile lor. Chiar şi cei mai luminaţi filosofi din istorie au discutat despre sensul şi scopul vieţii pe pământ doar la nivel speculativ. De ce? Pentru că, deşi filosofia este importantă şi îşi are rolul ei, când încearcă să determine care este răspunsul la aceste întrebări poate doar să-l presupună. Aceasta este cauza pentru care zecile de mii de filosofi care s-au perindat pe scena istoriei, au avut terorii diferite şi, prin urmare, explicaţii diferite şi contradictorii. De la Platon la Kant şi de la Kant la cei din urmă filosofi postmodernişti, fiecare a dărâmat ce a construit cel de dinaintea lui, dovedind astfel că istoria filosofiei este una a speculaţiilor contradictorii şi că, în consecinţă, „filo-sofia” pământească, fără Dumnezeu, este lipsită de sens şi sortită eşecului, este un drum care nu duce nicăieri.
Şi atunci ce este de făcut? Rămânem fără răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii? Nu! Pentru că a ştiut că niciodată omul nu va putea să înţeleagă aceste taine fără El, Dumnezeu i-a venit în ajutor, revelându-i-le în Sfânta Scriptură. Asta înseamnă că singura alternativă a speculaţiei este revelaţia. Cea mai simplă cale de a descoperi sursa şi scopul unei invenţii este să-L cauţi pe inventator şi apoi, când l-ai găsit, să-l întrebi de ce şi cum a făcut ce a făcut. Acelaşi adevăr este valabil şi cu privire la noi. Dacă vrem să aflăm de unde am venit, cum şi încotro ne îndreptăm, trebuie să-L găsim pe Autorul vieţii noastre şi să-L întrebăm pe El.
Dumnezeu nu ne-a lăsat în bezna necunoaşterii să presupunem sau să ghicim şi tot ce am putea să spunem apoi să fie: „Eu cred că…” sau „Presupunemerea mea este că…”. Din contră, El S-a descoperit pe Sine şi tot planul Său pentru în în Cuvântul Său. Iată ce spune apostolul Pavel:
Totuşi, ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră mai înainte de veci şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii vremii acestuia; căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut (nu poţi descoperi adevărul prin observaţii empirice), urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (nu poţi descoperi adevărul doar cu ajutorul raţiunii), aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său (prin revelaţia divină inspirată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt). Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului în afară de duhul omului, care este în El? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi no n-am primit Duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său (1 Corinteni 2:6-12).
Empirismul ştiinţific sau raţionalismul filosofic nu ne va ajuta niciodată să descoperim adevărul cu privire la Dumnezeu, ci numai El însuşi ni-L poate descoperi. Pavel spune în continuarea pasajului citat anterior: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14). Nu este de mirare că atât de demulţi filozofi, care şi-au petrecut întreaga viaţă căutând sursa, sensul şi scopul vieţii acolo unde nu puteau fi găsite, au ajuns într-o stare de disperare când au realizat acest lucru. Iată câteva exemple:
François-Marie Arouet (1694-1778), cunoscut sub pseudonimul Voltaire, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii scriind şi predând filosofie umanist-ateistă. Însă atunci când era pe patul morţii, i-a cerut, îngrozit, medicului să-i prelungească viaţa măcar cu câteva minute ca să-şi pună viaţa în rânduială, pentru că nu se considera pregătit să moară. Medicul avea să scrie mai târziu într-iun jurnal: „Când a văzut Voltaire că are să moară, era ca şi gonit de furii. Mi-a oferit sume mari de bani , numai să mai poată trăi câteva minute. S-a agăţat cu înverşunare de viaţă pentru că moartea l-a umplut de spaimă. Aş dori ca toţi cei care au fost amăgiţi de cîrţile lui ateiste să fi văzut grozava lui moarte”. prietenii şi tovarăşii de necredinţă stăteau în preajma lui încurajându-l să fie tare, dar deodată l-a apucat furia împtriva lor şi a început să strige: „Plecaţi de aici! Voi m-aţi adus în starea aecasta. Duceţi-vă, duceţi-vă! Ce nenorocită este gloria pe care mi-aţi dat-o! Trebuie să mor părăsit de Dumnezeu şi de oameni”. Asistenta medicală, care îl îngrijea, a mărturisit că pentru toate bogăţiile Europei n-ar mai sta la căpătâiul unui ateu aflat pe patul de moarte.
Robert Green „Bob” Ingersoll (1833-1899), supranumit „marele agnostic” pentru necredinţa sa în Dumnezeu şi pentru lupta sa împtriva creştinismului, a spus înaintea morţii: „Fiecare viaşă. La sfâşitul ei, devine o mare tragedie, adâncă şi întunecoasă, ca şi cum ar fi o ţesătură din urzeală şi bătătură alcătuită din mistere şi moarte”.
Thomas Hobbes (1588-1679), un alt faimos filosof ateu englez, a spus în preajma morţii: „Sunt pe punctul de a face un salt în întuneric! Voi fi fericit să găsesc o groapă prin care să mă târăsc afară din lume”.
David Hume (1711-1776) a fost un filosof scoţian cunoscut pentru imoralitatea şi indecenţa de care dădea dovadă. Moartea lui a fost atât de tragică, încât unul dintre oamenii care l-au îngrijit a spus că a avut nişte chinuri aşa de cumplite că se zgâlţâia patul sub el. a cerut ca lumânarea de la căpătâi să rămână aprinsă toată noaptea şi să nu fie lăsat singur niciun moment. Până a murit, a fost auzit rostind cuvinte de remuşcare pentru că nu a crezut în Dumnezeu.
Bertrand Russel(1872-1979), spunea la sfârşitul celui aproape un secol de viaţă petrecut ca filosof: „Filosofia s-a dovedit un fiasco pentru mine, un eşec”.
Exemple de felul acesta sunt extrem de multe, prea multe pentru a putea fi redate aici, dar ceea ce trebuie să reţinem din cele amintite este că aşa se întâmplă cu toţi filozofii şi oamenii care vor să-L elimine pe Dumnezeu din viaţa lor şi a altora, care încearcă doar prin propriile străduinţe să găsească adevărul.
Astfel de „iubitori de înţelepciune” ajunseseră şi în Colose şi încercau să-i „răpească” şi să-i „deturneze” pe creştini de la credinţa creştină prin predicarea unei folosofii extrem de complicate, care cuprindea: umanism (Coloseni 2:8-15), legalism (v. 16-17), misticism (v.18-19) şi ascetism (v. 20-23). Asta înseamnă „terorism spiritual”. Oameni fără Dumnezeu, energizaţi de Satan însuşi, înceracă (şi uneori reuşesc) să-i „răpească” pe creştini şi să-i „deturneze” de la credinţa lor în Cristos. Cum ne putem apăra? Răspunsul este simplu de dat, dar ceva mai greu de aplicat: rămânând în Cristos. Viaţa celui ce rămâne ancorat în credinţa venită prin revelaţie divină, „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (cf. Coloseni 3:3) şi nimeni şi nimic nu o poate fura de acolo. Aşa că: : „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos”.


Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. În ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor, Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că în felul acesta se pot atinge marile mase.
La aceasta răspund în felul următor: În primul rând, nu rezultă nicăieri din Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: ,,Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii” (Mc,16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: „… şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes”. Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.
Să luăm un alt pasaj: ,,El a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti şi pe alţi ca păstori şi învăţători… pentru lucrarea de slujire” (Ef.4:ll-12). Unde să-i încadrăm pe mucaliţi? Duhul Sfânt nu-i menţionează. Au fost oare profeţi persecutaţi pentru că nu i-au făcut pe ascultători să râdă sau pentru că au refuzat să facă lucrul acesta? (…)
În al doilea rând: Oferirea de distracţie este în contrast direct cu învăţătura şi cu viaţa lui Cristos şi a apostolilor. Care a fost atitudinea Bisericii faţă de lume? ,,Voi sunteţi sarea…” (Mt5:13), nu bomboana! Sarea este respinsă, nu înghiţită (cu plăcere). Cuvintele lui Cristos au fost scurte şi dure; ,,Lăsaţi morţi să-şi înmormânteze morţi” (Mt.8.22), Isus credea aceasta cu o seriozitate sfântă!
De-ar fi introdus Cristos mai multe elemente vesele şi plăcute în predicile Sale, nu şi-ar fi pierdut popularitatea în incidentul din Ioan.6:60-69 (..,). Nu citesc deloc că El ar fi spus: ,,Fugi după ei, Petre, şi spune-le că de mâine dimineaţă vom pune un alt fel de serviciu religios, atractiv, cu o predică scurtă. Vom pregăti mulţimii o seară plăcută. Spune-le că se vor simţi bine. Repede, trebuie să-i aducem cumva încoace pe oameni!”
Lui Isus îi era milă de păcătoşi, El a suspinat şi a plâns din cauza lor, dar n-a încercat niciodată să-i distreze. în zadar va căuta cineva în Epistole Evanghelia distracţiei.
Mesajul sună: ,,Ieşiţi [din lume], rămâneţi afară şi păstraţi-vă, curaţi de ea!” (…) Primii creştini aveau o încredere nesfârşită în Evanghelie şi nu aveau nevoie de alte arme. După ce Petru şi loan au fost arestaţi din cauza predicilor lor, Biserica s-a strâns la rugăciune [Fapte 4]. Dar, în cererea ei, n-a spus: ,,Doamne, dă servilor Tăi ca prin distracţia inofensivă şi chibzuită pe care o oferim acestor oameni să le arătăm ce veseli suntem noi creştinii”.
Ei nu s-au lăsat opriţi în a-l vesti pe Cristos; ei nu aveau timp să organizeze distracţii. Împrăştiaţi de persecuţie, s-au dus pretutindeni şi au predicat Evanghelia. Ei şi-au pus lumea-n cap. Aceasta e deosebirea faţă de noi, creştini de azi.
,,0, Doamne, Te rog să cureţi Biserica de toata putreziciunea şi absurditatea cu care a împovărat-o diavolul şi să ne readuci la metodele apostolilor!”
În fine: ,,Distracţia creştină” nu-şi nimereşte ţinta. Ea pricinuieşte tinerilor convertiţi pagube pustiitoare. Să se scoale cei nepăsători şi batjocoritori, care îi mulţumesc lui Dumnezeu că Biserica le-a venit în întâmpinare la jumătatea drumului, şi să depună mărturie. Să ia cuvântul cei trudiţi şi împovăraţi care au găsit pace prin concertul ,,creştin”. Să se ridice alcoolicii care au primit impulsul decisiv la convertire prin piesa ,,creştină” de teatru. Nimeni nu se va ridica. Evanghelizarea prin distracţie nu duce pe nimeni la convertire.
Ceea ce avem astăzi nevoie este studiul cu încredere [al Cuvântului lui Dumnezeu ] împreună cu o viaţă spirituală serioasă, în care una creşte din cealaltă ca fructul din rădăcină. Avem nevoie de învăţătură biblică care să ne impresioneze în aşa fel mintea şi inima, încât să ne aprindem şi să ardem.


Biblia este ca un palat magnific construit din piatră orientală preţioasă, cuprinzând şaizeci şi şase de camere grandioase. Fiecare din aceste încăperi este diferită de celelalte şi este perfectă în frumuseţea ei proprie, în timp ce împreună ele formează un edificiu incomparabil, maiestuos, glorios şi sublim. În Cartea Geneza noi intrăm în vestibul unde ni se prezintă imediat înregistrările lucrurilor măreţe ale lui Dumnezeu în creaţie. Vestibulul oferă acces curţilor de judecată, prin care ajungem în galeria picturilor cărţilor istorice. Aici aflăm agăţate pe perete scene de bătălie, fapte eroice şi portrete ale oamenilor bravi ai lui Dumnezeu. Dincolo de galeria de picturi găsim încăperea filosofilor, Cartea lui Iov, prin care intrăm în camera de muzică, Cartea Psalmilor, şi aici zăbovim impresionaţi de armoniile cele mai frumoase care au ajuns vreodată la urechea umană. Apoi, venim în biroul de afaceri, Cartea Proverbelor, în chiar centrul căreia stă mottoul: <>. Părăsind biroul de afaceri păşim în departamentul pentru cercetare, Eclesiastul. Apoi în conservator, Cântarea Cântărilor, unde ne întâmpină aroma plăcut mirositoare a fructelor şi florilor alese şi cel mai drag cânt al păsărilor. Atunci ajungem în observator unde profeţii cu telescoapele lor puternice cercetează descoperirea Miresei şi a Luceafărului strălucitor de dimineaţă, înainte de răsărirea Soarelui neprihănirii. Traversând ograda, venim în camera de audienţă a Regelui, Evangheliile, unde aflăm patru portrete ale vieţii Regelui Însuşi, revelându-ne perfecţiunile frumuseţii Lui infinite. Şi apoi în camera de lucru a Duhului Sfânt, Cartea Faptelor Apostolilor, şi mai departe în camera de corespondenţă, epistolele, unde îi vedem pe Pavel, Petru, Iacov, Ioan şi Iuda ocupaţi la mesele lor sub călăuzirea personală a Duhului Adevărului. Şi, în sfârşit, intrăm în încăperea tronului, Cartea Apocalipsa, şi acolo suntem fermecaţi de intensitatea puternică a adorării şi laudei adresate Regelui întronat care umple întinsa cameră. În acest timp, în galeriile adiacente şi în holul judecăţii sunt protretizate solemne scene de osândă şi splendide scene de slavă unite cu înfăptuirea venirii Regelui regilor şi a Domnului domnilor.
“Viziunea unui arhitect asupra Bibliei”, pasaj din predica “How to Study the Bible” de John MacArthur
http://www.gty.org/Resources/Sermon+Series/82_How-to-Study-the-Bible)
Traducere din limba engleza de Bogdan Sopt – B.C.B. “Harul” – Ineu, Arad.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.